astéroïde, image d'illustration

Un asteroid potențial periculos care se deplasa către Pământ, înregistrat pe VIDEO

388
Asteroidul 162082, clasificat drept potențial periculos, a fost aproape de Pământ vineri, 25 octombrie. Înregistrarea video cu trecerea sa pe lângă planeta noastră a fost publicată pe internet.

Asteroidul 162082 (1998 HL1), cu un diametru de aproape 550 de metri, s-a apropiat de Pământ pe 25 octombrie. Potrivit portalului Space.com, acesta a trecut aproape de planeta noastră, la o distanță de aproximativ 6,2 milioane de kilometri.

Cu două zile mai devreme, trecerea sa la o distanță de 6,6 milioane de kilometri a fost filmată de un specialist al Proiectului Telescopului Virtual.

NASA clasifică asteroidul 162082 drept „potențial periculos”, deoarece acest obiect ceresc este „capabil să creeze o apropiere periculoasă de Pământ”. Amintim că un obiect ceresc este considerat potențial periculos pentru planeta noastră dacă trece la mai puțin de șapte milioane de kilometri de Pământ și are un diametru mai mare de 140 de metri.

Următoarea trecere a acestui asteroid pe lângă Pământ va fi pe 26 octombrie 2140, la o distanță de aproximativ 6,1 milioane de kilometri, potrivit Centrului NASA pentru obiecte apropiate de Pământ.

388
Tagurile:
Pământ, Asteroid
Ofițeri FBI

Ultima oră: Celebru INTERLOP, extrădat din România în SUA

39
(reînnoit 11:00 14.08.2020)
Una dintre cele mai remarcabile figuri ale lumii interlope – cu activități infracționale pe continentul american – a fost extrădat la cererea autorităților SUA

BUCUREȘTI, 14 aug – Sputnik. Acum puțin timp, ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat ”extrădarea a doi cetățeni capturați în România de forțele speciale ale Ministerului Afacerilor Interne, care au comis infracțiuni internaționale”.

”Este vorba despre un cetățean din vârful unei rețele de trafic de persoane, în România, Mexic și Statelele Unite ale Americii”, a explicat Vela, precizând că extrădarea vine după o decizie a Curții de Apel Craiova.

Această operațiune are loc în colaborare cu Ministerul de Interne, Interpol și tot ce înseamnă cooperare polițienească internațională, a arătat ministru, precizând că ”oficialii din Statele Unite ale Americii au venit pentru a-i prelua pe cei doi cetățeni care au comis infracțiuni”.

Este vorba de Florian Tudor, celebru în lumea interlopă sub numele de ”Rechinul”, originar din Craiova și stabilit în Mexic, la Cancun.

Procurorii DIICOT și agenții FBI a spun că Tudor controlează o firmă care se ocupa de montarea şi întreţinerea bancomatelor în Cancun şi Playa del Carmen, zone frecventate în fiecare an de milioane de turişti.

”Pe aceste bancomate, spun anchetatorii, „Rechinul” ar fi montat dispozitive de clonare a cardurilor, furând astfel sume uriaşe”, transmite ProTV. „Cu o parte din banii obţinuţi, spun surse din anchetă, „Rechinul” a construit pe o plajă din Cancun două blocuri de câte 28 de etaje fiecare, iar în Brazilia ar fi cumpărat terenuri care valorează câteva zeci de milioane de dolari”.

Sursa citată precizează că ”Rechinul” a ridicat ”două clădiri de locuinţe şi în Craiova şi urma să construiască, aici, şi un hotel”.

”Gruparea a racolat din România mai mulţi specialişti în electronică şi tinichigerie care au ajutat la construirea dispozitivelor folosirea la copierea cardurilor, spun procurorii DIICOT”, consemnează ProTV

Mai mult, reţeaua ar avea şi o ”divizie formată din români violenţi”, care asigura ”protecţia afacerii ilegale faţă de alte grupări de crimă organizată din Mexic”.

ProTv arată că există informaţii că ”Rechinul” ar avea 3 neveste, ”una din acestea fiind rudă cu un mexican care ar avea legături cu celebrul cartel de droguri de la Sinaloa, condus de „El Chapo” până în 2016, iar ulterior de fii şi locotenentul acestuia, „El Mayo””.

Revenind la ministrul Vela, acesta sesizează corect: „Infracționalitatea nu este doar în România, ci la nivel internațional”, precizând că ”MAI ia cu serios această problemă, în sensul că actualul Guvern a dat o prioritate pentru noi”. Să vedem…

Oricum, în cazul de față e vorba de un personaj puternic, nu de ”clanuri„ care de taie la barbut. Greu de înțeles cum își desfășura acesta activitatea în zona puternicelor servicii de informații americane, care activează și în Mexic. De fapt, poate nu e așa de greu de înțeles, decât că aceste „Tony Montana” român a crezut că ”lumea e a lui” și a uitat că are și el stăpâni.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

39

Загрузка...
Vladimir putin și Traian Băsescu

Băsescu, declarație surpriză despre Vaccinul lui Putin: ”Dacă putea, m-aș duce la el!”

178
Băsescu a vrut să sublinieze diferența între opțiunea personală a oricărui cetățean – și impunerea de către autorități a unui vaccin. Întrebarea este… ce știe Băsescu – se va impune vaccinul aprobat de autorități?

BUCUREȘTI, 14 aug – Sputnik. Imediat după ce președintele Vladimir Putin a anunțat că Rusia a produs primul vaccin împotriva COVID-19, președintele Iohannis a fost întrebat dacă România l-ar prelua.

Iohannis a dat un răspuns controversat și criticat de mulți români: ”România este parte din UE și încheie precontracte cu entități din UE”, a spus Iohannis, completând „nu există nicio validare externă pentru acel vaccin menționat”,

Prezent în emisiunea lui Victor Ciutacu, Traian Băsescu a uimit spunând că ar lua vaccinul pentru el personal!

”Dacă aș putea, m-aș duce la el să îi cer unul să mă vaccinez eu”, a spus Băsescu, explicând că ”Nu contează de unde îl iei… Important este ca după 3 luni să nu îl faci și să înnebunești”.

Sigur, în cazul lui Băsescu e greu de imaginat diferența… Pe de altă parte, Băsescu consideră că Iohannis a reacționat bune.

”Klaus Iohannis a făcut bine cum a declarat, ce ar fi putut să zică: ”Români, din respect pentru mine, mi-a dat Putin 20 de milioane de doze, dar vă ordon să vă vaccinați!”?... Iar, după 3 luni, te trezești cu cine știe ce reacții adverse”.

Dar, ca să sublinieze încă o dată ideea, Traian Băsescu a repetat: ”Aș avea curaj să fac acel vaccin, individual”.

Desigur, Băsescu a vrut să sublinieze diferența între opțiunea personală a oricărui cetățean – și impunerea de către autorități a unui vaccin. Întrebarea este… ce știe Băsescu – se va impune vaccinul aprobat de autorități?

Reamintim, în acest context, că președintele Putin a declarat că vaccinul NU este obligatoriu în Rusia – asta spre deosebire de România unde există intenția oficială, parlamentară, de a legifera obligativitatea unor vaccinuri.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

178
Tagurile:
Putin, vaccin, Traian Băsescu

Загрузка...