Vizita lui Putin în Turcia

A fost fixată data summitului Rusia Turcia - Iran

232
Ziua în care va avea loc, la Teheran, întâlnirea liderilor Rusiei, Iranului și Turciei, este deja convenită pe canale diplomatice.

BUCUREȘTI, 24 aug — Sputnik. Data summitului liderilor Rusiei, Iranului și Turciei, care va avea loc la Teheran, va fi anunțată în viitorul apropiat, a anunțat ministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov.

Data întrevederii liderilor a fost stabilită, o vom anunțat în curând, a spus Lavrov în cadrul unei conferințe de presă, organizate după o întrevedere cu omologul său turc, Mevlüt Çavuşoğlu.

Vorbind despre agenda de discuții a summitului consacrat situației din Siria, Lavrov a declarat că "cel mai probabil va fi abordat tot complexul de probleme".

"Acum sunt soluționate problemele de deescaladare și noi am mai comentat situația din Idlib, care este una foarte complexă", a adăugat ministrul rus.

Anterior, purtătorul de cuvânt al președintelui Turciei, İbrahim Kalın, a anunțat că cel de-al treilea summit al președinților Rusiei, Turciei și Iranului axat pe problematica siriană a fost planificat pentru începutul lunii septembrie, urmând să se desfășoare la Teheran.

232
Tagurile:
întrevedere, summit, İbrahim Kalın, Serghei Lavrov, Mevlüt Çavuşoğlu, Teheran, Rusia, Iran, Turcia, Siria
Тема:
Războiul din Siria (394)
Tematic
Moscova se pregătește de summitul Rusia-Iran-Turcia
Rusia, Turcia și Iran au o strategie comună în privința Siriei
Rusia, Turcia și Iran: colaborare până la zdrobirea definititvă a Daesh
Rusia, Turcia și Iran semnează Memorandumul privind Siria
La Teheran se vor întâlni miniştrii apărării din Iran, Siria și Rusia

Загрузка...