„Acțiunile SUA vor duce la escaladarea manevrelor militare și vor avea un impact negativ asupra securității regionale și internaționale. Acest lucru confirmă faptul că Statele Unite au intenţionat într-adevăr să elimine restricțiile, să dezvolte rachete avansate și să îşi asigure supremația militară unilaterală, atunci când s-a retras din Tratatul [INF]”, a declarat reprezentantul oficial al ministerului chinez de Externe, Geng Shuang, în cadrul unei conferinţe de presă.
Anterior, astăzi, ministrul adjunct rus de Externe, Sergey Riabkov, a declarat că Moscova dezaprobă testele cu rachete americane de croazieră și a subliniat că Rusia nu poate fi atrasă într-o cursă a înarmărilor.
Pe 18 august, Statele Unite au efectuat cel mai recent test al lor cu rachete în Insula San Nicolas, California. Pentagonul a afirmat că „racheta aflată în test a pornit din lansatorul mobil de la sol și şi-a atins cu precizie ținta după mai mult de 500 de kilometri de zbor”.
Din această lună, Statele Unite au ieşit oficial din Tratatul INF încheiat în perioada Războiului Rece, invocând presupusele încălcări ale acordului din partea Rusiei.
Tratatul a impus celor două țări eliminarea definitivă a tuturor rachetelor balistice și de croazieră lansate la sol cu o rază de acţiune cuprinsă între 500 și 5.500 de kilometri.
Rusia a negat în repetate rânduri afirmațiile potrivit cărora ar fi încălcat Tratatul INF și a denunţat faptul că sistemele de apărare ale SUA instalate în Europa includ lansatoare capabile să lanseze rachete de croazieră cu raze de acţiune interzise în acord.
BUCUREŞTI, 26 feb – Sputnik. În Germania a fost înregistrată cea mai mare oscilaţie săptămânală de temperatură de la începutul măsurătorilor meteorologice, potrivit DPA. Astfel, de la o vreme de iarnă cu ninsori abundente, ger năprasnic şi temperaturi neobişnuit de scăzute, care au dat peste cap viaţa locuitorilor, a avut loc, în doar câteva zile, o trecere la o vreme specifică mai curând unei primăveri călduroase.
Potrivit specialiştilor de la Serviciul German de Meteorologie (DWD), e prima dată în epoca modernă când Germania trece printr-o alternanţă termică atât de mare precum cea care a fost înregistrată la staţia meteorologică din Gottingen, oraş din centrul ţării.
Astfel, pe 14 februarie, a fost înregistrată la această staţie o temperatură de -23,8 grade Celsius, iar după doar şapte zile, pe 21 februarie, meteorologii germani au înregistrat o temperatură de +18,1 grade, ceea ce înseamnă o diferenţă termică de 41,9 grade, potrivit sursei citate de ziarulromanesc.de.
Un precedent record a fost înregistrat în mai 1880, în perioada primelor zile ale măsurătorilor meteorologice. Purtătorul de cuvânt al DWD a dezvăluit că atunci a fost măsurată o creştere cu 41 de grade a temperaturii exterioare, într-un interval de doar şapte zile.
Mai mult, în nordul Germaniei au fost atinse luni alte două recorduri de temperaturi ridicate în anotimpul de iarnă. Astfel, în oraşul Quickborn temperaturile au ajuns la 18,9 grade, depăsind recordul precedent de 17,8 grade, stabilit în urmă cu doi ani.
Al doilea record de temperatură în anotimpul de iarnă a fost atins luni în Hambug, la staţia meteorologică Neuwiedenthal: +21,1 grade Celsius. Precedentul record raportat la aceeaşi staţie, de 18,1 grade Celsius, a fost stabilit în urmă cu un an.
BUCUREŞTI, 26 feb – Sputnik. A cincea cea mai populată regiune a Spaniei, Galicia, a aprobat, pe 23 februarie, o reformă a legii sănătății care prevede sancționarea celor care refuză vaccinarea împotriva coronavirusului, relatează El Pais. Aceasta devine astfel prima comunitate independentă din țară care a instituit un cadru legislativ care ar putea sancționa persoanele care se opun vaccinului.
Salutată de partidul politic Partido Popular, această decizie, care permite autorităților să impună amenzi cuprinse între 1.000 și 60.000 de euro, este împotriva voinței guvernului central care și-a bazat campania de vaccinare pe voluntariat, precizează sursa.
Potrivit presei, măsura a fost puternic criticată de opoziție, care a reamintit că guvernul central a anunțat, în strategia sa națională de vaccinare, că „la fel ca toate celelalte vaccinuri în Spania, cel împotriva Covid-19 nu va fi obligatoriu”. Partidele socialiste și naționaliste au subliniat că această lege „încalcă drepturile fundamentale și este împotriva reglementărilor naționale”, potrivit Sputnik France.
Federico de Montalvo, expert în dreptul sanitar și vicepreședinte al Comisiei de bioetică a Spaniei, citat de El Pais, consideră că această lege nu este ilegală. În Spania, vaccinarea obligatorie în situații precum o pandemie este legal susținută de legea din 1986 privind sănătatea publică. Această lege face posibilă luarea de măsuri care limitează drepturile individuale în beneficiul întregii comunităţi.
Pe de altă parte, Montalvo a mai spus că starea de urgență în vigoare în prezent ar putea permite guvernului să impună propriile măsuri, la nivel național, pentru a pune capăt epidemiei. Prin urmare, opoziția ar putea apela la Consiliul constituțional, care să decidă cu privire la această situaţie.