Donald Trump

Trump a promis îl va invita pe Putin la summitul G7 din 2020

90
Donald Trump a promis că îl va invita pe Vladimir Putin la summitul G7 din anul 2020.

BUCUREȘTI, 26 aug – Sputnik. Președintele SUA, Donald Trump, a promis că îl va invita pe Vladimir Putin la reuniunea G7 din anul 2020.

Îl voi invita? Desigur, îl voi invita. Va putea, din punct de vedere psihologic, să vină? Cred că e o chestie complicată, a spus Trump la conferința de presă după încheierea summitului G7.

Anterior, în cadrul unui briefing organizat cu premierul Indiei, Narenda Modi, Trump a declarat că Rusia va revenit în G8 dacă va fi invitată, însă nu se va cere acolo.

“Nu m-aș aștepta că ei ne vor ruga. El (Vladimir Putin n.r.) este un om cu demintate, de ce ar ruga? (…) Însă dacă se va întâmpla ceva și va fi invitat, sunt încrezut că va spune da”, a declarat liderul american.

Președintele american a menționat că problema revenirii Rusiei în G7 a fost pusă în discuție la summitul G7 din Biarritz, însă nu a fost înregistrat niciun progres în această chestiune. Totuși, Trump a ținut să caracterizeze această discuție drept una „bună”.

"Am fost dispus să spun “da”, cineva la fel, iar altcineva – “nu”", a adăugat președintele SUA.

Potrivit lui, alăturarea Rusiei G7 va deveni un pas bun “va fi bine pentru Rusia, va fi bine pentru toată lumea”.

90
Tagurile:
G8, G7, Vladimir Putin, Donald Trump
Tematic
Fofografiile cu Amazonia în flăcări, publicate de Macron, sunt actuale?
Gesturi caraghioase la Summitul G7 de la Biarritz - galerie foto
“O strategie pe termen lung” – de ce Trump s-a certat cu partenerii din G7
Trump a comentat ideea invitării Rusiei la următorul summit G7 - reacția Moscovei
Joe Biden participă la Summitul București 9

La Summit-ul de la București, NATO a anunțat o nouă gogomănie

740
(reînnoit 07:38 11.05.2021)
O nouă aberație lansată de NATO la București, după ce de ani de zile vorbesc, fără dovezi, de ”invazii” și războaie hibride duse de Rusia

BUCUREȘTI, 11 mai – Sputnik. Reprezentanții statelor NATO care au participat la summit-ul de la București, organizat însă online,  au făcut o declarație prin care lansează o nouă aberație despre Rusia. Și anume, că Rusia ”comite acte de sabotaj pe teritoriul NATO”!... SABOTAJ!!!

”Condamnăm actele de sabotaj ale Rusiei pe teritoriul Alianţei, aşa cum au demonstrat exploziile din 2014 de la depozitul de muniţie de la Vrbětice, din Republica Cehă, care constituie o violare gravă a dreptului internaţional”, se arată într-o declarație comună.

Și, mai mult, țările NATO își exprimă îngrijorarea ”faţă de informațiile privind un tipar comportamental similar pe teritoriul Bulgariei, așa cum arată anunţul referitor la investigaţia în curs de la Sofia”.

Deci, dacă în Cehia avem de-a face cu o acuzație negată total de Rusia, referitoare la un incident de acum 7 ani (!), în Bulgaria sunt ”informații” dintr-o investigație în curs!

Cu alte cuvinte, în baza unor acuzații fără susținere, NATO ”condamnă”! Exact cum au făcut SUA și alte țări NATO în Irak, Libia sau chiar Afganistan!

Evident, o temă a fost Marea Neagră, unde ”NATO se confruntă cu ameninţări şi provocări distincte din toate direcţiile strategice”.

”Acţiunile agresive ale Rusiei şi creşterea prezenţei sale militare în vecinătatea imediată a NATO, inclusiv recenta escaladare din Marea Neagră, la graniţele Ucrainei şi în Crimeea anexată ilegal, precum şi activităţile agresive hibride derulate de aceasta, continuă să ameninţe securitatea euro-atlantică şi să conteste ordinea internaţională bazată pe reguli”, se arată în documentul semnat la finalul întâlnirii.

Deci, toate acțiunile Rusiei, derulate în cadrul unui exercițiu militar obișnuit pe propriul teritoriu înseamnă ”creşterea prezenţei militare a Rusiei în vecinătatea imediată a NATO” și  ameninţă ”securitatea euro-atlantică şi să conteste ordinea internaţională”.

Pe drept cuvânt te poți întreba dacă asemenea aberații sunt aruncate în spațiul public ca provocări, ca expresii ale unei judecăți cu probleme grave – sau sunt destinate manipulării și prostirii cetățenilor planetei!

Desigur, ”Terorismul rămâne o ameninţare pentru noi toţi”, spune NATO – care totuși nu a explicat ciudatul fenomen al terorismului care a dispărut brusc odată cu pandemia!

Și, evident, ”Războiul hibrid, dezinformarea şi minciuna au ca scop semănarea neîncrederii în societăţile noastre, cu obiectivul final de a șubrezi fundamentul democraţiilor noastre şi de a ne submina unitatea”.

Probabil manifestațiile dure din capitalele europene sau nemulțumirea americanilor, soldată cu ocuparea Capitoliului și acuzațiile de fraudă electorală sunt tot ”război hibrid, dezinformare şi minciună”, marca Rusia și China!

”Instabilitatea de dincolo de frontierele noastre contribuie, de asemenea, la migraţia ilegală. Rămânem vigilenţi, în cadrul Alianţei, astfel încât să ne asigurăm ca Afganistanul să nu redevină un adăpost pentru terorişti”, se arată în declarația comună, fără a se recunoaște că invaziile țărilor NATO în Orientul Apropiat au fost pe cât de nejustificate legal, pe atât de vinovate de criza migrațiilor și de dezastrul unor zone întregi!

Deci, o nouă atitudine scandaloasă, aberantă a unei organizații care, departe de a aduce ”securitate”, este generatoare de tensiuni și chiar conflicte sângeroase, dar și de afectarea echilibrului economic și social al unei părți a planetei. În plus, totul se face pe banii cetățenilor – inclusiv ai românilor, ca un tribut adus bătăușului din cartier.

740
Tagurile:
NATO, summit, Bucuresti

Загрузка...
Atac al Israelului în Gaza

Violențele din Ierusalim sute de victime

1035
(reînnoit 08:41 11.05.2021)
Tirurile de rachete și baloane incendiare au fost lansate în apropiere de Ierusalim, Israelul reacționează în forță, SUA și UE fac apel după apel la calm

BUCUREȘTI, 11 mai – Sputnik. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat ferm: ”Organizaţiile teroriste din Gaza au trecut o linie roşie în seara 'Zilei Ierusalimului, lansând rachete până în zona Ierusalimului - Israelul va reacţiona cu forţă,  oricine atacă va plăti un preţ mare”.

Mai mult, Netanyahu consideră – și avertizează cetăţenii Israelului – ”conflictul actual ar putea dura ceva timp”.

​Reacția lui Netanyahu a venit după ce Hamas şi alte grupări palestiniene din Gaza au intensificat aseară lansările de rachete și baloane incendiare în sudul Israelului, către Ierusalim.

”Explozia semnificativă a violenţei în Fâşia Gaza şi Ierusalimul de Est trebuie să înceteze imediat”, a declarat aseară un purtător de cuvânt al comisarului pentru politică externă al UE, Josep Borrell, subliniind că ”Tirurile de rachete din Fâşia Gaza asupra populaţiei civile din Israel sunt complet inadmisibile şi alimentează escaladarea”.

​UE cere ca toate părţile să se angajeze  în ”eforturi de dezescaladare”, prioritatea trebuie să fie ”evitarea unor noi victime civile”.

”Toţi liderii au responsabilitatea de a acţiona împotriva extremiştilor -  Statu quo-ul locurilor sfinte trebuie respectat pe deplin”, transmite UE.

Situația însă a degenerat, se stimează că sunt peste 300 de răniți în urma luptelor de aseară și de azi noapte. Escaladarea violențelor este una dintre cele mai puternice – asta în contextul restricționării accesului în anumite zone, în perioada Ramadanului.

​Și Casa Albă a reacționat, prin Jake Sullivan, consilierul preşedintelui Joseph Biden pentru Securitate Naţională, care a exprimat ”preocupările grave ale SUA în legătură cu situaţia din Ierusalim, inclusiv în privinţa confruntărilor violente produse în zona Haram al-Sharif -  Muntele Templului, de Ramadan”.

​Tot aseară, un incendiu a izbucnit în incinta Esplanadei Moscheilor din Ierusalim,  unde se aflau mii de credincioşi pentru rugăciunea de seară – dar se pare că nu ar avea legătură cu acțiunile militarilor israelieni.

 

 

 

 

1035
Tagurile:
Atac, Israel, Ierusalim

Загрузка...

Împușcături la o școală din Kazan

0
Împușcături la o școală din Kazan Împușcături la o școală din Kazan Împușcături la o școală din Kazan

Atacul la școala № 175 de pe str. Jaudat Faizi, 8, din Kazan, Republica Tatarstan din Rusia, a avut loc în timpul desfășurării orelor.

Unul dintre atacatori a fost reținut, al doilea, potrivit datelor preliminare, s-a refugiat în clădirea școlii, unde a fost lichidat. 11 persoane au murit, 16 sunt la spital.

"Se auzeau împușcături în toată școala. Au împușcat de multe ori. Există victime, sunt zvonuri că o profesoară de clase primare a fost împușcată în fața elevilor de clasa întâi", a spus o sursă citată de RIA Novosti.

La fața locului se află medici, polițiști, psihologi, sunt prezenți președintele Tatarstanului Rustam Minnihanov, ministrul Sănătății al republicii Marat Sadîkov și procurorul regiunii Ildus Nafikov.

În toate instituțiile de învățământ din oraș au fost consolidate măsurile de securitate. A fost deschis dosar penal.

 

0

Загрузка...