Bachar el-Assad

Rusia nu va permite un al treilea război mondial, potrivit lui Assad

568
(reînnoit 15:58 10.05.2018)
Rusiei nu va permite declanșarea celui de-al treilea război mondial în Siria, estimează șeful statului sirian.

BUCUREȘTI, 10 mai — Sputnik. Prin înțelepciunea sa politică, Rusia nu va permite declanșarea celui de-al treilea război mondial în Siria, a declarat președintele sirian Bashar al-Assad într-un interviu acordat ziarului grec Kathimerini, al cărui text complet a fost publicat de Sana.

"Nu, din simplul motiv că există, din fericire, conducerea înțeleaptă a Rusiei", a răspuns șeful statului sirian la întrebarea dacă el nu se teme de începutul celui de-al treilea război mondial pe teritoriul țării sale.

Președintele sirian a subliniat că Statele Unite continuă să susțină teroriștii. Potrivit lui, aceasta a fost singura misiune a Washingtonului în Siria.

"Știm cu toții foarte bine că singura misiune pe care Statele Unite o desfășoară în Siria este de a sprijini teroriștii, indiferent de numele și grupurile lor", a declarat șeful statului sirian.

Bashar al-Assad a acuzat, de asemenea, Marea Britanie, Franța, Turcia, Qatar și Arabia Saudită ca fiind responsabile de provocarea acțiunilor militare în Siria.

568
Тема:
Războiul din Siria (296)

Загрузка...