Frans Timmermans

Summitul UE: După candidatul PPE, și socialistul Timmermans se lovește de o opoziție dură

1111
Frans Timmermans, care aproape că deschisese șampania ca viitor președinte al Comisiei Europene, riscă să aibă soarta lui Manfred Weber și să fie scos din cursă

BRUXELLES, 1 iulie - Sputnik, Daniela Porovăț. Frans Timmermans, bine cunoscut românilor din perioada în care, în calitate de vicepreședinte al Comisiei Europene a atacat România și Guvernul pentru măsurile sale suveraniste, are toate șansele să fie blocat ca viitor președinte al Comisiei Europene, devenind astfel, ca și Manfred Weber, un candidat eșuat.

Pe lângă liderii de stat și de guvern din centrul și estul Europei, printre care se evidențiază Viktor Orban, și care nu l-au uitat pe Timmermans care a făcut o adevărată campanie împotriva politicilor din aceste țări, și italienii au dubii cu privire la candidatul socialist.

Premierul Italiei, Giuseppe Conte, a declarat astăzi, la Bruxelles, că principiul primului candidat nu ar trebui să fie singurul criteriu luat în considerare pentru funcția de președinte al Comisiei Europene, o lovitură la adresa lui Timmermans care se bazează, așa cum era și cazul lui Weber din partea PPE, pe faptul că a fost Spitzenkandidatul socialist.

Dar mai există și alți oficiali europeni care se strâmbă la nominalizarea lui Timmermans.  Comisarul european pentru Buget, Günther Oettinger, provenind din partidul lui Merkel, a scris pe Twitter despre rezervele cu privire la numirea lui Timmermans ca președinte al CE:

„Pot să înțeleg rezervele cu privire la nominalizarea lui Frans Timmermans pentru funcția de președinte al Comisiei Europene. Creștin-democrații au câștigat alegerile europarlamentare”, a subliniat acesta care este atitudinea în tabăra popularilor europeni.

1111
Tagurile:
Frans Timmermans, Summit UE
Tematic
Tusk a suspendat Summit-ul UE pentru consultări bilaterale asupra candidaturilor

Загрузка...