forêt amazonienne en flammes, Porto Velho, Brésil, le 23 août 2019.

Fofografiile cu Amazonia în flăcări, publicate de Macron, sunt actuale?

521
(reînnoit 17:29 25.08.2019)
Rețelele de socializare abundă în ultimele zile cu multe fotografii ale pădurii tropicale Amazon devorate de flăcări. Cu toate acestea, chiar dacă unele părți ale Amazonului sunt într-adevăr afectate de incendii, majoritatea imaginilor care le ilustrează sunt învechite, relatează ChekskNews. Chiar și cele publicate de Macron au cel puțin 16 ani.

BUCUREȘTI, 25 aug - Sputnik. Îngrijorați de situația din Amazon, mii de internauți au postat în ultimele zile sub hashtag-ul #PrayForAmazonas fotografii dramatice care arată pădurea Amazon. Și președintele francez a postat joi pe contul său de Twitter un clișeu similar cu cuvintele „casa noastră arde”.

Cu toate acestea, după o verificare efectuată de CheckNews Liberation și AFP, o mare parte din fotografiile în cauză au fost realizate în ultimii ani și, prin urmare, nu reflectă starea actuală, deși unele părți ale Amazonului sunt de fapt în foc.

De exemplu, în acest tweet distribuit de peste 1.600 de ori, cele două fotografii au fost făcute în 1989 (stânga) și 2014 (dreapta). În ceea ce privește animalele, maimuțele au fost fotografiate în Jabalpur, India, în 2017. Schița iepurelui calcinat datează din noiembrie 2018 și a fost realizată în California, Malibu, spune CheckNews.

Fotografia postată de Emmanuel Macron, spune AFP, este de asemenea depășită de timp, datând cel puțin de acum 16 ani, deoarece autorul său, fotograful american Loren McIntyre, care a lucrat pentru National Geographic, a murit în mai 2003. 

Situația actuală din Amazonia

Potrivit NASA, care a publicat fotografii din satelit, mai multe regiuni forestiere sunt cuprinse de flăcări, în același timp, potrivit agenției, „incendiile din bazinul amazonian este în acest an aproape de media ultimilor 15 ani”.

"Deși răspândirea incendiilor pare să fie peste medie în statele Amazonas și Rondônia, aceasta este sub cea din Mato Grosso și Pará", a declarat agenția.

521
Serghei Lavrov

Lavrov a comentat situația din jurul acordului Cer Deschis

79
(reînnoit 19:02 10.07.2020)
Indiferent cine va învinge în alegerile prezidențiale din SUA, noua administrație americană nu va reuși să revadă decizia de retragere din acordul Cer Deschis, consideră ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov.

BUCUREȘTI, 10 iul – Sputnik. Oricine ar deveni președintele SUA în urma alegerilor din noiembrie, e puțin probabil să se reușească revizuirea deciziei cu privire la retragerea Washingtonului din acordul Cer Deschis, a declarat ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov.

“SUA, conform graficului existent, în conformitate cu decizia anunțată de retragere, trebuie să-și înceteze participarea la acord din 22 noiembrie, adică peste 2,5 săptămâni după alegeri. Oricine va deveni președinte, noua administrație va prelua mandatul pe 20 ianuarie. Iată de ce e puțin probabil ca într-o astfel de situație decizia să poată fi revizuită, dacă acordul va expira, pur și simplu. Va fi nevoie, în cazul în care noua administrație – fie una democrată, fie una republicană, va decide să revină la acest acord, să demarăm niște negocieri de la zero”, a declarat Lavrov în cadrul unei sesiuni online a forumului international “Primakov Readings - 2020”.

Potrivit ministrului, partea rusă își îndeamnă partenerii rămași în acord să păstreze documentul, însă Moscova va lua o decizie finală cu privire la continuarea participării la înțelegere după ce va cântări toate consecințele retragerii Statelor Unite”, a menționat șeful diplomației ruse.

“Suntem pregătiți de situația în care acesta va continua să funcționeze, însă o decizie finală, să rămânem în el sau nu, o vom lua după ce vom cântări toate consecințele ieșirii Statelor Unite”, a menționat ministrul Afacerilor Externe.

La sfârșitul lunii mai președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că Statele se vor retrage din Acordul Cer Deschis. Documentul a fost semnat în 1992 și a devenit una din măsurile de consolidare a încrederii în Europa după Războiul Rece. Acordul a intrat în vigoare în anul 2020 și permite statelor semnatare culeagă deschis informații despre forțele armate și evenimentele cu caracter militar pe teritoriile celorlalte state. Documentul a fost semnat de 34 de țări.

SUA și-au motivat retragerea din acord prin pretinsele încălcări a înțelegerii de către Rusia. În special, Washingtonul acuză Moscova că ar utiliza acordul “Cer Deschis” în calitate de instrument de „constrângere militară”. Rusia a respins în mai multe rând acuzațiile SUA.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

79
Tagurile:
Acord cer deschis, Rusia, Serghei Lavrov
Tematic
Lavrov și Pompeo au discutat problema epidemiei de coronavirus
Lavrov: Nu trebuie admisă politizarea pandemiei
Lavrov: Rusia este gata să discute cu UE în orice circumstanțe
De ce anumite țări din Europa nu pot cere ajutorul Moscovei - ministrul Lavrov explică
Lavrov despre Acordul Cer Deschis: Rusia nu se va isteriza
Lavrov a criticat Occidentul pentru folosirea pandemiei de COVID-19 în interese proprii
Lavrov: Rusia este interesată de un dialog normal cu toate țările

Загрузка...

Grecia, noi restricţii pentru turiştii români: teste de laborator obligatorii

44
(reînnoit 19:02 10.07.2020)
În contextul creșterii alarmante a numărului de cazuri de infectare cu coronavirus, Grecia a introdus noi restricții pentru turiști. Va fi obligatorie o adeverinţă care să ateste efectuarea testelor de laborator. De când sunt valabile restricțiile.

BUCUREŞTI, 10 iul – Sputnik, Doina Crainic. Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului de la Atena, începând de marți, 14 iulie, toți turiștii care vor intra în Grecia, prin punctul de frontieră de la Vama Kulata, vor fi obligați să aibă făcut un test de laborator, PCR, în ultimele 72 de ore.

Ei vor trebui să prezinte, la intrarea în ţară, adeverinţa care să ateste că au efectuat testul de laborator și care să arate că nu sunt infectați cu noul coronavirus, potrivit dcnews.ro. 

De asemenea, turiștii trebuie să aibă cu ei și QR-codul solicitat de autoritățile din Grecia.

Presa străină a anunțat că 29 de turiști din România și Bulgaria au fost depistați astăzi cu coronavirus la vama Kulata.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

44
Tagurile:
Români, Grecia, coronavirus
Tematic
Calvar pentru pasagerii români: coloană de 12 km la intrarea în Grecia
Românii, vizați: Grecia testează persoanele care intră în țară pe la Kulata-Promachonas
Avertisment pentru românii care călătoresc în Grecia: ce amenzi riscă

Загрузка...
TIR

Europarlamentar român despre transportul european: ”Cum elimină Vestul concurența din Est”

0
(reînnoit 10:10 11.07.2020)
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a avut o ieșire foarte dură împotriva noilor reglementări votate de Paramentul European în domeniul transporturilor, diagnosticul său fiind foarte clar: Vestul a eliminat în acest fel concurența transportatorilor din Est.

BRUXELLES, 11 iul - Sputnik, Daniela Porovăț. Mihai Tudose, fost premier și actual europarlamentar al PSD, i-a cerut premierului Ludovic Orban, într-un editorial publicat de Digi24, să pregătească atacarea la Curtea de Justiție a UE a noilor regulamente pe transporturi prin care ”Vestul elimină concurența din Est”.

Aceste regulamente contravin tratatelor Uniunii, Pactului Ecologic European și obiectivelor privind neutralitatea climatică și redresarea economică, argumentează Tudose.

”Este revoltător faptul că statele occidentale și-au mobilizat guvernele și europarlamentarii pentru a impune norme restrictive transportatorilor est-europeni. Practic, se urmărește scoaterea de pe piața europeană a firmelor de transport din Est. România și alte opt state membre, care vor fi direct afectate, au făcut eforturi în Consiliu și în Parlamentul European pentru a stopa acest pachet legislativ fără precedent. Fără succes, din păcate”, descrie europarlamentarul situația.

Tudose nu face economie de cuvinte dure, iar criticile la adresa UE sunt pe măsură:

”Așa arată unitatea europeană? Asta e solidaritatea atât de mult clamată? Ni se cere să fim solidari, de exemplu, când vine vorba de migrație, dar iată că suntem scoși în mod incorect din jocul economic! Și asta cu încălcarea principiului liberei circulații a bunurilor și persoanelor, care constituie fundamentul Pieței Interne europene...”, arată Tudose în editorialul amintit.

Europarlamentarul se întreabă, de altfel, de ce a fost atât de urgent votul din plenul europarlamentar, de ce nu s-a așteptat, așa cum era normal, rezultatul unui studiu de impact privind impactul de mediu și asupra funcționării Pieței Unice al normelor Pachetului Mobilitate, aflat în derulare.

”De ce nu s-a ținut cont de solicitarea noastră, a eurodeputaților din Est, de a se amâna decizia, având în vedere impactul pandemiei asupra economiei în general și a transporturilor în particular?”, se întreabă Tudose cu tâlc, acesta observând că se vorbește atât despre relansarea transportului, dar în practică se distruge un segment important de piață, ceea ce va înrăutăți situația social-economică, deja precară, din noile state membre ale Uniunii.

Tudose apreciază faptul că Adina Vălean, comisarul pentru Transporturi, a atenționat că întoarcerea obligatorie a camioanelor goale în statul de bază la fiecare opt săptămâni va cauza deficiențe în sistemul de transport, inclusiv congestionarea traficului, și creșterea poluării, prin emisii sporite în mod inutil.

Dar Tudose avertizează că acest ”nou regim protecționist impus de statele vestice va afecta grav economia românească, în condițiile în care transporturile înseamnă 400.000 de angajați și jumătate din excedentul comerțului extern cu servicii al României, adică un câștig anual pentru țară de peste 4 miliarde de euro”.

Din acest motiv, singura soluție, spune Tudose, este ca Guvernul să pregătească sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru a combate modul neloial în care vechile state membre își elimină concurența!

În final, Tudose încheie cu o notă amară, arătând că el nu dă un mesaj anti-european, ci unul pentru o Europă cu adevărat unită și solidară în fapte, nu doar în vorbe și în funcție numai de interesele unora!

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Europarlamentar, Vestul, Transportatori

Загрузка...