Matteo Salvini

Salvini l-a detronat pe Macron și devine noul lider al Europei

1651
Matteo Salvini ar putea juca un rol crucial în viitorul Europei dacă propunerea sa, ca axa franco-germană să fie înlocuită de axa Roma-Berlin, va prinde contur.

Corespondență din butoiul cu pulbere al Europei

BRUXELLES, 13 dec - Sputnik, Daniela Porovăț. Matteo Salvini, liderul Liga Nord și vicepremierul Italiei, vrea să ocupe locul lăsat liber de Macron în construcția viitoarei Europei. El a declarat presei din Italia că ''axa franco-germană îşi arată limitele. Voi face totul pentru a crea o nouă axă Roma-Berlin'', dovedind că are planuri mari și punând totodată cruce ambițiilor europene ale lui Macron.

Macron i-a dat o mână de ajutor nesperată rivalului său pe scena europeană nu doar prin dezastrul pe care l-a provocat în Franța, ci și prin promisiunile făcute protestatarilor pentru a-i opri să mai iasă în stradă. Aplicarea măsurilor anunțate de Macron în intervenția sa televizată ar duce Franța într-un deficit de peste trei la sută, adică mai mare decât cel acceptat în zona euro, și atunci Comisia Europeană ori îl desființează pe Macron, ori acceptă și bugetul Italiei, acuzat anterior că păcătuiește în privința limitării deficitului bugetar.

Salvini se pregătește așadar să joace un rol de prim rang după alegerile europarlamentare când va avea în spate voturile naționaliștilor din toate țările europene în grupul care se va forma pe acest principiu, dar și o vizibilitate și o popularitate crescândă nu doar în Italia, ci și în toată Uniunea Europeană.

Rolul tot mai important al lui Salvini pe scena internațională poate fi văzut și din faptul că în această săptămână a efectuat o vizită de două zile în Israel, ocazie cu care premierul Benjamin Netanyahu l-a numit ”un mare prieten al Israelului”.

Nimeni nu ar fi bănuit o asemenea ascensiune a liderului Liga Nord în decembrie 2016, când acesta lansa pe twitter-ul și pe pagina sa de facebook celebrul slogan: ”Viva Trump, viva Putin, viva la Le Pen e viva la Lega!”. Dar ridicarea partidului său cândva marginal în Italia de la 4 la sută la cele 30 de procente pe care i le acordă acum sondajele de opinie arată că Salvini a fost vizionar. Iar drumul său spre un rol central în Europa abia a început!

1651
Tagurile:
Berlin, Roma, axă, Macron, detronare, Matteo Salvini
Tematic
Exemplul Salvini – sfidează UE: ”Poziția rămâne neschimbată, în ciuda Comisiei Europene!”
Război între Salvini și comisarii UE. În joc este viitorul Europei!
Dragomir detonează bomba anului: alianţă cu Liga Nordului a lui Salvini - „suveranitate”

Загрузка...