Reuniune cvadrilaterală la nivel înalt între România, Bulgaria, Grecia și Serbia

Dăncilă, la reuniunea România-Bulgaria-Serbia-Grecia de la Palatul Snagov

311
(reînnoit 08:56 29.03.2019)
După reuniunea în format cvadrilateral care va avea loc în cursul acestei după-amiezi, cei patru demnitari prezenți vor susține declarații comune de presă.

BUCUREȘTI, 29 mart – Sputnik, Georgiana Arsene. La reuniunea de astăzi participă, alături de premierul român, premierul Republicii Bulgaria, Boyko Borissov, premierul Republicii Elene, Alexis Tsipras și președintele Republicii Serbia, Aleksandar Vucic.

Tot la Palatul Snagov, Viorica Dăncilă va avea o întâlnire cu vicepreşedintele Republicii Turcia, Fuat Oktay, urmată de declaraţii de presă comune.

Ziua de astăzi este un plină pentru Viorica Dăncilă. Și aceasta fiindcă, în prima parte a zilei, premierul roman va avea, la Palatul Victoria, două întrevederi bilaterale cu prim ministrul Republicii Elene, Alexis Tsipras și cu premierul Republicii Bulgaria, Boyko Borissov, alături de care va semna o serie de documente oficiale, informează agerpres.ro

Cele două întrevederi vor fi urmate de declarații de presă comune.

311
Tagurile:
Viorica Dancila

Загрузка...