Casa Albă

Washingtonul anunță retragerea din Tratatul INF cu Moscova

153
(reînnoit 16:33 01.02.2019)
Președintele Donald Trump a anunțat că a fost initiată procedura de retragere a SUA din tratatul INF cu privire la dezarmarea nucleară.

BUCUREŞTI, 1 feb – Sputnik, Doina Crainic. Secretarul de stat american Mike Pompeo a declarat că, începând cu 2 februarie, SUA va suspenda respectarea obligațiilor sale privind INF.

Statele Unite vor suspenda în această sâmbătă respectarea obligațiilor care îi revin în temeiul Tratatului INF, în timp ce procesul de retragere a ţării din acest acord a fost deja iniţiat, potrivit surselor oficiale.

„De pe 2 februarie, Statele Unite nu îşi vor mai îndeplini angajamentele asumate prin Tratatul INF”, a declarat vineri secretarul de stat Mike Pompeo, la o conferinţă de presă la Departamentul de Justiție al SUA.

La începutul lunii decembrie, secretarul de stat Mike Pompeo a anunțat că Washingtonul așteaptă ca Rusia să reintre în Tratatul INF în termen de 60 de zile, adăugând că, dacă această condiție nu va fi îndeplinită, SUA va ieși din acord.

Moscova a subliniat în repetate rânduri că îşi îndeplinește angajamentele asumate în Tratatul INF și că are întrebări de adresat Washingtonului.

153
Tagurile:
SUA, INF
Тема:
Criza în relațiile SUA - Rusia din cauza Tratatului Forțelor Nucleare Intermediare (INF) (41)
Tematic
Putin şi Merkel, discuţie telefonică: incidentul din Kerci, Siria, Tratatul INF
Putin: ieșirea SUA din INF, un impuls pentru o cursă a înarmărilor
Ryabkov: SUA au venit la discuțiile despre INF cu niște concluzii prestabilite
Ambasadorii statelor BRICS, la Moscova, la un briefing legat de INF
Lavrov: SUA caută motive pentru a ieși din INF
Moscova: Armele hipersonice ruseşti înlătură pericolul ieșirii SUA din INF

Загрузка...