Coaliția de dreapta din Italia

Liderii dreptei din Italia au apărut împreună în fața publicului

123
(reînnoit 13:11 02.03.2018)
Liderii celor patru formațiuni de dreapta din Italia au organizat prima și ultima întâlnire comună cu alegătorii, în care și-au declarat intenția de a forma un viitor guvern puternic și stabil.

BUCUREȘTI, 2 mar — Sputnik. Liderii partidelor de centru-dreapta, care au format o coaliție pentru alegerile parlamentare din Italia din 4 martie, s-au prezentat împreună pentru prima și ultima dată în campania electorală.

Evenimentul a avut loc joi, în templul lui Hadrian, chiar dacă spațiul s-a dovedit a fi unul neîncăpător pentru toți doritorii. În timp ce susținătorii Forza Italia, Liga Nordului (Lega Nord), Frații Italiei (Fratelli d'Italia) și Noi suntem cu Italia (Noi con l'Italia) s-au așezat pe scaunele de la parter, jurnaliștii au fost nevoiți să stea în picioare pe marginile sălii.

​Fiecare lider al coaliției și-a desfășurat propriile campanii electorale și nu au reușit să ajungă la un numitor comun în ceea ce privește un candidat unic pentru funcția de premier. Până în prezent, activitatea comună a acestora s-a redus la multiplele poze comune și prezentări a programului comun.

De această dată, după o scurtă sesiune foto, locurile de la masa comună au fost ocupate de cei patru membri ai partidelor: Silvio Berlusconi, Matteo Salvini, Giorgia Meloni și Raffaele Fitto. Chiar dacă Forza Italia și Liga Nordului se află la o distanță mică în sondajelor publicate la două săptămâni până la alegeri, ședința a fost prezidată de ex-premierul de 81 de ani. Acesta a ocupat locul de frunte la masă, se ținea de glume și intervenea în timpul discursurilor aliaților săi.

"Singura coaliție care poate garanta un guvern puternic și stabil va fi cel de centru-dreapta, format de acești patru eroi ai libertății și democrației", a declarat Berlusconi.

Potrivit lui, coaliția are speră să obțină o majoritate în ambele camere ale parlamentului după alegeri și să formeze un guvern puternic de care are nevoie țara. "Din clipa în care vom obține majoritatea, vă garantăm o loialitate deplină", a spus Berlusconi.

Ratingul coaliției de centru-dreapta, potrivit sondajelor publicate pe 16 februarie, variază între 34 și 38 la sută, ceea ce înseamnă că ar putea acumula cele 40 la sută din voturi necesare pentru formarea guvernului.

Cea mai populară este Mișcarea celor Cinci Stele, care potrivit ultimilor sondaje este susținută de 28 la sută din alegători. Partidul Democrat, de centru-stânga, înregistrează un scor de 22 la sută, fiind într-o continuă scădere.

123
Tagurile:
coaliția de dreapta, alegerile parlamentare 2018, prim-ministru, guvern, Noi con l'Italia, Fratelli d'Italia, Lega Nord, Raffaele Fitto, Giorgia Meloni, Matteo Salvini, Silvio Berlusconi, Italia
Tematic
Românii din Italia: toate ajutoarele şi bonusurile pentru copii acordate în 2018
Românii din Italia: drepturile lor ca muncitori acolo. Situaţia îngrijitoarelor
Cetățeni străini împușcați într-un oraș din Italia: „Oamenii să rămână în case”
„La masa lui Berlusconi, toate piesele din meniu erau tricolore”
Marea revenire a lui Silvio Berlusconi în politică
Berlusconi l-a surprins pe Putin cu un cadou de ziua de naștere - FOTO
Robert Lewandowski la European Super Cup - Bayern Munich v Sevilla - Puskas Arena, Budapest, Hungary

Bayern Munchen - Sevilla FC: scor final, emoții uriașe

260
(reînnoit 07:19 25.09.2020)
Două mari echipe, multe ratări, gol anulat, bară de final - spectacol și o învingătoare merituoasă în finala Supercupei Europei, Bayern Munchen - Sevilla FC

BUCUREȘTI, 25 sept – Sputnik. Așteptată de toți iubitorii fotbalului, partida de pe ”Puskas Arena” din Budapesta dintre Bayern Munchen și Sevilla FC s-a încheiat după prelungiri cu victoria galonatei echipe bavareze.

Bayern Munchen a cucerit Supercupa Europei cu scorul de 2-1 după prelungiri – la finele primelor minute regulamentare înregistrându-se același scor ca la pauză:1-1.

Spaniolii de la Sevilla a deschis scorul prin Lucas Ocampos în minutul 13 din penalti (fault la Ivan Rakitic), dar după 21 de minute Bayern a egalat prin Leon Goretzka, în minutul 34, finalizând o fază creată de Robert Lewandowski.

Victoria lui Bayern a adus-o golul marcat de Javi Martinez în minutul 104, acesta reluând cu capul o minge respinsă greșit de portarul Bono, după un șut al lui Alaba.

De remarcat și golul anulat al lui Lewandowski (Bayern Munchen) din minutul 51 (ofsaid) și bara lui En Nesyri (Sevilla) din prelungiri.

Învingătorii meciului din European Super Cup - Bayern Munich v Sevilla - Puskas Arena, Budapest, Hungary
© REUTERS / BERNADETT SZABO
Învingătorii meciului din European Super Cup - Bayern Munich v Sevilla - Puskas Arena, Budapest, Hungary

Iată echipele care au evoluat în fața celor 20.000 de spectatori de pe Ferenc Puskas Arena din Budapesta, aceasta fiind capacitatea maximă admisă din cauza restricțiilor pandemice:

Bayern Munchen:

Neuer - Pavard, Hernandez, Sule, Alaba - Goretzka, Kimmich, Sane - Muller, Gnabry - Lewandowski

Rezerve: Ulreich, Nubel, Boateng, Cuisance, Davies, Fein, Martinez, Musiala, Richards, Tillman, Tolisso, Zirkzee

Antrenor: Hans-Dieter Flick

Sevilla FC:

Bono - Navas, Diego Carlos, Kounde, Escudero - Jordan, Fernando, Rakitic - Suso, de Jong, Ocampos

Rezerve: Diaz, Vaclik, Acuna, El Haddadi, En Nesyri, Fernandez, Gil, Gomez, Gudelj, Oscar, O.Torres, Vazquez

Antrenor: Julien Lopetegui

Arbitri: Anthony Taylor. Asistenți: Gary Beswick, Adam Nunn (toți din Anglia)

260
Tagurile:
Bayern Munchen, rezultat, Meci, Fotbal

Загрузка...
Сотрудники службы безопасности контролируют доступ клиентов к продовольственному рынку в Бухаресте, Румыния

Avertizare: Lockdownul va ucide mai mulți oameni decât Covid

215
(reînnoit 18:51 24.09.2020)
Măsurile anti-coronavirus vor avea consecințe semnificativ mai grave decât boala însăși, în special în țările în curs de dezvoltare, a avertizat ministrul german al Cooperării și Dezvoltării Economice, Gerd Muller.

BUCUREŞTI, 24 sept – Sputnik. Previziunea sumbră a fost făcută de oficialul german într-un interviu acordat cotidianului Handelsblatt. Pandemia a declanșat deja „una dintre cele mai mari” crize, care va răspândi foamete și sărăcie în întreaga lume, a spus Muller, care a adăugat că vor fi și mai multe daune din cauza măsurilor luate pentru combaterea virusului.

„Ne așteptăm la 400.000 de decese în plus din cauza malariei și HIV anul acesta doar pe continentul african, în timp ce încă jumătate de milion vor muri de tuberculoză”, a atras atenţia Muller, potrivit RT.

Situația este cauzată de faptul că Occidentul și, în special, UE, și-au concentrat eforturile în lupta împotriva coronavirusului pe plan intern, în loc să îi ajute pe cei săraci din alte regiuni. Pandemia de Covid-19 a orbit oarecum Occidentul, care nu mai vede problemele crescânde din restul lumii, a argumentat Muller.

„Aprovizionarea cu alimente și medicamente nu mai este garantată. Multe dintre programele de ajutor din Occident nu sunt finanțate în mod adecvat”, a adăugat ministrul german.

În cele din urmă, neglijarea problemelor ţărilor în curs de dezvoltare va avea consecinţe grave, crede ministrul. UE și Germania, în special, analizează „catastrofele umanitare” care „se acumulează chiar în pragul nostru”.

„Europa a decis să-și susțină propria economie cu programe în valoare de aproximativ două miliarde de euro. Nu este planificat niciun sprijin suplimentar pentru Africa. Acest lucru se va întoarce împotriva noastră”, a adăugat Muller.

De asemenea, ministrul nu a exclus un nou val de migrație în masă ca urmare a crizei create de coronavirus și a luptei împotriva acestuia, având în vedere că atitudinea Occidentului de a neglija regiunile în curs de dezvoltare va crea sărăcie, războaie și, drept rezultat, un nou flux de refugiați.

Deşi ministrul vede în continuare Covid-19 ca fiind o provocare globală, acesta crede că, în cele din urmă, cel mai tare vor fi loviţi „cei mai săraci dintre săraci”.

La nivel mondial, numărul infecțiilor confirmate cu coronavirus se situează sub nivelul de 32 de milioane şi aproape un milion de persoane au decedat, potrivit ultimelor date ale Universității Johns Hopkins. SUA, India și Brazilia rămân cele mai afectate trei națiuni, reprezentând peste jumătate dintre cazurile globale.

215
Tagurile:
COVID-19
Tematic
UK: „Vine al doilea val de COVID-19” - un nou lockdown?
Alegeri locale 2020: măsuri speciale anti-Covid 19
ONU: „lockdown”-ul poate cauza mai mulţi morţi decât Covid
COVID în Franța: Zonele de alertă delimitate pe o nouă HARTĂ
România stârnește îngrijorare din cauza Covid 19

Загрузка...
Валюта

Euro a ajuns la un nou maxim istoric, a treia zi consecutiv

0
BNR a anunțat astăzi creșterea euro la un nou maxim istoric, a treia zi consecutiv, momenda europeană fiind cotată astăzi la 4.8750 lei.

BUCUREȘTI, 25 sept - Sputnik. Euro a atins astăzi un nou maxim istoric, ajungând la 4.8750 lei conform cotației BNR. Acesta este al cincilea maxim istoric pentru moneda europeană atins în septembrie.

Leul a pierdut teren și în fața tuturor pricipalelor valute: dolarul american a fost cotat la 4.1874 lei, francul elvețian la 4,5137 lei, iar lira sterlină la 5,3319 lei.

Analiştii financiari estimează, în cel mai recent sondaj, prezentat tot astăzi, deprecierea leului până la un curs mediu de 4,97 lei/euro în următoarele 12 luni. Datele colectate de CFA arată că, pentru orizontul de 6 luni, majoritatea analiştilor incluşi în sondajul lunar anticipează un curs de 4,88 lei/euro.

0
Tagurile:
Euro
Tematic
Programul „Casa Eficientă Energetic”: poți primi până la 15.000 euro
Cum pierde România zilnic un milion de euro
Guvernul PNL a îndatorat România cu peste 9,5 miliarde de euro în numai șapte luni

Загрузка...