Nunta

Șocant: O tânără s-a măritat cu un bunic de 83 de ani: De ce a făcut asta - Video

474
(reînnoit 17:39 31.08.2019)
O tânăr de 27 de ani s-a măritat cu un bunic de 85 de ani pentru că s-ar fi îndrăgostit de el.

CHIȘINĂU, 30 aug - Sputnik. O tânără de 27 de ani din Indonezia, provincia Java Centrală, s-a măritat cu un bătrân de 83 de ani, un șaman vestit din zonă, iar ea susține că a fost dragoste la prima vedere.

Nuraeni l-a întâlnit pe Sudirgo în luna iulie, când tânăra însoțită de părinți s-a dus la casa șamanului din Desa Jatilaba pentru a căuta îndrumare. După această primă vizită, tânăra și-a căutat motive să-l viziteze aproape zilnic și în scurt timp i-a mărturisit dragostea, relatează presa locală.

Bătrânul, care a fost căsătorit până acum de trei ori și are mai mulți copii și nepoți, se gândea mai mult la ziua înmormântării decât la noaptea nunții, dar nu a putut să rămână prea mult timp indiferent la avansurile măgulitoare ale tinerei, așa că a cerut-o în căsătorie.

Pentru încheierea căsătoriei, cei doi au avut nevoie de consimțământul familiei. În timp ce părinții tinerei și-au dat acordul imediat, copiii și nepoții șamanului s-au împotrivit la început, dar la insistențele bătrânului au cedat, până la urmă.

Nunta celor doi a avut loc pe data de 18 august și a fost, de departe, evenimentul anului în comunitate. Foarte multe persoane au fost extrem de intrigate de diferența extrem de mare de vârstă dintre cei doi, iar presa a scris zile întregi despre cuplul neobișnuit.

Tarti, una din fiicele lui Sudirgo, profesoară de școală elementară, care s-a împotrivit căsătoriei la început, spune că deja s-a atașat de mama ei vitregă, care este mai tânără decât ea. Dacă la început credea că tânăra este mai curând atrasă de banii bătrânului, acum, când este în familie, vede că este cu adevărat îndrăgostită de tatăl ei.

474
Tagurile:
tânără, Bunica
Iranian President Hassan Rouhani

Președintele Iranului: ”Măreția Americii s-a năruit”

25
Președintele Iranului Hassan Rouhani a remarcat astăzi victoria Iranului împotriva SUA prin respingerea de către ONU a sancțiunilor internaționale împotriva Teheranului.

BRUXELLES, 23 sept - Sputnik. Hassan Rouhani a afirmat astăzi că Iranul a câștigat împotriva SUA prin respingerea de către Consiliul de Securitate al ONU a unei tentative de reimpunere a sancţiunilor internaţionale împotriva Teheranului. Acestea erau dorite de preşedintele american Donald Trump, dar ONU a respins inițiativa SUA.

”Naţiunea iraniană a obţinut un mare succes politic, juridic şi diplomatic la Naţiunile Unite. Această victorie îşi are temeiul doar în adeziunea şi rezistenţa poporului nostru”, a declarat preşedintele iranian Hassan Rouhani într-o şedinţă de guvern.

Într-un discurs ținut la televizunea iraniană, Rouhani a arătat că „măreţia Americii s-a năruit, la fel ca hegemonia mondială pe care credea că o are”.

În mai 2018, Donald Trump a retras în mod unilateral SUA din acordul internaţional nuclear încheiat la Viena între Iran şi şase mari actori internaţionali.

Prin retragerea din acest pact, Washingtonul a reimpus sancţiuni economice aspre împotriva Teheranului, ba mai mult, a încercat să impună Teheranului prin Consiliul de Securitate toate sancţiunile ONU ridicate prin acordul de la Viena.

Preşedintele Franței Emmanuel Macron a declarat ieri în faţa Adunării Generale al ONU că Franţa, Germania şi Regatul Unit, care sunt părţi în acordul cu Iranul, nu au nicio intenţie de a face vreo concesie Washingtonului în problema restabilirii sancţiunilor ONU împotriva Iranului.

25
Tagurile:
America, Iran
Tematic
Rouhani:  SUA trebuie să ridice sancțiunile dacă vor să ajute Iranul împotriva pandemiei
Putin poartă negocieri cu Rouhani la Ankara
Preşedintele Hassan Rouhani: Iranul nu va încerca să se doteze cu arme nucleare
Putin și Rouhani au discutat despre situația din Siria
Putin, Erdogan și Rouhani - conferință video în formatul Astana - detalii

Загрузка...
Мужчина в лицевой маске из-за распространения коронавируса

UK: „nu poate fi exclus” un al doilea lockdown - Dominic Raab

166
(reînnoit 16:29 23.09.2020)
Premierul britanic Boris Johnson a anunțat marţi introducerea de noi restricții în Marea Britanie pentru următoarele șase luni, iar ministrul britanic de Externe a declarat miercuri că „nu poate fi exclus” un al doilea lockdown.

BUCUREŞTI, 23 sept – Sputnik. Măsurile anunţate de Boris Johnson includ cerințe extinse pentru purtarea măştii, amenzi mai mari pentru nepurtarea măștilor sau pentru adunări în grupuri mai mari de șase persoane, restricţionarea programului pentru pub-uri, baruri și restaurante.

© Sputnik / Джастин Гриффитс-Уилльямс

De asemenea, ministrul britanic de Externe, Dominic Raab, a declarat miercuri că nu poate exclude un al doilea blocaj („lockdown”) complet în contextul creșterii numărului de cazuri noi în țară.

În acelaşi timp, acesta i-a criticat pe unii politicieni din opoziție că „sperie” populaţia după ce premierul a vorbit despre faptul că armata ajută poliția în toiul pandemiei.

„Dacă pot uşura munca poliţiei (…), vor fi acolo pentru a face acest lucru”, a spus ministrul britanic de Externe.

Raab a explicat că amenzile mai mari au scopul de a-i sancţiona pe cei care încă încalcă regulile legate de coronavirus. Ministrul de Externe a precizat că nu există „un panaceu” pentru tratarea COVID-19, iar guvernul britanic învaţă ceva din ceea ce s-a întâmplat recent în alte țări europene, care au reușit să reducă creșterea numărului de cazuri.

„Dacă toată lumea face acum eforturi, așa cum s-a întâmplat când a fost vârful pandemiei, vom trece cu bine prin aceste luni de iarnă și va fi lumină la capătul tunelului când vom intra în anul viitor”, a adăugat Raab, citat de Sputnik

Măsuri noi pentru stoparea răspândirii virusului

În timpul discursului său în Parlamentul britanic, prim-ministrul Boris Johnson a anunțat că vor fi introduse noi restricții legate de coronavirus în Marea Britanie.

© Sputnik / Джастин Гриффитс-Уилльямс

Johnson a subliniat că restricțiile actuale nu înseamnă „în niciun caz o revenire la blocarea completă din luna martie”, afirmând că țara este mai bine pregătită pentru un al doilea val de COVID-19.

Premierul a reiterat îndemnul ca oamenii să lucreze de acasă, dacă este posibil.

„Vom extinde cerința purtării măştilor la personalul din comerțul cu amănuntul, toți conducătorii de taxiuri și de vehicule private închiriate și personalul și clienții din industria ospitalităţii în spaţiile închise, cu excepția cazului în care sunt așezați la masă pentru a mânca”, a mai spus Johnson.

Pub-urile, barurile și restaurantele au obligaţia de a închide la ora 22:00 în toată ţara. De asemenea, măsurile, care ar putea fi valabile pentru șase luni, vor fi întărite prin amenzi mai mari pentru încălcări, prezența sporită a poliției și, eventual, prezenţa militarilor.

Țara Galilor și Scoția au anunțat, de asemenea, restricții severe, prim-ministrul scoțian Sturgeon afirmând că această măsură este „singura decizie responsabilă pe care o putem lua”, în contextul în care țara se confruntă cu o creștere a cazurilor de coronavirus.

166
Tagurile:
UK, coronavirus
Tematic
Coronavirus în Franța: iarăși peste 10 mii de cazuri în 24 h
Anunț grav al ministrului Sănătății: cazuri de reinfectare cu coronavirus
Austria a anunțat al doilea val de coronavirus

Загрузка...
Школы закрыли на карантин из-за ОРВИ

Sindicatele cer vaccinarea profesorilor

0
(reînnoit 18:27 23.09.2020)
Reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ – FSLI – vin cu o solicitare către ministrul Sănătății, de a asigura cadrul legal prin care angajații din educație să beneficieze de vaccinare antigripală gratuită, realizată cu prioritate.

BUCUREȘTI, 23 sept – Sputnik. Personalul din învățământ trebuie să beneficieze, la cerere, de vaccinare antigripală gratuită, realizată cu prioritate. Aceasta este solicitarea reprezentanților Federației Sindicatelor Libere din Învățământ adresată ministrului Sănătății, Nelu Tătaru.

Solicitarea sindicaliștilor vine după ce Nelu Tătaru a precizat că au ost achiziționate până acum 3 milioane de doze de vaccin și cadrele didactice ar trebui să fie introduse în categoria de risc privind persoanele care vor beneficia de vaccin în acest an.

Sindicaliștii atrag atenția asupra faptului că, prin natura profesiei, salariații din educație sunt expuși suplimentar îmbolnăvirii și pot deveni la rândul lor surse de infectare a populației școlare cu virusul gripal. Cu atât mai mult, vă reamintim că, în contextul pandemiei generate de virusul SARS-CoV-2 și a apropierii sezonului rece, apariția simptomelor specifice virozelor respiratorii - de exemplu, tuse, febră, probleme respiratorii - sau a altor simptome de boală infecţioasă spre exemplu, vărsături, diaree, mialgii, stare general modificată, însoţite sau nu de creşteri de temperatură, vor conduce la izolarea la domiciliu a salariaților respectivi, spun sindicaliștii

Potrivit reprezentanților FSLI, prin vaccinarea antigripală a personalului din educație se vor putea evita blocajele activității educative, din cauza declanșării scenariului roșu.

În opinia sindicaliștilor, Ministerul Sănătății și Ministerul Educației și Cercetării trebuie să organizeze o campanie națională de vaccinare a angajaților din sistemul de învățământ, la solicitarea acestora, prin intermediul cabinetelor medicale școlare, acolo unde acestea există.

 

0
Tagurile:
Sindicate, FSLI
Tematic
FSLI: „Colegii noştri vor fi, pur şi simplu, trimişi acasă, în şomaj”
Evaluare Națională și Bac 2020: Hăncescu, FSLI, soluții de susținere a examenelor
FSLI: ”Înghețarea anului școlar ar produce prejudicii majore și cadrelor didactice”

Загрузка...