Canicula face primele victime în Franţa atenţie: ce recomandă specialiştii

2621
În Franţa a fost emisă o avertizare de cod portocaliu de caniculă, iar valul extrem de căldură a făcut deja primele victime, din păcate. În unele zone s-au înregistrat temperaturi record pentru luna iunie.

BUCUREŞTI, 26 iun – Sputnik, Doina Crainic. Au fost atinse noi recorduri de căldură pentru luna iunie în Franţa, iar canicula a făcut primele victime. De la emiterea alertei privind valul de căldură, alertă valabilă de pe 24 iunie, trei persoane și-au pierdut viața în Hérault, informează presa locală, citată de Sputnik France

Luni după-amiază, un bărbat de 70 de ani a făcut un stop cardiac la Marseillan-Plage în contact cu apa, anunță Midi libre. Echipa de medici sosiţi la faţa locului nu a reuşit să îl salveze.

A doua zi, un bărbat de 75 de ani și o femeie de 62 de ani au murit în circumstanțe similare în același departament. Primul a suferit un atac de cord în contact cu apa în Carnon dimineaţa, potrivit France 3 Occitanie. Mai târziu, sexagenara, care se scălda în Frontignan-Plage „a leşinat şi s-a scufundat”, potrivit Actu.fr. Scoasă rapid din mare de către salvatori, ea nu a supraviețuit.

Federația Națională a Pompierilor din Franța (FNSPF) i-a avertizat pe oameni să evite să se scalde în zone de apă prea rece pentru a evita fenomenul de „hidrocuție”, când vasele de sânge dilatate de căldură se contractă brusc în contact cu apa și pot cauza sincopă din cauza diferenței de temperatură dintre corp și apă.

În acest caz, este recomandabilă udarea treptată, începând de la nivelul gâtului.

Franța se confruntă cu un val de caniculă fără precedent în această săptămână, temperaturile atingând chiar 50 de grade.

De asemenea, în întreaga Europă, în Italia, Spania, Germania, s-au înregistrat temperaturi record pentru prima lună de vară.

2621
Tagurile:
caniculă, Morți, Franța

Загрузка...