Kremlin

Studiu: Aproape jumătate dintre români doresc o relație mai bună cu Rusia

340
(reînnoit 13:05 29.10.2018)
Aproape jumătate dintre români cred că avem nevoie de o îmbunătățire a relațiilor cu Rusia, țară care ar trebui să fie principalul partener al României în viziunea a 7% din cetățeni.

BUCUREȘTI, 29 oct – Sputnik, Daniel George Nistor. Circa 47% dintre români consideră că ar trebui îmbunătăţite relaţiile cu Rusia, în timp ce 29% spun că ar trebui să rămână la fel, iar 24% consideră că România ar trebui să se distanţeze cât mai mult.

Acestea sunt rezultatele unui sondaj realizat de Grupul de Studii Socio Comportamentale Avangarde, prezentate de Agerpres

Aproape jumătate dintre cei chestionați în cadrul sondajului (45%) spun că Germania ar trebui să fie principalul partener al ţării noastre din Europa, 29% - Franţa, 16% - Marea Britanie.

Rusia, deasupra Italiei în top

Conform sondajului, 7% dintre respondenţi afirmă că Rusia ar trebui să fie principalul partener al României, 2% Italia, 1% altă țară.

În ceea ce priveşte Franţa, 68% dintre cei care au răspuns sondajului sunt de părere că relaţiile cu această ţară ar trebui să fie îmbunătăţite, 29% să rămână la fel, iar 3% să ne distanţăm cât mai mult.

Totodată, 31 la sută dintre respondenţi consideră Rusia "cel mai mare duşman al intereselor României din lume", 9% Ungaria, 5% SUA, 4% Franţa, 4% Germania, 13% alta.

Studiul a fost realizat, la nivel naţional, prin metoda CATI, în perioada 17 - 20 octombrie, pe 803 subiecţi. Marja de eroare este 3,2%, pentru un nivel de încredere de 95%.

Criză de comunicare

Problema crizei de comunicare dintre Rusia și țările UE a fost ridicată în cadrul evenimentului „România şi Rusia în căutare de noi formate de cooperare”, desfăşurat recent la Academia de Studii Economice Bucureşti, de europarlamentarul Cătălin Ivan, membru al Grupului de Prietenie Europa-Rusia din cadrul Parlamentului European. 

„Din partea Rusiei au fost nenumărate încercări de a face dialog, de a purta un dialog chiar şi prin intermediul internetului, adică oficialii ruşi să rămână la Moscova, noi la Bruxelles şi prin internet să dialogăm alături de presa rusă de o parte şi cea europeană de cealaltă ca să dezgheţăm acest dialog”, a explicat Ivan, care şi-a exprimat încrederea şi bucuria în evenimentul de astăzi, despre care a spus că arată „că se poate” şi că vedem cum ar trebui să arate normalitatea.

Prezent la evenimentul amintit, Murâciov Alexandru Vasilievich, vicepreşedinte Executiv al Uniunii Întreprinzătorilor şi Industriaşilor din Rusia, a declarat că Rusia are reprezentare bună în România și a făcut referire la companii precum Lukoil, Petrom sau TMK Artrom. 

„Avem programe pe care le putem propune firmelor din România, Rusia se descurcă foarte bine în domeniul tehnologic, în sfera energiei nucleare”, a spus Murâciov Alexandru Vasilievich.

340
Tagurile:
Relații bilaterale, România, Rusia

Загрузка...