Asteroid

Asteroid „potențial periculos”, cât Empire State Building, vine spre Pământ raport NASA

608
(reînnoit 08:00 04.08.2019)
Se aşteaptă ca obiectul ceresc, cunoscut sub numele de Asteroid 2006 QQ23, să se apropie de planeta noastră într-o săptămână. Ce precizează NASA în legătură cu potenţiala periculozitate pe care o poate prezenta.

BUCUREŞTI, 3 aug, Sputnik – Doina Crainic. Corpul ceresc, de aproximativ 570 metri în diametru, nu este un „oaspete” rar, având în vedere că aproximativ 6 roci spaţiale la fel de mari ca acesta se apropie de Pământ în fiecare an.

NASA a risipit îngrijorările că planeta noastră ar putea fi lovită de Asteroid 2006 QQ33, care se aşteaptă să treacă pe lângă Pământ la 7,4 milioane de kilometri distanţă, fiind astfel clasat la obiecte „potențial periculoase”.

Lindley Johnson și Kelly Fast, care sunt însărcinaţi cu urmărirea acestor „obiecte din apropierea Pământului” la Biroul de coordonare a apărării planetare al NASA, au declarat pentru CNN că nu sunt motive de îngrijorare. Mai mult, Johnson s-a referit la acest asteroid, apreciat ca fiind de dimensiuni moderate, spunând că este „mai mult sau mai puțin nepericulos”.

„Întâlnirea” dintre Pământ şi acest vizitator ceresc de aproape 570 de metri este „programată” pentru 10 august, potrivit Sputnik Internaţional. Un asteroid de această dimensiune ar putea distruge o zonă enormă, după cum subliniază agenţia de presă, care aminteşte că o rocă spațială semnificativ mai mică, ce avea doar 17 metri lățime, a explodat în apropierea orașului rusesc Celiabinsk, rănind aproximativ 1.000 de oameni.

Totuşi, potrivit specialiştilor, obiecte similare cu Asteroid 2006 QQ33 sunt „oaspeți” destul de frecventi care se „aventurează” relativ aproape de Pământ. Aproximativ 6 roci spațiale de această dimensiune se apropie de planeta noastră în fiecare an. În același timp, NASA spune că există 900 de asteroizi cu un diametru de peste 1 kilometru orbitând în jurul Soarelui, iar cel mai mare are aproape 34 de kilometri lățime.

Administrația spațială din SUA și agențiile din alte țări urmăresc cu atenție aceste obiecte, le înregistrează și le urmăresc. Conform NASA, dacă vreun obiect se apropie periculos de Pământ, se lansează o campanie spațială pentru a se devia direcţia intrusului.

608
Tagurile:
Pământ, NASA, Asteroid
Proteste în Belarus

Proteste în Belarus: Jurnaliști, atacați de "oameni în negru"

82
(reînnoit 23:20 11.08.2020)
Oameni în negru, fără însemne oficiale atacă jurnaliștii, le extrag cardurile de memorie și distrug aparatele foto și video.

CHIȘINĂU, 11 aug – Sputnik. Persoane în uniformă neagră și căști bruschează jurnaliștii, le confiscă cardurile de memorie, distrug aparatele și le smulg ecusoanele de jurnaliști, a relatat agenției Sputnik Belarus reporterul foto al Associated Press, Serghei Grits.

Potrivit lui, pe la orele nouă seara, spre angajații instituțiilor de presă, care activau în apropierea hotelului Orbita, s-au apropiat câteva persoane cu caschete, fără semne distinctive.

“Cu trei lovituri cu pumnul mi-au distrus ecranul camerei. De la alți șase colegi le-au extras cardurile de memorie”, a menționat Grits.

Reporterul foto a specificat că inițial acești “oameni în negru” au dispersat demonstranții, iar apoi au revenit pentru “a rezolva” jurnaliștii.

Potrivit Sputnik, pe bulevardul Dzerjinski a fost distrus aparatul foto al reporterului portalului TUT.BY, Vadim Zamirovski. Jurnalistul consideră că miliția a primit indicații să distrugă camerele.

82
Tagurile:
Minsk, Belarus
Tematic
Ultima oră: Tihanovskaia îndeamnă belarușii să renunțe la proteste
Proteste în Belarus: Ciocniri violente între demonstranți și OMON în Brest - Video
Belarus: Trupele OMON trag în protestatari cu gloanțe de cauciuc

Загрузка...
Proteste în Minsk

Belarus: Trupele OMON trag în protestatari cu gloanțe de cauciuc

304
(reînnoit 23:02 11.08.2020)
Trupele OMON trag cu gloanțe de cauciuc asupra demonstranților din centrul Minskului, capitala Belarusului.

CHIȘINĂU, 11 aug – Sputnik. În capitala Belarusului protestele împotriva rezultatelor alegerilor au degenerat din nou în violențe. Ciocniri violente au izbucnit în parcul “Mihail Pavlov” între demonstranți și trupele OMON, transmite reporterul RIA Novosti.

Inițial, un grup mare al susținătorilor opoziției s-au adunat în preajma stației de metrou “Mihailovo”. Reprezentanții structurilor de forță au încercat să disperseze mulțimea, iar oamenii au dat în retragere pe bulevardul Dzerjinski spre parcul din apropiere. Acolo protestatarilor li s-au alăturat noi oameni. Au început noi ciocniri, unele persoane au fost reținute.

Trupele OMON trag cu gloanțe de cauciuc asupra oamenilor, care încearcă să se ascundă prin parc, însă în perimetrul acestuia se află dubele miliției.

Totodată, potrivit reporterului Sputnik Belarus, OMON ia cu asalt scările blocurilor de pe bulevardul Rokossovski, unde se ascund protestatarii.

Trupele OMON belaruse au intrat în confruntare cu protestatarii și pe Bulevardul Dzerzhinsky din Minsk, transmite RIA Novosti.

Poliția folosește gloanțe de cauciuc pentru a dispersa susținătorii opoziției adunați la proteste. Protestatarii încearcă să se grupeze.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

304
Tagurile:
Proteste, Minsk, Belarus
Tematic
Tihanovskaia s-a refugiat în Lituania și își îndeamnă susținătorii “să aibă grijă de ei”
Ultima oră: Tihanovskaia îndeamnă belarușii să renunțe la proteste
Proteste în Belarus: Ciocniri violente între demonstranți și OMON în Brest - Video

Загрузка...