Brexit

Proiectul de acord cu privire la Brexit. Ce s-a hotărât legat de drepturile cetăţenilor UE

1073
Marea Britanie şi UE au aprobat un proiect de acord cu privire la Brexit după luni de negocieri. Ce s-a stabilit cu privire la drepturile cetăţenilor europeni.

BUCUREŞTI, 15 nov – Sputnik, Doina Crainic. Documentul provizoriu convenit de Londra și Bruxelles cuprinde 585 de pagini și afirmă că Regatul Unit și blocul european vor accesa reciproc piețele, în baza principiului echivalenței.

În ceea ce priveşte drepturile cetăţenilor, acordul de ieșire menține drepturile existente cu privire la rezidență și securitatea socială ale celor peste trei milioane de cetățeni europeni care locuiesc în Marea Britanie și ale aproximativ un milion de cetățeni britanici care trăiesc în UE.

Textul acordului permite unui cetățean european să solicite rezidenţă permanentă în Marea Britanie, să își menţină majoritatea drepturilor de reîntregire a familiei de care se bucură în prezent și, dacă este eligibil, să obțină beneficii din partea Regatului Unit chiar dacă aceștia sau copiii lor se mută în străinătate. Totuşi, unele drepturi privind familia ale cetăţenilor europeni din Marea Britanie nu sunt echivalente cu cele ale cetățenilor britanici care doresc să se căsătorească cu cetățeni străini.

Marea Britanie a determinat UE să renunțe la pretenţia ca acordul de ieșire să intre sub jurisdicția directă a Curții Europene de Justiție. Totuşi, Marea Britanie va ţine seama, pe termen nelimitat, de hotărârile relevante ale Curții Europene cu privire la drepturile cetățenilor consacrate în tratat. Cazurile din Regat vor putea fi înaintate către CEJ din Luxemburg timp de opt ani după încheierea tranziției Regatului Unit.

Proiectul de miercuri nu conține elemente noi care să afecteze drepturile cetățenilor. „Partea din Acordul de retragere privitoare la drepturile cetățenilor a fost convenită în întregime în martie”, a declarat pentru The Local un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Pe de altă parte, susţinătorii Brexit spun că, deși a fost elaborată în martie, partea din Acord referitoare la drepturile cetățenilor nu a fost „semnată” și garantată, ceea ce înseamnă că toate drepturile convenite pot fi pierdute dacă acordul propus de Theresa May este respins și dacă Marea Britanie va părăsi UE fără un acord.

Marea Britanie va ieşi din UE pe 29 martie 2019, dar va rămâne în piaţa unică a blocului și va respecta normele acesteia până la sfârșitul lui decembrie 2020, timp în care cele două părți vor stabili o nouă relație comercială. Perioada de tranziție poate fi prelungită printr-un acord comun înainte de 1 iulie 2020, dacă ambele părți decid că va fi nevoie de mai mult timp.

De asemenea, Marea Britanie este de acord să acopere contribuțiile pentru pensiile angajaților și să îşi respecte angajamentele față de programele UE pe care le-a făcut în calitate de membru pentru perioada de finanțare care durează până în 2020. Factura de „divorţ” a fost estimată anterior la aproximativ 39 de miliarde de lire sterline.

1073
Tagurile:
Muncitori, Drepturi, Cetățeni români, Cetățenii UE, acord, Brexit
Тема:
Brexit. Marea Britanie a ieșit din UE (507)
Tematic
UE publică un plan de urgență în cazul unui Brexit „haotic”. Iată ce prevede
Iohannis la Londra - întâlnire anulată, acordul Brexit - aprobat de Guvern
Comisia Europeană a publicat proiectul de Acord pe Brexit
Donald Tusk anunță data semnării acordului BREXIT - „a lose-lose situation”
Ministrul britanic pe Brexit și-a anunțat demisia după aprobarea Acordului de Guvern

Загрузка...