Donald Tusk

Respins de propria țară, președintele CE divizează Europa și curs falsurilor

972
(reînnoit 21:40 23.03.2018)
Donald Tusk a forțat o decizie comună pentru noi sancțiuni, fără a prezenta motive clare sau probe concrete care să susțină demersul.

BUCUREȘTI, 23 mar — Sputnik, Dragoș Dumitriu. Ne-am obișnuit cu dubla măsură cu care instituțiile europene tratează țările din est. Acuzațiile nefondate, lipsa probelor, incitările publice, presiunile cu "mecanisme" interpretate inegal fac parte din arsenalul "de pace" al instituțiilor europene. Iar polonezul respins de propria țară, Donald Tusk, se situează la loc de cinste în această privință.

Astăzi, Tusk a încercat adoptarea unei poziţii comune a statelor Uniunii Europene împotriva Rusiei, care să vizeze alte sancțiuni ca o reacție la "otrăvirea unui fost spion rus şi a fiicei acestuia în Marea Britanie".

Chestiunea în cauză este o aberație pentru care nimeni nu a prezentat probe, ci doar acuzații — adică metoda clasică a "lumii civilizate". De fapt, Tusk prmovează un fals pe care îl ridică la nivel de adevăr incontestabil.

Într-o anumită măsură, se repetă cazul invaziei criminale din Irak, care a avut la bază tot asemenea acuzații, ulterior recunoscându-se că acuzatorii "s-au înșelat". Dar au distrus o țară, au murit sute de mii de oameni, au creat un focar de instabilitate regională, terorism, migrație etc.

Acum, Tusk a cerut sancțiuni contra Rusiei; în urma reacției negative a unor state, precum și a espectativei preferată de altele, el a vorbit de "interesele diferite ale ţărilor blocului comunitar" care nu ar permis adeptarea "poziției comune". O divizare care adâncește criza unei structuri șubrezite din interior și criticată chiar de partenerul strategic, mai ales de la venirea la putere a național-pragmaticului Donald Trump.

Tusk a declarat că așteaptă ca până luni "un număr de state membre vor adopta măsuri adiţionale împotriva Rusiei", recunoscând că nu poate aprecia câte state vor lua o asemenea decizie.

Până la ora actuală, Marea Britanie a decis expulzarea a 23 de diplomaţi ruşi, ca represalii pentru presupusa ucidere de către oamenii Rusiei a fostului agent GRU Skripal și a fiicei acestuia. Evident, Londra nu a prezentat niciun fel de probă… dar a reușit să abată atenția de la problemele Brexit.

Reaminim că, la ultimele alegeri pentru președinția Consiliului European, Polonia, patria lui Tusk, nu a mai susținut candidature acestuia. Mai mult, Polonia a desemnat un alt candidat la președinția Consiliului European, anunând că se opune unei noi nominalizări a fostului premier (polonez) Tusk.

Tusk, fost lider al Platformei Civice, a fost însă susținut de liderii UE, fiind reales în pofida opoziției puternice a Poloniei.

972
Tagurile:
cazul Serghei Skripal, poziție, Donald Tusk, Rusia, UE
Tematic
Moscova: în Rusia nu au existat niciodată arme chimice cu numele “Novicioc”
Ambasadorul rus: Londra încalcă flagrant Convenția de la Viena
Duma de stat a finalizat declarația legată de politica ostilă a Londrei
Donald Trump

Trump: Există o singură modalitate ca Biden devină președinte

327
(reînnoit 20:21 27.11.2020)
La începutul acestei săptămâni, Trump a spus că va pleca de la Casa Albă în cazul în care Colegiul Electoral îl va certifica pe democratul Joe Biden drept câștigător al alegerilor prezidențiale din 2020.

BUCUREŞTI, 27 nov – Sputnik. Președintele SUA, Donald Trump, a scris pe Twitter că există o singură modalitate ca Joe Biden să devină președinte: dacă va dovedi că „80 de milioane de voturi nu au fost obţinute ilegal sau fraudulos”. „Când vedeți ce s-a întâmplat în Detroit, Atlanta, Philadelphia și Milwaukee, o fraudă masivă, [Biden] are o mare problemă de nerezolvat!”, a scris Trump.

Twitter a marcat postarea lui Trump cu avertismentul „Această afirmație despre frauda electorală este contestată”.

​Postarea vine după ce Trump a declarat presei, la începutul acestei săptămâni, că va „pleca cu siguranță” de la Casa Albă în cazul în care Colegiul Electoral îl va certifica pe Biden drept câștigătorul alegerilor prezidențiale din 2020. El a mai spus că, dacă Colegiul Electoral votează pentru Biden, acest lucru va fi o „greșeală”.

După alegerile din 3 noiembrie, presa principală din SUA s-a grăbit să-l pronunțe pe democratul Joe Biden drept câștigător, deși Trump a susținut că victoria ar fi fost a lui dacă nu ar fi existat ilegalităţi majore în timpul votului prin corespondență și fraude din partea democraților. Echipa de campanie a lui Trump a intentat mai multe procese în statele cheie, unde susține că au avut loc fraude electorale în masă.

Colegiul Electoral se întrunește pe 14 decembrie pentru a vota următorul președinte al Statelor Unite.

În ciuda opoziției atât de puternice din partea echipei lui Trump față de rezultatele alegerilor, procesul de transfer al puterii către Biden a început deja. La începutul acestei săptămâni, Biden și-a anunțat nominalizările pentru posturile-cheie din viitoarea administrație americană, potrivit Sputnik News.

327
Tagurile:
Joe Biden, SUA, Donald Trump
Tematic
Avocatul lui Trump: A existat un plan unic de fraudare a alegerilor
Sondaj: Peste jumătate dintre republicani cred că Trump a câștigat alegerile
Știrea nopții: Schimbare în premieră între Trump și Biden!
Știrea nopții: Trump a făcut marele anunț!
Rusia dă o lecție de seriozitate Europei (și) în cazul Trump
Trump își cheamă susținătorii să „inverseze” rezultatele alegerilor prezidențiale

Загрузка...
Drapelul Iranului

Asasinat în Iran posibilă catastrofă internațională!

300
Orientul Apropiat e din nou în atenția întregii lumi! Asasinarea, azi, a directorului programului nuclear din Iran este urmată de un anunț grav – va urma o ripostă, iar vizat pare a fi Israel

BUCUREȘTI, 27 nov – Sputnik. Tensiunile au crescut din nou între statele cu cele mai puternice forțe militare din Orientul apropiat, Iran și Israel.

Asasinarea directorul programului nuclear din Iran, Mohsen Fakhrizadeh, chiar în apropierea  Teheranului a fost urmată de o amenințare cu o ”lovitură fulgerătoare” ca ripostă.

”Vom lovi ca fulgerul asupra asasinilor acestui martir şi îi vom face să regrete acţiunea”, a declarat Hossein Dehghan, consilier militar al ayatollahului Ali Khamenei, transmite presa internațională.

Dar, mai grav este că Iranul consideră Israelul are ”un rol” în acest act – deci, implicit, riposta s-ar îndrepta contra acestuia.

”Teroriştii l-au asasinat pe un eminent om de ştiinţă iranian”, a scris pe Twitter ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif, subliniind că ”acest act de laşitate, care prezintă indicii serioase privind rolul Israelului, arată disperarea pentru acte beligerate a autorilor”.

Șeful diplomației iraniene cere comunității internaţionale ”să pună capăt ruşinoaselor standarde duble şi să condamne acest act specific terorismului de stat”.

Inițial, Teheranul a anunțat, prin Ministerul iranian al Apărării, că ”Elemente teroriste au atacat maşina lui Mohsen Fakhrizadeh, directorul Centrului militar de Cercetare şi Inovare. Mohsen Fakhrizadeh a fost rănit grav şi a fost transportat la spital”.

”Din nefericire, echipa medicală nu a reuşit să îl resusciteze. Acest om de ştiinţă şi manager a devenit martir”, a anunţat Ministerul Apărării de la Teheran.

Este de așteptat ca orele următoare să aducă necesarele clarificări pentru a nu se ajunge la conflicte și o situație care ar prune întreaga lume în pericol – și ar putea genera o adevărată catastrofă internațională.

300
Tagurile:
Iran

Загрузка...