Киев накануне выборов

Ce mai face Ucraina la 4 ani după maidanul #Rezist

644
(reînnoit 11:36 26.01.2018)
Tocmai a mărit dobânda de bază până la un nivel de 8 mai mare decât al României și pregătește un nou credit de la FMI

BUCUREȘTI, 26 ian — Sputnik, Daniel Nistor. Mai țineți minte anul 2014? Atunci a izbucnit manifestația-maraton cunoscută sub denumirea "maidanul de la Kiev", asemănătoare cu demonstrațiile #Rezist din România de azi.

Cine citea, la acel moment, știrile agențiilor de presă din toată lumea, ar fi zis că toți ucrainenii nu mai au altă treaba decât să îl dea jos pe președintele de atunci, Viktor Ianukovici, și să între în Uniunea Europeană.

Până la urmă Ianukovici a căzut. Ucraina nu a intrat în UE, dar face pași hotărâți în această direcție.

Banca centrală a Ucrainei (NBU) a majorat joi, în mod neașteptat, dobânda de politică monetară, și a anunțat că un împrumut de 17,5 miliarde de dolari de la Fondul Monetar Internațional (FMI), precum și o viitoare colaborare cu instituția finanțatoare, rămân "vitale" pentru stabilitatea economică a țării, transmite Reuters.

NBU va demara, în scurt timp, discuțiile pentru un nou program FMI pe 2019-2020, pentru ca Ucraina să poată face față plăților externe.

Banca centrală a Ucrainei şi-a revizuit ţinta de inflaţie pentru acest an în creştere la 8,9% de la 7,3%, iar în ceea ce priveşte 2019, ţinta de inflaţie a fost revizuită la 5,8% de la 5%.
Dobânda de baza a fost majorată cu 1,5 procentuale, până la 16%, "pentru a diminua inflația și aducerea sa în apropierea intervalului țintă la mijlocul lui 2019", informează un comunicat publicat de NBU.

Pentru comparație, Banca Națională a României (BNR) a majorat recent dobânda de politică monetară, dar între cote mult mai mici, de la 1,75% la 2%. Și totuși, mișcarea a stârnit îngrijorări privind creditarea, în mediile de business.

Șeful NBU, Yakiv Smoliy, acest Mugur Isărescu de la Kiev, a declarat că pentru țara lui, continuarea colaborării cu FMI este "vitală", în condițiile în care Ucraina are de achitat plăti externe de, citiți cu atenție, 16 miliarde de dolari (circa 13 miliarde de euro). Sumă periculoasă, domnilor, amenință echilibrul economiei naționale!

Știți ce înseamnă 16 miliarde de dolari? Cam a șasea parte din averea omului de afaceri Bill Gates, deținătorul Microsoft, avere cifrată la 95 miliarde de dolari. Sau ca să comparăm cu țări UE, circa 20% din datoria guvernamentală a României (63 miliarde de euro la finele lui 2016), ori 0,6% din datoria guvernamentală a Italiei (2.200 miliarde de euro la sfârșitul lui 2016, potrivit datelor Eurostat). Asta în condițiile în care Ucraina are 42 milioane de locuitori, România 20 milioane, iar Italia 60 milioane.

Dar Ucraina trebuie să mărească dobânda de politică monetară până la un nivel de 8 ori mai mare decât cel al României și să continue să se împrumute de la FMI.

Și știți de ce? Motivele ni le spun comentatorii de la Reuters: "întârzierile în implementarea reformelor pe timpul actualului program cu FMI, care se încheie la sfârșitul primului trimestru din 2018, și creșterea îngrijorărilor privind capacitatea Ucrainei de a-și moderniza economia și a elimina corupția". Bun. Am auzit clișeele astea de sute de ori la adresa României. Ucrainenii să elimine neapărat corupția, poate au un Liviu Dragnea de dat jos.

De fapt, ce credea Ucraina? Că intră în UE cu o prăpădită de datorie de numai 13 miliarde de euro? În această Uniune, au datorii mai mici numai Estonia (2 miliarde de euro, dar la o populație de 1,3 milioane de locuitori), Malta (6 miliarde de euro la 420.000 de locuitori) și Luxemburg (11 miliarde de euro la 540.000 de locuitori).

Și dacă Ucraina va intra în UE, va scăpa de datorii? De exemplu România avea, la 1 ianuarie 2007, data accederii, o datorie guvernamentală de 12,6 miliarde de euro, iar 10 ani mai târziu, la 1 ianuarie 2017, datoria atinsese 63 miliarde de euro. Adică a crescut de 5 ori în cei 10 ani.

644
Tagurile:
aspirații europene, datorii, 4 ani după Maidan, economie, Ucraina
Tematic
11 state NATO au cerut Ungariei să renunțe la pozițiile ei față de Ucraina
Rușii și ucrainenii sunt un popor, problema Crimeei o vom depăși, afirmă Putin
Sistemul bancar ucrainean a stabilit un anti record mondial

Загрузка...