Parlamentul Cataloniei

Catalonia și-a ales în calitate de nou lider un secesionist cu vederi radicale

92
Provincia separatistă are un lider pe potrivă care, apropo, a subliniat în mod special meritele lui Carles Puigdemont.

BUCUREȘTI, 14 mai — Sputnik. Parlamentul Cataloniei a ales, în turul doi al alegerilor, noul șef al guvernului regional. Acesta este unul dintre cei mai radicali lideri ai separatiștilor — reprezentantul partidului Împreună pentru Catalonia — Kim Torra.

În pofida faptului că a fost numit oficial în funcție a executivului, acesta insistă asupra provizoriatului, pentru că, în opinia lui, liderul legal rămâne a fi Carles Puigdemont.

Pentru a obține o victorie în turul doi, candidatul urma să totalizeze o majoritate simplă. În favoarea lui au votat 66 de deputați ai partidului Împreună pentru Catalonia și Republicanii de Stânga ai Cataloniei.

Numirii lui Torra s-au împotrivit 65 de deputați, reprezentanții formațiunilor care susțin rămânerea Cataloniei în componența Spaniei — partidul Cetățenii, socialiștii, Partidul Popular și Catalunya en Comú-Podem (filiala catalană a mișcării Podemos).

Foarte importantă a fost poțiția deputaților partidului separatist de stânga Candidatul Unității Populare, care s-au abținut de la vor. În primul tur, care a avut loc sâmbătă, raportul de forțe a fost similar, însă pentru a învinge în acea fază candidatul avea nevoie de o majoritate absolută.

În programul său, expus în parlamentul catalan, Torra a îndemnat la respectarea mandatului primit pe 1 octombrie (ziua în care în anul 2017 a avut loc un referendum ilegal, la care au participat peste 40 la sută din alegători, dintre care 90 la sută s-au pronunțat pentru independența regiunii) și crearea unei "Republici pentru toți".

De asemenea, Torra a îndemnat la înființarea unui guvern în exil — Consiliul Republicii, iar în Catalonia — a unei adunări a reprezentanților aleși — care va funcționa paralel cu parlamentul catalan.

Președintele celei mai numeroase fracțiuni centriste din parlament — Cetățenii, Inés Arrimadas, a numit discursul lui Torra xenofob și populist.

Potrivit ei, naționalismul este inacceptabil în secolul XXI, iar promisiunile lui Torra nu vor putea fi realizate fără existența unui consens.

„Nu poți promite ceea ce este irealizabil", a declarat Arrimadas.

Catalonia trece printr-o criză profundă după alegerile parlamentare anticipate de la sfârșitul anului 2017. În pofida celui mai mare scor obținut de partidul Cetățenii, trei partide separatist au reușit să formeze împreună o majoritate absolută — 70 de mandate.

În contextul alegerii lui Torra, premierul Spaniei, Mariano Rajoy, a îndemnat la calm și a asigurat că legislația și constituția țării vor fi respectate în continuare. Șeful guvernului spaniol a declarat că pentru el contează nu spusele, ci faptele lui Torra.

92
Tagurile:
parlament, Regiune separatistă, Kim Torra, Carles Puigdemont, Catalonia, Spania
Тема:
Referendumul pentru independența Cataloniei (27)
Tematic
Guardiola, în vizorul justiției spaniole ca fruntaș al rebeliunii catalane
„Republica Catalană a bătut monarhia”: Puigdemont anunță victoria în alegeri
Juncker: Ce s-a întâmplat în Catalonia este o catastrofă
ULTIMA ORĂ: Liderul Cataloniei riscă să fie arestat
Liderul catalan acceptă alegerile parlamentare provocate de Madrid

Întrevederea Putin - Biden la Geneva - Foto

3
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și președintele SUA, Joe Biden, s-au întâlnit la Geneva, unde vor purta negocieri timp de peste patru ore.

Președinții Rusiei și SUA, Vladimir Putin și Joe Biden, s-au întâlnit pe 16 iulie la Geneva pentru discuta cele mai importante probleme de securitate globale și relațiile bilaterale.

Urmăriți o selecție de imagini de la fața locului.

3
  • © Sputnik / Sergey Bobylev

    16 июня 2021. Президент РФ Владимир Путин, президент Швейцарской Конфедерации Ги Пармелен и президент США Джо Байден (слева направо) во время встречи на вилле Ла Гранж в Женеве.

  • © REUTERS / Kevin Lamarque

    U.S. President Joe Biden and Russia's President Vladimir Putin shake hands as they arrive for the U.S.-Russia summit at Villa La Grange in Geneva, Switzerland, June 16, 2021.

  • © Sputnik / Sergey Bobylev

    16 июня 2021. Президент РФ Владимир Путин и президент США Джо Байден (справа) во время встречи в Женеве на вилле Ла Гранж.

  • © AP Photo / Alexander Zemlianichenko

    Russian President Vladimir Putin, left, and U.S President Joe Biden shake hands during their meeting at the 'Villa la Grange' in Geneva, Switzerland in Geneva, Switzerland, Wednesday, June 16, 2021.

  • © AFP 2021 / Denis Balibouse

    Russian President Vladimir Putin (L) shakes hands with US President Joe Biden prior to their meeting at the 'Villa la Grange' in Geneva on June 16, 2021.

  • © REUTERS / Saul Loeb

    U.S. President Joe Biden and Russia's President Vladimir Putin arrive for the U.S.-Russia summit at Villa La Grange in Geneva, Switzerland June 16, 2021.

  • © AFP 2021 / Mikhail Metzel / SPUTNIK

    US Secretary of State Antony Blinken (L), US President Joe Biden (2nd L), Russian President Vladimir Putin (2n R) and Russian Foreign Minister Sergei Lavrov (R) pose for press ahead of the US-Russia summit at the Villa La Grange, in Geneva on June 16, 2021.

  • © Sputnik / Mikhail Metzel

    16 июня 2021. Президент РФ Владимир Путин во время встречи с президентом США Джо Байденом в Женеве на вилле Ла Гранж.

  • © Sputnik / Mikhail Metzel

    16 июня 2021. Президент РФ Владимир Путин и президент США Джо Байден (слева) во время встречи в Женеве на вилле Ла Гранж.

  • © REUTERS / Martial Trezzini / Pool

    Limousine carrying Russian President Vladimir Putin leaves the airport ahead of U.S. - Russia summit, on Geneva Airport Cointrin, Switzerland, June 16, 2021.


Загрузка...
Vladimir Zelenski

Zelenski amenință creeze “cea mai puternică armată din Europa”

31
Zelenski amenință să creeze cea mai puternică armată din Europa, în cazul în care Occidentul va renunță să mai ofere sprijinul Kievului în conflictul civil din Estul țării.

BUCUREȘTI, 16 iun – Sputnik. În cazul în care statele occidentale vor renunța să mai susțină Ucraina în conflictul cu autoproclamatele republici din Donbas, Kievul va fi nevoit să-și creeze cea mai „puternică armată din Europa”, pentru a rezolva această problemă pe cont propriu.

© Sputnik / Алексей Никольский

Declarația a fost făcută de președintele ucrainean, Vladimir Zelenski, într-un interviu oferit presei străine, conținutul căreia a fost dat publicității de serviciul de presă al administrației prezidențiale.

Potrivit lui, este vorba de obținerea unei supremații tehnice și militare cu ajutorul potențialului uman, însă acest lucru nu este pe deplin bun.

“În loc să devină cercetători, să dezvolte tehnologic țara, oamenii vor fi nevoiți să se gândească cum să-și apere familia, casa”, a subliniat președintele Ucrainei.

Zelenski a mai adăugat că în prezent poporul ucrainean moare în Donbas pentru aceleași principii, pe care le apără NATO și Uniunea Europeană. Totodată, el a avertizat statele europene cu privire la riscul unor noi conflicte la frontierele lor, în cazul în care nu vor interveni.

31
Tagurile:
Vladimir Zelenski, Ucraina
Tematic
Zelenski: Nord Stream – 2 e un Royal Flush pentru Rusia. Reacția Kremlinului
Axios: Biden a refuzat să se întâlnească cu Zelenski înainte de summitul cu Putin
Putin, gata să discute cazul Crimeea cu Zelenski, dar nu despre apartenenţa peninsulei

Загрузка...