Artificial intelligence

Sfârșitul omului? Un miliard de dolari pentru a inventa creierul virtual

164
(reînnoit 11:42 23.07.2019)
Microsoft investeşte un miliard de dolari într-un proiect de inteligenţă artificială care vrea imitarea creierului uman .

BRUXELLES, 23 iul - Sputnik, Daniela Porovăț. Compania Microsoft a investit un miliard de dolari în cel mai ambiţios proiect de cercetare în domeniul inteligenţei artificiale din Silicon Valley - un aparat cerebral artificial care să poată fi conectat la sisteme de tip cloud, informează Financial Times.

Investiţia marchează o nouă etapă a proiectului OpenAI, lansat acum patru ani de vizionari în domeniul tehnologiei informaţionale precum Elon Musk şi Peter Thiel pe fondul preocupărilor că inteligenţa artificială (IA) ar putea sfârşi prin distrugerea rasei umane. Ei voiau să câştige cursa spre Inteligenţa Artificială Generală (IAG), un sistem care să poată egala şi eventual depăşi oamenii, pentru a se asigura că va fi utilizat doar în scopuri benefice.

Proiectul a fost supus reorganizării anul acesta; Elon Musk nu mai este implicat, în timp ce Reid Hoffman, om de afaceri şi fondatorul LinkedIn, a devenit cel mai mare susţinător individual. Cu fonduri Microsoft şi având la dispoziţie platforma computerizată Azure, OpenAI încearcă să se apropie de obiectiv.

"Testăm o ipoteză care era de la începutul acestui domeniu: că o reţea neurală apropiată de mărimea unui creier uman să fie pregătită pentru a deveni sistem de inteligenţă artificială generală. Dacă ipoteza este reală, progresul pentru omenire va fi remarcabil", a declarat Greg Brockman, fondatorul şi preşedintele proiectului OpenAI.

Decizia Microsoft de colaborare în proiectul OpenAI este asemănătoare cu achiziţionarea de către Google în 2014 a DeepMind, o companie londoneză de cercetare care vrea la rândul său să atingă nivelul uman de inteligenţă artificială.

Însă, deşi compania Microsoft furnizează finanţarea şi platforma computerizată, va fi ţinută la o anumită distanţă. Consiliul de administraţie al OpenAI va continua să ia deciziile referitoare la agenda de cercetare şi la activităţi. Microsoft va avea doar dreptul de a numi un director.

OpenAI va efectua experimente prin sistemul de centre de date al Microsoft, utilizând platforma companiei, Azure. Microsoft va putea comercializa primele rezultate ale proiectului de cercetare, situaţie care poate intensifica eforturile producătorului de software de a deveni o companie de prim rang în domeniul inteligenţei artificiale, într-o perioadă în care Google a devenit deja liderul recunoscut în acest sector.

La fel ca DeepMind, OpenAI a utilizat asimilarea profundă - tehnică bazată pe reţele neurale care simulează modul de funcţionare a creierului uman - pentru a obţione rezultate. Însă activităţile s-au limitat până acum la experimente în scrierea automată, mişcarea unui braţ robotic şi jocurile, mai degrabă decât asupra unui sistem inteligent mai generalizat care să fie aplicat în diverse probleme. În acest context, mulţi cercetători au argumentat că sistemele de asimilare profundă a informaţiilor, chiar dacă obţin rezultate remarcabile în probleme specifice, nu vor aduce niciodată rezultate asupra inteligenţei generale.

164
Tagurile:
Om, Creier, Miliarde, Microsoft
Vladimir Putin și Vladimir Zelenski

Un general ucrainean îi cere lui Zelenski să-l „păcălească” pe Putin

39
(reînnoit 18:26 21.06.2021)
Un general ucrainean îl îndeamnă pe președintele Zelenski să-l “păcălească” pe Putin, pentru a salva Ucraina.

BUCUREȘTI, 21 iun – Sputnik. Rusia poate acapara toată Ucraina, iată de ce președintele Vladimir Zelenski trebuie să o păcălească, a declarat fostul deputat al Radei Supreme, generalul armatei ucrainene, Vilen Martirosean, la postul de televiziune Nash.

“Uneori, președintele nostru nu înțelege că trebuie să găsească cu orice preț o limbă comună cu Putin”, s-a plâns militarul.

Potrivit lui, unele persoane, care se consideră patrioți ai Ucrainei, sunt dispuși mai curând să incite la revolte decât să lucreze spre binele țării.

Martirosean a declarat că Rusia și SUA își îmbunătățesc treptat relațiile și la îndemnat pe Zelenski, dat fiind un aliat al Washingtonului, să aplece urechea la poziția președintele american Joe Biden.

“Trebuie să găsim acea limită, pentru ca și Putin să ne ajute și să lucreze în favoarea Ucrainei”, a concluzionat generalul.

În opinia lui, Rusia are obligația de a reface Ucraina, după care aceasta să devină independentă de orice jucători majori, păstrându-și relațiile “prietenoase” cu toți.

“Și nouă ne va fi bine, și lor le va fi bine, și americanilor le va fi bine în orice caz, pentru că toți vor avea de câștigat”, a adăugat Martirosean.

General a îndemnat “să se reflecte zi și noapte cum poate fi apropiat inamicul”.

“Să se facă așa, încât uneori prin viclenie, mai ales că președintele nostru este înțelept, să reușească să-l păcălească pe Putin, pentru a salva cu orice preț Ucraina”, a explicat el.

Martirosean a subliniat că doar așa va putea fi salvată țara, iar poporul trebuie să se unească și să ceară acest lucru președintelui.

“El trebuie să trăiască pentru Ucraina, de dragul poporului ucrainean. În caz contrar, va fi blestemat și va deveni irelevant, va ajunge în afara bordului”, a conchis militarul.

39
Tagurile:
Rusia, Ucraina, Vladimir Putin, Vladimir Zelenski
Tematic
Biden a numit condiția în care Ucraina va putea adera la NATO și dacă Donbasul e problemă
Agenda Biden-Putin: discuții despre Covid, Ucraina, hacking, climă și Orientul Mijlociu
Putin: Rusia are un singur angajament față de Ucraina
Putin a acuzat Occidentul de lovitura de stat din Ucraina
Combinat construit de Ceaușescu în Ucraina, vândut de USR

Загрузка...
Vaccin anti-COVID și Pașaport

UK: pașapoartele de vaccinare, transformate în cărţi naționale de identitate?

16
(reînnoit 16:47 21.06.2021)
Guvernul britanic a fost acuzat că intenţionează să implementeze în secret un program național de identificare, după ce a intrat în parteneriat cu o companie care a susținut transformarea pașapoartelor de vaccinare într-un document multifuncțional.

BUCUREŞTI, 21 iun – Sputnik. Entrust, o firmă IT care se declară a fi „lider global în [documente] de identitate, plăți și protecție a datelor”, a primit luna trecută un contract de la Departamentul de Sănătate și Asistență Socială din Marea Britanie pentru a lucra la sistemul de certificate de vaccinare Covid-19.

Companiei i s-au acordat 250.000 de lire sterline pentru a furniza servicii de cloud computing pentru sistemul guvernamental de certificare a statutului privind Covid, relatează iNews. Contractul urmează să expire în martie 2022, dar guvernul are opțiunea de a-l prelungi pentru încă un an.

Ministrul britanic al Sănătăţii, Matt Hancock, a declarat luna trecută că dovada vaccinării va fi „necesară” pentru călătoriile internaționale și, în ultimele săptămâni, au apărut rapoarte care susțin că guvernul britanic ar putea cere documentul persoanelor care participă la evenimente sportive sau la alte adunări mari.

Judecând după poziția companiei Entrust cu privire la această chestiune, este posibil ca guvernul să aibă planuri și mai ambițioase privind certificatul digital. Într-o postare publicată în februarie pe site-ul companiei, Jann Markey, directorul de marketing al Entrust, a susținut că pașapoartele de vaccinare ar putea fi folosite ca o oportunitate de a lansa un card național de identitate ca parte a „infrastructurii noii normalităţi”.

„Să ne gândim la o strategie națională de identificare: cu infrastructura și investițiile necesare pentru a furniza un pașaport viabil de vaccinare, de ce nu am converti acest efort în [implementarea unui] program național de identificare a cetățenilor, care poate fi utilizat în mai multe scopuri, inclusiv în furnizarea sigură a serviciilor guvernamentale, securizarea călătoriilor transfrontaliere și documentația pentru [dovada] vaccinării”, se precizează pe blog, într-o postare care se referă la pașapoartele de vaccin în „lumea post-pandemică”.

În special, compania cu sediul în SUA a ajutat deja Albania, Ghana și Malaezia să implementeze sisteme naționale de identificare, potrivit iNews.

Întâlnirea șefului MAE al Rusiei , Serghei Lavrov cu mareșalul libian Khalifa
© Sputnik / Владимир Астапкович

Însă parteneriatul Entrust cu guvernul britanic a cauzat tragerea unor semnale de alarmă din partea organizațiilor pentru libertăți civile și din partea parlamentarilor.

Deputatul conservator David Davis, membru al grupului Covid Recovery împotriva lockdown-ului, a cerut explicații guvernului. Acesta a declarat pentru iNews că este „uimitor” faptul că Departamentul de Sănătate poate încheia contracte cu astfel de companii fără a obține mai întâi permisiunea din partea Parlamentului, adăugând că este deosebit de îngrijorător faptul că se poate acorda un contract unei firme care are „această atitudine sinistră cu privire la supravegherea cetățenilor”.

De asemenea, fostul lider conservator Sir Iain Duncan Smith şi-a exprimat aceeaşi nemulţumire, susținând că contractul este în contradicție cu „poziția declarată a guvernului” și ar trebui anulat.

După cum a spus şi Big Brother Watch, un grup care militează pentru protejarea confidențialităţii și a libertăților civile, contractul cu Entrust ar reprezenta o încercare a guvernului de a elibera cărți de identitate „pe uşa din dos”.

„Faptul că guvernul a încheiat un acord cu Entrust, o companie care plănuieşte în mod deschis tranziţia de la pașapoartele de vaccinare la cărțile de identitate digitale, evidenţiază că paşapoartele Covid reprezintă o amenințare serioasă la adresa libertăților noastre civile și a confidențialităţii”, a avertizat șeful de cercetări al organizaţiei, Jake Hurfurt, potrivit RT.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Sănătate a declarat că aplicația NHS utilizată pentru certificarea statutului de vaccinare nu va fi utilizată ca un sistem național de identificare, descriind programul ca un „mijloc simplu și sigur” pentru permiterea călătoriilor internaționale. Contactată de iNews, Entrust a refuzat să comenteze.

16
Tagurile:
Pașaport
Tematic
Consilierul pentru Securitate Națională al UK se află la Moscova
UK: Sute bărci ale migranților, abandonate în depozitul Dover
UK: “Liderii G7” își pasează găleata ”acțiunii climaterice” în timpul unui protest

Загрузка...