German Chancellor Angela Merkel, center, smiles as she attends a round table meeting at an EU Summit in Brussels on Friday, June 23, 2017.

Merkel a obținut al patrulea mandat de cancelar după votul Bundestagului

86
(reînnoit 11:16 14.03.2018)
Deputații germani au aprobat candidatura Angelei Merkel pentru un nou mandat de cancelar. Merkel și-a asigurat astfel cel de-al patrulea mandat de lider al țării după mai multe luni de jocuri politice.

BUCUREȘTI, 14 mart — Sputnik. Cancelarul în vârstă de 63 de ani a primit 364 de voturi "da" de la membrii "marii coaliții", formată din partidele surori CDU și CSU, precum și cel al social-democraților. Au fost înregistrate 315 voturi împotriva ei și nouă abțineri.

Candidatura lui Merkel a fost înaintată de președintelui țării, Frank-Walter Steinmeier.

În Germania au avut loc alegeri pentru Bundestag în toamna anului trecut, după care au început discuțiile cu privire la formarea unei coaliții. Luni, Uniunea Creștin Democrată (CDU), condusă de Merkel, Uniunea Creștin-Socială (CSU), condusă de Horst Seehofer și Partidul Social Democrat din Germania (SPD), cu liderul său Olaf Scholz, au semnat la Berlin, acordul de formare a coaliției, care determină cursul viitorului guvern politic (așa-numita „marea coaliție") pentru următorii patru ani.

86
Tagurile:
Bundestag, Cancelar, mandat, Angela Merkel, Germania
Control la frontieră în UE

UE a revizuit lista țărilor fără restricții de călătorie

27
Uniunea Europeană a revizuit lista țărilor asupra cărora le impune restricții de călătorie cetățenilor lor, în contextul răspândirii infecției de coronavirus și a evoluției numărului de cazuri înregistrate.

CHIȘINĂU, 8 aug - Sputnik. În urma unei analize în baza recomandării privind ridicarea treptată a restricțiilor temporare privind călătoriile neesențiale în Uniunea Europeană, Consiliul UE a actualizat lista țărilor pentru care ar trebui ridicate restricțiile de călătorie.

După cum se prevede în recomandarea Consiliului, această listă va continua să fie revizuită în mod regulat și, după caz, actualizată.

Pe baza criteriilor și condițiilor prevăzute în recomandare, începând cu 8 august, statele membre ar trebui să ridice treptat restricțiile de călătorie la frontierele externe pentru rezidenții din următoarele țări terțe:

  • Australia
  • Canada
  • Georgia
  • Japonia
  • Noua Zeelanda
  • Rwanda
  • Coreea de Sud
  • Tailanda
  • Tunisia
  • Uruguay
  • China, sub rezerva confirmării reciprocității

În contextul aceleiași recomandări, rezidenții din Andorra, Monaco, San Marino și Vatican ar trebui considerați rezidenți ai UE.

Restricții pentru Rusia

Potrivit unor surse din UE, aceasta nu va deschide granițele cu Rusia până la jumătatea lunii august.

Rusia a început să-și deschidă granițele la 1 august. Plecarea și intrarea sunt permise în Turcia, Marea Britanie, Tanzania, Elveția și Abhazia.

Criteriile

Criteriile de determinare a țărilor terțe pentru care ar trebui ridicată actuala restricție de călătorie acoperă în special situația epidemiologică și măsurile de prevenție luate de autorități, inclusiv distanțarea fizică, precum și considerentele economice și sociale. Se aplică cumulativ.

Țările terțe care figurează pe listă ar trebui să îndeplinească următoarele criterii legate de situația epidemiologică:

  • număr de cazuri noi de COVID-19 din ultimele 14 zile la 100 000 de locuitori apropiat sau mai mic decât media UE (înregistrată la 15 iunie 2020)
  • tendință stabilă sau în scădere a cazurilor noi în aceeași perioadă în comparație cu cele 14 zile anterioare
  • răspunsul general la pandemia de COVID-19, ținând seama de informațiile disponibile, inclusiv cu privire la aspecte precum testarea, supravegherea, urmărirea contacților, limitarea răspândirii virusului, tratarea și raportarea, precum și fiabilitatea informațiilor și, dacă este necesar, scorul mediu global raportat la Regulamentul sanitar internațional (RSI). Ar trebui să se țină cont și de informațiile furnizate de delegațiile UE cu privire la aceste aspecte.

Reciprocitatea ar trebui, de asemenea, să fie luată în considerare cu regularitate și de la caz la caz.

Excepție de la restricții

În cazul țărilor pentru care continuă să se aplice restricții de călătorie, următoarele categorii de persoane ar trebui să fie exceptate de la restricții:

  • cetățenii UE și membrii familiilor acestora
  • rezidenții UE pe termen lung și membrii familiilor acestora
  • călătorii care au o funcție esențială sau îndeplinesc o necesitate esențială, astfel cum sunt menționate în recomandare.

La această recomandare participă și țările asociate spațiului Schengen (Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Elveția).

Țările membre ale UE nu sunt obligate să aplice aceste criterii

Recomandarea Consiliului nu este un instrument cu forță juridică obligatorie. Autoritățile statelor membre rămân responsabile de punerea în aplicare a conținutului recomandării. Acestea pot, în condiții de transparență deplină, să elimine doar treptat restricțiile de călătorie pentru țările care figurează pe listă.

Un stat membru nu ar trebui să decidă eliminarea restricțiilor de călătorie pentru țări terțe care nu figurează pe listă înainte ca acest lucru să fi fost decis într-un mod coordonat.

Intrarea în România

Începând cu data de 17 iulie 2020, se prelungește cu 30 de zile starea de alertă pe întreg teritoriul țării, instituită prin Hotărârea Guvernului României nr. 553 din 16.07.2020.

Potrivit Hotărârii nr. 36 din 21 iulie 2020 a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, începând cu data de 21.07.2020 se instituie măsura carantinei pentru persoanele care sosesc în România din țările/zonele de risc epidemiologic ridicat. Criteriul pe baza căruia se face stabilirea țărilor/zonelor de risc epidemiologic ridicat, este reprezentat de rata cumulată de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile raportată la 100.000 de locuitori, care trebuie să fie mai mare ca cea înregistrată în România, în perioada similară.

România a actualizat lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat, state din care toate persoanele care sosesc în România trebuie să intre într-o perioadă de carantină de 14 zile (Republica Moldova se regăseste printre țările respective).

Lista a intrat în vigoare astăzi, 03.08.2020, ora 0:00. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

27
Tagurile:
listă, Țări, călătorie, Restricții, UE

Загрузка...

Un avion rusesc Su-27 a interceptat avioane de recunoaștere ale SUA

72
Avionul de luptă rusesc Su-27 a interceptat două avioane de recunoaștere ale SUA în spațiul aerian situat deasupra apelor neutre ale Mării Negre.

Potrivit Ministerului Apărării al Rusiei, avionul strategic de recunoaștere RC-135 și avionul de bază al aviației de patrulare P-8A Poseidon au fost detectate de sistemul rusesc de apărare antiaeriană.

Acum o săptămână piloții ruși au interceptat avioane-spion deasupra bazinului Mării Negre.

Cum a decurs operațiunea, urmăriți în materialul Sputnik. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

72
Tagurile:
SUA, Rusia, avioane, Su-27

Загрузка...