Mariaj intre persoane de acelaşi sex.

Italia nu recunoaște “căsătoriile” homosexuale încheiate în afara țării

89
(reînnoit 17:44 15.05.2018)
Italia nu va accepta „mariajele” oficializate în alte state de cetățeni ai ei de același sex, potrivit unei decizii a Curții de Casație.

BUCUREȘTI, 15 mai — Sputnik. Italia nu va recunoaște "căsătoriile" încheiate de homosexualii italieni în afara țării. O decizie definitivă a fost luată de o înaltă curte italiană. În cazul în care aceștia țin neapărat să-și oficializeze relațiile, vor putea apela la instituția parteneriatului civil, care este singura opțiune pusă la dispoziție persoanelor de „orientare sexuală netradițională", anunță portul thelocal.it.

Într-o hotărâre pronunțată luni, Curtea de Casație s-a pronunțat definitiv asupra unui recurs formulat de un bărbat italian și unul brazilian care s-au căsătorit în Brazilia în 2012, apoi au organizat o altă ceremonie în Portugalia în 2013. Cuplul a solicitat să li se recunoască căsătoria la Milano, în conformitate cu legea italiană, însă această cerere le-a fost respinsă. Astfel, cei doi au decis să conteste decizia autorităților în justiția italiană, cazul ajungând la instanța judecătorească supremă din Italia.

Judecătorii înaltei instanțe au fost de acord cu o hotărâre judecătorească anterioară potrivit căreia legea italiană recunoaște cuplurile căsătorite de același sex doar în calitate de „parteneri civili", indiferent dacă s-au căsătorit înainte sau după ce Italia a oficializat parteneriatele civile în 2016.

Cuplul italian-brazilian, care este susținut de o rețea de avocați pentru drepturile LGBT, Rete Lenford, susține că această decizie constituie o "declasare" discriminatorie a statutului relațiilor lor.

Cu toate acestea, instanța supremă a considerat că parteneriatele civile oferă în cea mai mare parte aceeași protecție juridică ca și în cazul căsătoriei — cu excepția dreptului la adopții și, prin urmare, acest lucru nu poate constitui o discriminare.

"Căsătoriile între persoanele de același sex nu corespunde modelului matrimonial descris în sistemul nostru juridic", au declarat judecătorii, hotărând că Italia poate face uz de "discreție legislativă" pentru a exclude căsătoriile între persoane același sex, atât timp cât există o alternativă valabilă pentru această categorie de oameni.

Hotărârea este prima de acest gen, deoarece parteneriatele civile între persoanele de același sex au devenit legale în Italia acum doi ani. Țara a fost una dintre ultimele națiuni occidentale care a oficializat parteneriatul între homosexuale, oferindu-le mai puține drepturi legale decât unii dintre statele europene, inclusiv cele catolice — Portugalia și Spania.

Cu toate că oficial Italia nu garantează cuplurilor de același sex dreptul de a adopta copii, în luna septembrie a anului trecut, orașul Torino a permis înregistrarea oficială de către ambii parteneri de același sex a copiilor concepuți prin însemnare artificială sau surogat. Unele autorități locale au recunoscut, de asemenea, adopții comune înregistrate în străinătate.

89
Tagurile:
minoritățile sexuale, curtea de casație, LGBT, Homosexuali, Gay, Casatorii homosexuali, Rete Lenford, Italia
Tematic
Austria a legalizat „căsătoriile” gay
Angela Merkel a votat împotriva căsătoriei gay
Curtea Constituțională a Germaniei a spus „Nu” căsătoriilor gay

Загрузка...