Un astéroïde

NASA: Asteroid masiv, cu luna sa, se îndreaptă spre Pământ - „obiect potențial periculos”

3799
În această sâmbătă, pe 25 mai, un asteroid cu un diametru de aproximativ 1,5 kilometri, se va apropia de Pământ, potrivit NASA. Asteroidul este însoțită de o lună de 0,5 kilometri în diametru.

BUCUREŞTI, 24 mai – Sputnik, Doina Crainic. Pe 25 mai 2019, asteroidul (66391) 1999 KW4 va trece pe lângă Pământ, a anunțat NASA, potrivit Sputnik France. Asteroidul este binar, ceea ce înseamnă că o lună orbitează în jurul acestuia.

1999 KW4, care a fost descoperit în 1999, are un diametru de aproximativ 1,5 kilometri, iar luna sa, de 0,5 kilometri. Acesta se va apropia de Pământ la o distanță de 5.182.015 kilometri, ceea ce înseamnă de aproximativ 13,5 ori distanța care ne separă de Lună. La scara terestră este o distanţă foarte mare, dar foarte mică la scara Sistemului Solar.

Asteroidul a fost clasificat ca fiind un „obiect potențial periculos” de Centrul de cercetare cu privire la planetele minore.

1999 KW4 se distinge prin forma sa oblică, având o creastă în zona ecuatorială, asemenea asteroizilor Bennu și Ryugu. Observațiile sugerează că luna se rotește în jurul corpului o dată la 16 ore, la o distanță de aproximativ 2,6 kilometri. Corpul principal orbitează în jurul Soarelui la fiecare 188 de zile.

Potrivit calculelor astronomilor, coliziunea sa cu Pământul este exclusă în următorii 1.000 de ani.

3799
Tagurile:
NASA, Asteroid
Ofițeri FBI

Ultima oră: Celebru INTERLOP, extrădat din România în SUA

75
(reînnoit 11:00 14.08.2020)
Una dintre cele mai remarcabile figuri ale lumii interlope – cu activități infracționale pe continentul american – a fost extrădat la cererea autorităților SUA

BUCUREȘTI, 14 aug – Sputnik. Acum puțin timp, ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat ”extrădarea a doi cetățeni capturați în România de forțele speciale ale Ministerului Afacerilor Interne, care au comis infracțiuni internaționale”.

”Este vorba despre un cetățean din vârful unei rețele de trafic de persoane, în România, Mexic și Statelele Unite ale Americii”, a explicat Vela, precizând că extrădarea vine după o decizie a Curții de Apel Craiova.

Această operațiune are loc în colaborare cu Ministerul de Interne, Interpol și tot ce înseamnă cooperare polițienească internațională, a arătat ministru, precizând că ”oficialii din Statele Unite ale Americii au venit pentru a-i prelua pe cei doi cetățeni care au comis infracțiuni”.

Este vorba de Florian Tudor, celebru în lumea interlopă sub numele de ”Rechinul”, originar din Craiova și stabilit în Mexic, la Cancun.

Procurorii DIICOT și agenții FBI a spun că Tudor controlează o firmă care se ocupa de montarea şi întreţinerea bancomatelor în Cancun şi Playa del Carmen, zone frecventate în fiecare an de milioane de turişti.

”Pe aceste bancomate, spun anchetatorii, „Rechinul” ar fi montat dispozitive de clonare a cardurilor, furând astfel sume uriaşe”, transmite ProTV. „Cu o parte din banii obţinuţi, spun surse din anchetă, „Rechinul” a construit pe o plajă din Cancun două blocuri de câte 28 de etaje fiecare, iar în Brazilia ar fi cumpărat terenuri care valorează câteva zeci de milioane de dolari”.

Sursa citată precizează că ”Rechinul” a ridicat ”două clădiri de locuinţe şi în Craiova şi urma să construiască, aici, şi un hotel”.

”Gruparea a racolat din România mai mulţi specialişti în electronică şi tinichigerie care au ajutat la construirea dispozitivelor folosirea la copierea cardurilor, spun procurorii DIICOT”, consemnează ProTV

Mai mult, reţeaua ar avea şi o ”divizie formată din români violenţi”, care asigura ”protecţia afacerii ilegale faţă de alte grupări de crimă organizată din Mexic”.

ProTv arată că există informaţii că ”Rechinul” ar avea 3 neveste, ”una din acestea fiind rudă cu un mexican care ar avea legături cu celebrul cartel de droguri de la Sinaloa, condus de „El Chapo” până în 2016, iar ulterior de fii şi locotenentul acestuia, „El Mayo””.

Revenind la ministrul Vela, acesta sesizează corect: „Infracționalitatea nu este doar în România, ci la nivel internațional”, precizând că ”MAI ia cu serios această problemă, în sensul că actualul Guvern a dat o prioritate pentru noi”. Să vedem…

Oricum, în cazul de față e vorba de un personaj puternic, nu de ”clanuri„ care de taie la barbut. Greu de înțeles cum își desfășura acesta activitatea în zona puternicelor servicii de informații americane, care activează și în Mexic. De fapt, poate nu e așa de greu de înțeles, decât că aceste „Tony Montana” român a crezut că ”lumea e a lui” și a uitat că are și el stăpâni.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

75

Загрузка...
Vladimir putin și Traian Băsescu

Băsescu, declarație surpriză despre Vaccinul lui Putin: ”Dacă putea, m-aș duce la el!”

240
Băsescu a vrut să sublinieze diferența între opțiunea personală a oricărui cetățean – și impunerea de către autorități a unui vaccin. Întrebarea este… ce știe Băsescu – se va impune vaccinul aprobat de autorități?

BUCUREȘTI, 14 aug – Sputnik. Imediat după ce președintele Vladimir Putin a anunțat că Rusia a produs primul vaccin împotriva COVID-19, președintele Iohannis a fost întrebat dacă România l-ar prelua.

Iohannis a dat un răspuns controversat și criticat de mulți români: ”România este parte din UE și încheie precontracte cu entități din UE”, a spus Iohannis, completând „nu există nicio validare externă pentru acel vaccin menționat”,

Prezent în emisiunea lui Victor Ciutacu, Traian Băsescu a uimit spunând că ar lua vaccinul pentru el personal!

”Dacă aș putea, m-aș duce la el să îi cer unul să mă vaccinez eu”, a spus Băsescu, explicând că ”Nu contează de unde îl iei… Important este ca după 3 luni să nu îl faci și să înnebunești”.

Sigur, în cazul lui Băsescu e greu de imaginat diferența… Pe de altă parte, Băsescu consideră că Iohannis a reacționat bune.

”Klaus Iohannis a făcut bine cum a declarat, ce ar fi putut să zică: ”Români, din respect pentru mine, mi-a dat Putin 20 de milioane de doze, dar vă ordon să vă vaccinați!”?... Iar, după 3 luni, te trezești cu cine știe ce reacții adverse”.

Dar, ca să sublinieze încă o dată ideea, Traian Băsescu a repetat: ”Aș avea curaj să fac acel vaccin, individual”.

Desigur, Băsescu a vrut să sublinieze diferența între opțiunea personală a oricărui cetățean – și impunerea de către autorități a unui vaccin. Întrebarea este… ce știe Băsescu – se va impune vaccinul aprobat de autorități?

Reamintim, în acest context, că președintele Putin a declarat că vaccinul NU este obligatoriu în Rusia – asta spre deosebire de România unde există intenția oficială, parlamentară, de a legifera obligativitatea unor vaccinuri.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

240
Tagurile:
Putin, vaccin, Traian Băsescu

Загрузка...
Traian Băsescu

Băsescu intră puternic în joc: calcă în picioare Guvernul PNL și… o atacă pe Olguța!

0
Fostul președinte acuză pe toată lumea de ”furt” - Traian Băsescu își urmează planul, declanșând dezbateri aprige, scandaluri și controverse

BUCUREȘTI, 14 aug – Sputnik. Printr-un articol incendiar postat acum puțin timp, Traian Băsescu arată cum se face… opoziție! Fost președinte distruge pur și simplu guvernul PNL pe tema pensiilor, dar lovește și în PSD cu putere pe același subiect.

”Pensionarii batjocoriţi  şi înşelaţi!” se intitulează textul lui Băsescu, care scrie că ”Fiecare pensionar este furat de  guvernul PNL şi fostul guvern PSD care v-a păcălit cu legea Olguţei, în medie cu 904 RON în anul 2020”.

Fostul președinte consideră totuși că ”liberalii încă mai au scuza crizei, dar Olguţa şi Dragnea au planificat furtul înainte de declanşarea crizei”.

Dar, datele sunt din 2020, din perioada guvernului Orban: ”Total bani furaţi din buzunarele celor 5,16 milioane pensionari  în anul 2020 – 4.664.640.000 RON sau 965.763.975 EURO”

”De patru ani atenţionez că pensionarii sunt furaţi ca-n codru prin neaplicarea indexării la 1 ianuarie a fiecărui an aşa cum cere Legea 263 din 2010”, scrie Băsescu, arătând că ”din păcate liderii aleşi sau autointitulaţi ai pensionarilor au prins gustul statului la televizor unde fără ruşine nu mai prididesc să lingă orice excroc (!) de politician care îi bagă în seamă”.

Traina Băsescu acuză că pentru ”plăcerea  de a linge la politicieni  şi de a se da în stambă la tv-uri” reprezentanţii pensionarilor își înşeală ”fără scrupule camarazii pensionari”.

Iată și patru ”concluzii” ale lui Băsescu, raportate la pensia medie din 2019, care a fost 1292 RON/lună:

1. ”Dacă la 1 ianuarie se aplica indexarea cu inflaţia cumulată cu 50 la sută din creşterea salariului mediu brut, ar fi trebuit aplicată o creştere de 136  RON/lună - ceea ce la nivelul a 12 luni ar fi însemnat 1.632  RON/an la nivelul pensiei medii”.

2. ”Prin creşterea valorii punctului de pensie cu 14 la sută începând cu 1 sepembrie  va fi o crestere de 181 RON/lună însemnând o creştere cumulate în anul 2020 de 724 RON/lună”.

3. ”Banii furaţi de guvern fiecărui pensionar anul acesta în lipsa aplicării indexării la 1 ianuarie la schimb cu creştere punctului de pensie cu 14 la sută : 1632 RON – 724 RON  egal  908 RON”

4. ”Dacă de la 1 ianuarie se aplica indexarea, creşterea cu 136  RON a pensiei medii, ar fi însemnat procentual o creştere cu 10,5% a pensiei medii.

”Acum pricepeţi dragi pensionari cât v-a înşelat Olguţa cu promisiunea de 40 % de la 1 septembrie 2020, când de fapt voi aveaţi dreptul conform Legii 263 din 2010 la o indexare de 10,5 la sută de la 1 ianuarie 2020?”

Desigur, e de așteptat o reacție a Olguței Vasilescu. Și, la fel de sigur, Traian Băsescu își urmează planul, declanșând dezbateri aprige, scandaluri și controverse. Adică mediul său… de succes!

Conștiincios, Băsescu prezintă și sursa datelor utilizate în analiză din sursă INS şi Guvern:

- salariul mediu brut în anul 2019                                   – 5163 RON;

- salariul mediu brut în anul 2018                                   – 4162 RON;

- inflaţie în anul 2019                                                     - 3,8 %;

- pensia medie în anul 2019                                           -  1292 RON;

- valoare punct pensie până la 1 septembrie 2020            - 1265 RON;

- valoare punct pensie începând cu 01.septembrie 2020 -1400 RON

- jumătate din creşterea salariului mediu brut în 2019     - 6,7%

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Traian Băsescu

Загрузка...