Boeing 737, poză simbol

Ultimele momente ale Boeing 737 înainte de tragedie: Specialist, despre cauza prăbuşirii

2785
În timp ce continuă investigaţiile cu privire la cele două tragedii aviatice în care au fost implicate două avioane Boeing 737 MAX în doar cinci luni, o ipoteză care circulă în presă sugerează că aparatul ar fi fost proiectat în grabă pentru a contracara concurența avionului Airbus 320 Neo. Un specialist în aeronautică a vorbit despre aceasta într-un interviu pentru Sputnik.

BUCUREŞTI, 2 apr – Sputnik, Doina Crainic. Potrivit inginerilor de securitate citaţi într-un articol din ziarul Seattle Times, analiza sistemului de securitate al avionului Boeing 737 MAX a dezvăluit unele defecte tehnice, care ar putea avea legătură cu prăbuşirea în martie a avionului de la Ethiopian Airlines și cea din octombrie anul trecut a avionului de la Lion Air. Unii experţi spun că nu este exclus că aceste defecte tehnice ar putea apărea în timpul unei astfel de concurenţe, potrivit Sputnik France

Răbdarea este o necesitate, mai ales când vine vorba de corespondenții de presă, deoarece multe informații neverificate care circulă pe Internet dăunează industriei aeronautice, a declarat pentru Sputnik specialistul Kyriakos Kourousis de la Universitatea Limerick din Irlanda, răspunzând la întrebarea dacă Boeing ar fi putut ignora cerințele de siguranță.

„Boeing 737 MAX este într-adevăr un concurent al Airbus 321LR. Vedem, în general, acest tip de concurență între diferite modele de Boeing și Airbus. (...) Concurenţa dintre aceşti doi mari producători de aeronave civile este un element pozitiv al industriei aviatice”, a spus Kourousis.

Potrivit acestuia, de regulă, o astfel de concurență conduce la dezvoltarea unei tehnologii mai bune, la o rentabilitate mai bună și așa mai departe.

„Oricum, obţinerea rapidă, în această competiţie, a certificatelor de siguranţă nu este un lucru la care să ne aşteptăm sau pe care să-l găsim în industria aerospaţială. Astfel, opinia exprimată potrivit căreia defectele tehnice ar fi existat sau ar fi fost ascunse trebuie demonstrată înainte de orice discuţie serioasă. Eu sunt foarte sceptic cu privire la astfel de speculaţii, mai ales în această etapă”, a adăugat Kourousis.

Pe de altă parte, s-a sugerat că există „asemănări evidente” între cele două tragedii. Potrivit unui raport din noiembrie anul trecut, copilotul avionului Boeing 737 MAX 8 a informat un controlor de trafic aerian cu privire la o „problemă de control al zborului”, la doar două minute după decolare. Surse apropiate investigaţiei au spus că înregistrarea dialogurilor dintre piloții avionului Boeing 737 MAX 8, care s-a prăbușit în octombrie 2018, arată încercările lor disperate de a găsi o soluție la defectarea sistemelor de zbor.

De asemenea, potrivit ziarului Wall Street Journal, un pilot care conducea avionul de pasageri Boeing 737 MAX 8 al Ethiopian Airlines, care s-a prăbușit pe 10 martie, a fost auzit spunând „Ridicare, ridicare!” doar cu câteva momente înainte de impact.

Potrivit ziarului, pilotul a spus asta în timp ce avionul se înclina prea mult spre pământ, ajungând la o altitudine scăzută, de aproximativ 137 de metri. Se relatează că radioul avionului s-a defectat la câteva secunde după ce au fost înregistrate cuvintele pilotului.

Pe 10 martie, un Boeing 737 MAX 8 de la compania Ethiopian Airlines, cu 157 de persoane la bord, s-a prăbușit în sud-estul Addis Abeba, fără a lăsa în urma vreun supravieţuitor. În octombrie anul trecut, un Boeing 737 MAX 8 de la compania aeriană indoneziană Lion Air s-a prăbușit în Marea Java, ucigând 189 de persoane aflate la bord.

Pe 12 martie, Agenția Europeană de Siguranță a Aviației (EASA) a anunțat suspendarea zborurilor aeriene ale avioanelor Boeing 737 MAX 8 și 9 în spațiul aerian european. Aceeași decizie a fost luată de Statele Unite, Canada, China, Australia, Malaezia, Indonezia, Vietnam, Oman și Singapore.

2785
Tagurile:
Boeing 737

Un avion rusesc Su-27 a interceptat avioane de recunoaștere ale SUA

71
Avionul de luptă rusesc Su-27 a interceptat două avioane de recunoaștere ale SUA în spațiul aerian situat deasupra apelor neutre ale Mării Negre.

Potrivit Ministerului Apărării al Rusiei, avionul strategic de recunoaștere RC-135 și avionul de bază al aviației de patrulare P-8A Poseidon au fost detectate de sistemul rusesc de apărare antiaeriană.

Acum o săptămână piloții ruși au interceptat avioane-spion deasupra bazinului Mării Negre.

Cum a decurs operațiunea, urmăriți în materialul Sputnik. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

71
Tagurile:
SUA, Rusia, avioane, Su-27

Загрузка...
Mark Zuckerberg

Mark Zuckerberg a dat lovitura în timpul pandemiei: averea sa a depășit 100 de miliarde

43
(reînnoit 08:20 08.08.2020)
Averea personală a fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, a depășit ieri 100 de miliarde de dolari pentru prima oară, după ce acțiunile companiei sale au atins un record pe baza lansării Reels, competitorul lui TikTok.

BRUXELLES, 7 aug - Sputnik. Șeful de 36 de ani al companiei de social media a devenit al treilea centimiliardar al lumii, adăugându-se titanilor Jeff Bezos și Bill Gates, arată RT

Sunt singurele persoane pe glob care au acest statut, conform Bloomberg Billionaires Index. Averea lui Zuckerberg rezultă în mare parte din cele 13 procente pe care le deține în Facebook.

Mogulii americani din tehnologie au văzut cum averile lor au crescut fără limite în acest an. Ei se îmbogățesc și mai repede acum pe măsură ce pandemia atrage mai multă activitate în mediul online.

Averea colectivă a miliardarilor din tehnologie în indexul Bloomberg (ierarhizarea celor mai bogați 500 de oameni din lume)  aproape că s-a dublat din 2016, de la 751 de miliarde la 1,4 trlioane de dolari astăzi, o creștgere mai rapidă decât în oricare alt sector.

Șapte din cei mai bogați 10 oameni ai lumii provin din sectorul tehnologiei, care au o aver combinată de 666 de miliarde de dolari, în evoluție cu 147 de miliarde numai în acest an.

Cele mai mari cinci companii de tehnologie americane, Apple, Amazon, Alphabet, Facebook și Microsoft au o evaluare de piață echivalentă cu aproximativ 30 la sută din PIB-ul SUA, aproape dublu față de cât a fost la sfârșitul lui 2018.

În același timp, Senatorul american Bernie Sanders plănuiește să introducă o lege care să taxeze ceea ce el numește ”câștiguri obscene” în perioada coronavirusului. Legea ”Faceți-i pe miliardari să plătească” ar taxa cu 60 la sută creșterea averilor oligarhilor din 18 martie până la sfârșitul anului pentru a folosi acești bani ca să acopere cheltuielile medicale suplimentare ale americanilor.

Zuckerberg, care a fondat gigantul social media din dormitorul său de la Harvard University în 2004, a declarat că planul său este să cedeze 99 la sută din acțiunile Facebook în timpul vieții sale.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

43
Tagurile:
Facebook, Mark Zuckerberg

Загрузка...
Raed Arafat

An școlar 2020-2021: Arafat anunță noi reguli pentru părinți

0
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență anunță noi reguli pentru părinți, cu o lună înainte de deschiderea noului an școlar. Anunțul lui Arafat vine după declarațiile președintelui Iohannis legate de noul an școlar.

© Sputnik / Евгений Епанчинцев
BUCUREȘTI, 8 aug – Sputnik. Anul școlar 2020-2021 va debuta sub semnul incertitudinii și al condițiilor speciale, generate de pandemia de coronavirus.

Și aceasta pentru că, la momentul de față, nimeni nu poate spune cu exactitate cum se vor desfășura cursurile sau dacă va fi angajat personal suplimentar în unitățile de învățământ pentru a permite acea distanțare fizică și reducerea numărului de elevi în clase.

Raed Arafat, președintele Departamentului pentru Situații de Urgență, vine cu informații noi pentru părinți. Acesta precizează că și copiii pot transmite ușor noul coronavirus, iar rolul părinților în această situație este unul extrem de important. Părinții trebuie, așadar, să acorde o atenție mărită stării de sănătate a propriului copil.

De asemenea, în cazul în care un copil are simptome specifice coronavirusului, cum ar fi febră sau tuse, părinții sunt obligați să îl țină acasă.

Prin această decizie se va evita contaminarea altor elevi, iar personalul de la școală va ști ce reguli trebuie să aplice în cadrul grupului școlar respectiv, notează capital.ro.

”Dacă vezi că copilul are ceva simptome acasă nu-l lași să se ducă la școală și, bineînțeles, să colaborezi cu personalul de la școală ca să poți aplica regulile care sunt recomandate”, a declarat Arafat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0

Загрузка...