serpent

Cățel salvat din strânsoarea ucigaşă a unui piton care voia să-l devoreze VIDEO

108
(reînnoit 09:57 24.06.2018)
Scenă macabră. Un piton uriaş s-a înfășurat în jurul unui cățeluș, împiedicându-l să respire, iar animalul îşi mai putea mișca doar coada, scoţând gemete disperate.

BUCUREŞTI, 24 iun – Sputnik, Doina Crainic. Câţiva oameni au văzut această scenă macabră și au decis să salveze căţelul, fără să știe însă ce încercări îi așteaptă.

În Tailanda, câţiva bărbați au reușit să salveze un căţel prins de un piton care se pregătea să-l devoreze. Nu se știe de cât timp era animalul îngrozit prins de șarpele înfometat.

La început, bărbaţii au încercat să lovească reptila cu bastonul, însă aceasta nu şi-a eliberat victima, iar căţelul nu putea decât să-şi mişte disperat labele și coada.

Însă, treptat, salvatorii au reuşit să desfacă, cu ajutorul unor beţele, ramuri și chiar o mătură, pitonul încăpățânat care stătea strâns încolăcit în jurul bietului animal. Mai târziu, un alt căţeluş a alergat spre ei și a început să latre către piton, care încă nu dăduse drumul victimei sale.

Datorită curajului și hotărârii cu care au acţionat, au reușit, în cele din urmă, să salveze viața câinelui care, odată eliberat, a fugit imediat, surprins că a reuşit să scape.

108

Загрузка...