Fostul şef al Serviciului de Informaţii Externe, generalul şi istoricul Ioan Talpeş spune că în Siria este un conflict care tinde să tranşeze o falie nouă în globalizare.
„Nu cred că va genera efecte mari faţă de ce există acum pe teren. E o linie de nouă frontieră geostrategică", a explicat generalul Talpeş, care a adăugat că Siria este un centru nodal al Orientului Mijlociu.
Mai mult, acesta spune că aici, adică în Siria, este o încercare evidentă a NATO şi a Rusiei pentru tranşarea unor linii/limite de perspectivă.
BUCUREȘTI, 26 feb – Sputnik. Aviația Statelor Unite a atacat și distrus „multiplele facilități miliției susținute de Iran” situate în Siria, informează Pentagonul, transmite Russia Today.
Atacurile SUA au fost aprobate de președintele american Joe Biden și considerate ca represalii pentru atacurile cu rachete asupra bazelor SUA din Irak.
„La direcția președintelui Biden, forțele militare americane au organizat în această seară atacuri aeriene împotriva infrastructurii utilizate de grupurile militante susținute de iranieni în estul Siriei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, într-un comunicat. Atacul a avut loc joi în jurul orei 18.00, ora estică.
Kirby a arătat că bombardarea teritoriului sirian a reprezentat și represalii la „atacurile recente împotriva personalului american și al coaliției din Irak”. El a susținut în continuare că raidurile ”au avut drept scop dezactivarea tensiunilor din Orientul Mijlociu. În același timp, am acționat într-un mod care urmărește să dezescaladeze situația generală atât în Siria de Est, cât și în Irak”.
Kirby a susținut că atacurile au cauzat daune grave infrastructurii „unui număr de grupuri militante susținute de iranieni, inclusiv Kait’ib Hezbollah și Kait’ib Sayyid al Shuhad”, menționând că „mai multe facilități” au fost distruse.
Rapoartele neconfirmate din Siria vorbeau despre explozii lângă Al-Bukamal, un oraș din provincia Deir-ez-Zor, lângă granița cu Irakul.
***
Atacurile aeriene americane vin după o serie de atacuri cu rachete asupra Zonei Verzi din Bagdad, Baza Aeriană Balad și Aeroportul Internațional Erbil din Irak în ultimele două săptămâni. De menționat că nici un grup nu și-a asumat responsabilitatea și Pentagonul nu a dat vina pe nimeni, oficial.
Nu este prima dată când SUA acuză Iranul de atacurile asupra trupelor și contractorilor americani din Irakul vecin. După ce un contractor a murit, administrația Trump a vizat miliția Kataib Hezbollah și alte unități de mobilizare populară șiită, acțiuni care au culminat cu asasinarea cu drone a generalului Qassem Soleimani, comandantul Forței Quds a Corpului Garda Revoluționară Islamică (IRGC) din Iran , în ianuarie 2020.
La vremea respectivă, Biden însuși a condus ”corul” democraților care au denunțat acea mișcare a președintelui Donald Trump, spunând că „a aruncat un băț de dinamită într-o cutie de tabla”. Președintele Camerei, Nancy Pelosi, a declarat că atacul la Soleimani riscă „să provoace o escaladare periculoasă a violenței” și că a fost întreprinsă fără autorizația Congresului.
Statement from @PentagonPresSec on airstrikes conducted tonight by U.S. military forces against infrastructure utilized by Iranian-backed militant groups in eastern Syria.👇 pic.twitter.com/dMdsMmpuAO
— Brett McGurk (@brett_mcgurk) February 26, 2021
BUCUREȘTI, 25 feb – Sputnik. Ministrul-președinte al landului Saxonia, Michael Kretschmer, a criticat sancțiunile UE împotriva Rusiei, declarând că acestea nu au niciun efect.
Potrivit lui, cerințele Germaniei și UE față de Rusia cu privire la respectarea principiilor supremației legii sunt corecte. “Însă acest lucru nu schimbă nimic, pentru că sancțiunile nu au niciun efect, acestea pot fi ocolite prin mai multe mijloace și iar ca instrument politic acestea nu au niciun viitor”, a declarat Kretschmer, citat de agenția DPA.
Politicianul german a adăugat că sancțiunile trebuie anulate. Totodată, el a anunțat că în cazul în care evoluția pandemiei îi va permite, va efectua o vizită la Moscova, pentru a participa la inaugurarea unei expoziții comune a Galeriei de Arte Tretiakov și Colecția Muzeului de Stat Dresda pentru romantism. În cadrul acestei vizite, liderul Saxoniei își propune să discute cu reprezentanții societății civile, opoziției și autoritățile ruse.
“Astăzi ar trebui să discutăm unul cu altul, nu unul despre altul”, a adăugat el.
Kretschmer a criticat “tonul dur și ferm” al ministrului Afacerilor Externe al Germaniei, Heiko Maas, în adresa autorităților ruse, menționând că nu înțelege o astfel de poziție.
BUCUREȘTI, 26 feb – Sputnik Iarna se pregătește să plece, lăsând primăvara să îi ia locul.
Luna martie se anunță una cu temperaturi ridicate, în special spre finalul său, ne anunță meteorologii.
Săptămâna 1-8 martie 2021 vine cu temperaturi a căror valoare se încadrează în limitele normale ale acestei perioade din an, la nivelul întregii Românii.
Ploile vor întârzia să apară, mai ales la munte și în jumătatea vestică a României.
Săptămâna 8-15 martie nu va fi diferită termic de cea de dinainte. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, însă în zonele extracarpatice ele vor fi mai puține.
Săptămâna 15-22 martie aduce temperaturi normale pentru această perioadă a anului, în toate regiunile din România. De asemenea, la nivel național, regimul precipitațiilor va fi apropiat de cel normal.
Ultima săptămână din luna martie vine cu vreme mai caldă decât în mod obișnuit, la nivelul întregii Românii. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval, în toate regiunile, informează meteoromania.ro.