Angela Merkel

Merkel regretă respingerea acordului Brexit

231
(reînnoit 13:37 16.01.2019)
Angela Merkel a declarat că regretă respingerea acordului pentru Brexit, menționând că mai există timp pentru negocieri.

BUCUREȘTI, 16 ian – Sputnik. Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, și-a exprimat regretul în legătură cu respingerea de către parlamentul britanic a acordului cu UE cu privire la Brexit, menționând că Londra trebuie să clarifice situația, iar „timp pentru negocieri mai există”.

"Regret foarte mult că ieri Camera inferioară a parlamentului britanic a respins acordul cu privire la ieșirea Marii Britanii. Acum, partea britanică, prim-ministrul au anunțat acest lucru și ar trebui să ne spună cum vor merge lucrurile în continuare. Vrem să minimalizăm daunele care vor exista în urma ieșirii Regatului Unit. Iată de ce, desigur, vom continua să depunem eforturile pentru o ieșire organizată, însă suntem pregătiți și de cazul lipsei unui acord de ieșire organizată", a spus Merkel, adăugând că „mai există timp pentru negocieri”.

Ieri, parlamentul britanic a respins Acordul pentru Brexit propus de premierul Theresa May. În favoarea acordului au votat 202 deputați, iar împotrivă s-au pronunțat 432 de legislatori. În acest fel, Londra și-a deschis calea spre un șir de scenarii de evoluție a lucrurilor, inclusiv a unei ieșiri dure din UE sau chiar renunțarea în totalitate la Brexit.

231
Tagurile:
Angela Merkel, Germania, Marea Britanie, Brexit
Тема:
Brexit. Marea Britanie a ieșit din UE (675)
Tematic
Theresa May avertizează: Brexit ar putea să nu aibă loc
Acordul Brexit a fost respins - parlamentarii britanici au votat împotrivă (VIDEO)
"Începutul sfârșitului Brexit": Politicienii britanici, despre eşecul Acordului lui May
Riscul unui Brexit fără acord nu a fost niciodată atât de înalt - negociatorul UE, Barnier
Ultima oră, Brexit: 71 de parlamentari britanici au semnat pentru un al 2-lea Referendum
Proteste în Minsk

În ce condiții Belarus poate cere ajutor militar de la OTSC

22
(reînnoit 21:35 15.08.2020)
În ce condiții Belarus ar putea solicita ajutorul Rusiei în conformitate cu Tratatul pentru Securitatea Colectivă.

CHIȘINĂU, 15 aug – Sputnik. Republica Belarus va putea solicita ajutorul Organizației Tratatului pentru Securitatea Colectiv doar dacă apărarea acesteia este amenințată din afară, a declarat agenției RIA Novosti, purtătorul de cuvânt al OTSC, Vladimir Zainetdinov.

“În cazul în care sistemul ei de apărare este amenințat din afară, în conformitate cu tratatul pentru securitatea colectivă, articolul 4, ea are dreptul să solicite ajutor”, a declarat el, fiind întrebam în ce caz Belarus se poate adresa OTSC.

Anterior, agenția Belta a anunțat că președintele Republicii Belarus, Aleksandr Lukașenko, a declarat că a convenit cu liderul rus, Vladimir Putin, asupra acordării unui ajutor republicii la prima solicitare în cazul în care va fi pusă în pericol securitatea țării. Totodată, Lukașenko a făcut trimitere la acordurile celor două state în cadrul OTSC și a Uniunii Statale.

22
Tagurile:
OTSC, Aleksandr Lukașenko, Minsk, Belarus
Тема:
Proteste în Belarus
Tematic
Putin și Lukașenko au discutat despre situația din Belarus
Lukașenko: Nu voi ceda puterea nimănui. Vom ține situația sub control
Lukașenko a convenit cu Putin asupra unui ajutor în asigurarea securității țării
Lukașenko, supărat pe grevele muncitorilor: E un cuțit în spate!

Загрузка...
Aleksandr Lukașenko

Lukașenko, supărat pe grevele muncitorilor: E un cuțit în spate!

48
Lukașenko s-a supărat pe muncitorii de la marile uzine, care au intrat în grevă, și declară că acești nu mai au ce căuta la aceste întreprinderi.

CHIȘINĂU, 15 aug – Sputnik. Președintele belarus, Aleksadr Lukașenko, a calificat grevele muncitorilor din republică drept “un cuțit în spatele” puterii: greviștii nu își au locul la aceste întreprinderi, acolo e un exces de oameni.

“Ce fel de abordări sunt acestea? Președintele, guvernul, toți depunem efortul pentru ca într-o perioadă dificilă să aveți un salariu cât de cât normal. Întreprinderile activează, oferim un ajutor colosal acestor întreprinderi? Și? Ne trezim cu un cuțin în spate?”, a declarat Lukașenko, potrivit Sputnik Belarus.

Potrivit lui, muncitorii greviști nu ar trebui să mai muncească în aceste uzine.

Avem un exces de forță de muncă la MTZ, MAZ, BelAZ – peste tot. Să plece. Însă nu mai au ce căuta la uzine.

 

48
Tagurile:
Belarus, Aleksandr Lukașenko
Тема:
Proteste în Belarus
Tematic
Cehia a răspuns la acuzațiile lui Lukașenko
Lukașenko a convocat o ședință dedicată securității naționale
Lukașenko: Observăm niște elemente ale unei imixtiuni externe
Putin și Lukașenko au discutat despre situația din Belarus
Lukașenko: Nu voi ceda puterea nimănui. Vom ține situația sub control
Lukașenko a convenit cu Putin asupra unui ajutor în asigurarea securității țării

Загрузка...