Explozie nucleară

Expert american: ce urmări ar avea un atac nuclear al Rusiei asupra SUA

568
(reînnoit 21:01 08.05.2018)
Un expert american a calculat care sunt potențialele pierderi ale SUA în cazul unui atac nuclear masiv al Rusiei.

BUCUREȘTI, 8 mai — Sputnik. Profesorul Universității Georgetown, Matthew Kroenig, a prognozat ce urmări ar putea avea două atacuri masive cu arme nucleare ale Rusiei asupra SUA, scrie National Interest.

Savantul descrie o situație ipotetică în cartea sa "Logica strategiei americane: de ce supremația nucleară este importantă".

În opinia lui, primul atac al Rusiei ar putea distruge 131 de orașe americane, ceea ce ar provoca 70 milioane de decese.

El a menționat că Moscova va încerca să pareze contraatacul Washingtonului.

În acest fel, arsenalul nuclear al Rusiei va fi distrus doar parțial, consideră expertul.

În urma unui al doilea atac nuclear al Rusiei, potrivit lui, vor deceda 28 milioane de oameni, fiind distruse 12 orașe.

Kroenig consideră că Washingtonul trebuie să-și păstreze arsenalul nuclear, iar în cazul în care SUA își va lichida arsenalul de rachete balistice intercontinentale, atunci pierderile umane se vor ridica la 82 milioane la primul atac nuclear masiv, pentru că Moscova nu va fi nevoită să respingă atacurile cu rachete balistice intercontinentale americane.

Tratatul privind reducerea armelor strategice ofensive

În anul 2010, Rusia și SUA au semnat tratatul privind reducerea armelor strategice ofensive.

Potrivit acestuia, fiecare din părți se obligă să-și reducă arsenalul nuclear în așa fel, încât peste șapte ani numărul armelor să nu depășească 700 de rachete balistice intercontinentale, rachete balistice pe submarine și bombardiere grele, precum și 1150 de focoase și 800 de sisteme de lansare desfășurate și nedesfășurate.

De asemenea, Moscova și Washingtonul s-au obligat să se informeze reciproc în privința cantității de focoase și lansatoare cel puțin în fiecare doi ani.

Documentul semnat este valabil până în anul 2021.

Moscova și-a redus arsenalul nuclear cu peste 85 la sută, respectând prevederile tratatului, însă nu poate confirma că Washingtonul și-a respectat obligațiile de a-și reduce arsenalul.

Declanșarea unui conflict nuclear este exclusă

Profesorul catedrei de studii americane al Universității de Stat din Sankt Petersburg, Grigoryi Iarâghin consideră că astfel de publicații nu au o aplicabilitate practică.

El a menționat că astfel de calcule se realizează regulat, militarii apreciază posibilele riscuri și pierderi în urma unui conflict militar deschis.

"În actualele condiții, nimeni nu se așteaptă că un astfel de conflict s-ar putea declanșa", a declarat expertul la postul de radio Sputnik.

În opinia lui, elementele de descurajare ale ambelor părți sunt atât de puternice, încât anume ele sunt capabile să asigure securitatea globală. Anume acest lucru oferă garanții că niciuna din părți nu va utiliza armele nucleare, a adăugat Iarâghin.

Întâlnirea lui Vladimir Putin cu Donald Trump la summit-ul G20 din Germania
© Sputnik / Михаил Климентьев

De asemenea, el a adăugat că în acest fel presa americană încearcă să creeze un fundal necesar Casei Albe pentru luarea unor decizii în privința Iranului și Coreei de Nord. Potrivit lui Iarâghin, tentativele de cultivarea a unei frici față de Rusia printre americani nu mai este atât de actuală, cât cultivarea unei frici față problema amenințărilor nucleare la general, în special din partea Iranului și Coreei de Nord.

"Un astfel de discurs își poate găsi publicul țintă în SUA", a subliniat el.

Analistul presupune că imaginea Rusiei ar putea fi utilizată ca un exemplu indirect al existenței unui potențial pericol nuclear.

"Pentru că nici Iran, nici Coreea de Nord nu dispun de mijloace ofensive nucleare suficiente pentru a provoca pierderi substanțiale Statelor Unite", a adăugat el.

Iarâghin a concluzionat că are loc o substituire a conceptelor, iar pericolul este proiectat asupra Iranului și Coreei de Nord.

568
Tagurile:
Tratatul privind reducerea armelor strategice ofensive, al treilea razboi mondial, sputnik, arme nucleare, Război nuclear, Grigoryi Iarâghin, Matthew Kroenig, Georgetown, Sankt Petersburg, Washington, Moscova, Rusia, SUA
Tematic
SUA au anunțat despre testarea cu succes a unei bombe nucleare gravitaționale
Pericolul folosirii armelor nucleare: Amenințare la adresa întregii omeniri
SUA și-ar putea amplasa arme nucleare pe navele flotei militare
Cum se pregătesc milionarii americani de un război nuclear contra Rusiei
Rusia, preocupată de linia SUA în reducerea pragului de utilizare a armelor nucleare
Rusia nu va semna Acordul privind interzicerea armelor nucleare
Rusia: SUA creează premise pentru un război nuclear. Când Rusia va utiliza arma nucleară

Загрузка...