Riscul unui Brexit fără acord nu a fost niciodată atât de înalt - negociatorul UE, Barnier

250
Negociatorul șef al UE, Michel Barnier, a declarat în Parlamentul European că riscul de a nu avea nici un acord pe Brexit nu a fost niciodată mai înalt și că îi e teamă "mai mult ca niciodată" de o ieșire haotică a Marii Britanii din UE.

BUCUREȘTI, 16 ian - Sputnik. Barnier a sugerat că UE este gata să renegocieze o nouă înțelegere privind ieșirea Marii Britanii din UE, dacă Londra este dispusă să renunțe la unele dintre "liniile roșii" preexistente în cadrul planului Brexit anterior, acum învins, al premierului Theresa May.

Cu toate acestea, negociatorul UE a insistat că prevenirea unei frontiere fizice pe insula Irlandei era non-negociabilă.

Între timp, Partidul Unionist Democrat (DUP), care susține în prezent guvernul minoritar May, nu consideră necesară o prelungire a articolului 50.

"Nu cred că [o prelungire a articolului 50] este inevitabilă și nu este necesară pentru că UE poate acționa atunci când dorește", a declarat Nigel Dodds, adjunctul liderului DUP, citat de Reuters. "Referitor la problema irlandeză, oamenii vor să vadă că nu suntem prinși în ea".

250
Tagurile:
Michel Barnier, Ieșirea Marii Britanii din UE, Acord, UE, Brexit
Тема:
Brexit. Marea Britanie a ieșit din UE (427)

Загрузка...