Donald Trump şi Vladimir Putin

Kremlinul a reacţionat la anularea întâlnirii Trump-Putin

294
Joi, Trump a decis să anuleze negocierile cu Putin pe marginea summitului G20 din Argentina, după ce a făcut cunoștință cu raportul privind incidentul din strâmtoarea Kerci.

BUCUREŞTI, 30 nov - Sputnik. Kremlinul regretă decizia administrației americane de a anula întâlnirea dintre președinții Rusiei și ai Statelor Unite, Vladimir Putin și, respectiv, Donald Trump, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov.

"Regretăm decizia administrației americane de a anula întâlnirea planificată între cei doi președinți în Buenos Aires", a spus el. "Acest lucru înseamnă că discutarea problemelor serioase ale agendei internaționale și bilaterale este amânată pentru o perioadă nedeterminată", - a spus Peskov.

"În ceea ce-l privește pe președintele rus, Vladimir Putin, el este gata de contacte cu omologul său american", a adăugat el.

Anularea întâlnirii

Joi, Trump a decis să anuleze negocierile cu Putin pe marginea summitului G20 din Argentina, după ce a făcut cunoștință cu raportul privind incidentul din strâmtoarea Kerci.

"În baza faptului că navele și marinarii nu s-au întors în Ucraina din Rusia, am luat o decizie în interesul tuturor părților implicate de a-mi anula întâlnirea planificată anterior în Argentina cu președintele Vladimir Putin. Aștept cu nerăbdare un nou summit semnificativ de îndată ce situația va fi rezolvată!", a scris președintele Statelor Unite pe Twitter.

Peskov a spus că, în cazul anulării negocierilor lui Trump cu Putin, "vor exista câteva ore suplimentare în program pentru întâlniri utile în paralel cu summitul".

294
Tagurile:
Întâlnire, G20, Vladimir Putin, Donald Trump
Тема:
Summitul G20 din Argentina (28)

Загрузка...