BUCUREȘTI, 13 nov — Sputnik. Țara mea este ferm atașată principiilor europene și democrației, ea nu-și imaginează să sacrifice independența sa, a declarat Ivica Dačić, șeful diplomației sărbe citat de Sputnik France.
"Centrele de putere mondială s-au comlăcut în jocul lor, crezănd că pot modifica la nesfârșit granițele în Balcani, zona care nu face parte din Uniunea Europeană. Este unul dintre exemplele cele mai frapante ale practicii celor două greutăți, două măsuri și a ipocriziei din politicul internațional", a precizat sursa.
Ministrul de externe a mai adăugat că Serbia va continua să se bată pentru viitorul său, să coopereze cu vecinii în încercarea de a rezolva problemele.
Anterior prim-ministrul de la Tirana Edi Rama a declarat că țara lui ar putea incorpora fosta provincie sârbă Kosovo în cazul în care problema aderării Albaniei la UE va fi amânată.
În replică Aleksandar Vulin, ministrul sârb al Muncii, a opinat că UE și NATO ar trebui să denunțe astfel de declarații în idea de a preveni izbucnirea unui nou război în această regiune turbulentă. Conflictul, în opinia lui, ar putea să implice, în egală măsură, Macedonia și Muntenegru.
BUCUREŞTI, 15 apr – Sputnik. Probabilitatea infectării cu virusul - atât cu varianta originală a coronavirusului, cât și cu mutațiile - în aer liber este semnificativ mai mică decât în camerele închise, spune un grup de cercetători germani de top în materie de aerosoli.
„Transmiterea virusurilor SARS-CoV-2 are loc aproape fără excepție în interior. Transmiterea în aer liber este extrem de rară și nu duce niciodată la «infecții de tip cluster» [infectări ale mai multor persoane în același timp], care se pot observa în interior”, scriu cinci membri de frunte ai Societății pentru Cercetări în domeniul Aerosolilor (GaeF), într-o scrisoare deschisă către guvernul federal și către prim-miniștrii statelor federale, scrisoare citată de dw.com.
Potrivit acestora, aerosolii se menţin mai mult timp în spații închise și mai ales în spații înguste decât în aerul liber. „Faptul de a purta o mască în zona pietonală și apoi a servi o cafea fără mască în camera dvs. de zi nu este ceea ce noi, ca experți, înțelegem prin prevenirea infecțiilor”, se precizează în scrisoare.
De asemenea, Institutul Robert Koch (RKI), care, în calitate de autoritate federală, evaluează și focarele de infecție din Germania, scrie în documentul său despre coronavirus: „În general, transmisia în zona exterioară are loc rar. Dacă se menține distanța minimă, probabilitatea transmiterii în zonele exterioare este foarte scăzută datorită mișcării aerului.”
De asemenea, sunt studii care confirmă că riscul infectării în aer liber este foarte mic. De exemplu, un studiu din China spune că din 7.324 de infecții raportate, doar una a avut loc în aer liber. În Germania, datele înregistrate de RKI privind focarele nu oferă informații clare despre diferența dintre infecțiile în interior și cele în exterior. Deoarece până acum nu s-au putut depista toate locurile de infecție, pot fi obținute doar rezultate generale, de exemplu, că majoritatea infecțiilor au loc în prezent în spaţiile private din mediul profesional și în grădinițe.
Un studiu din Iran arată că nu există dovezi că COVID-19 este transmis prin vânt.
Potrivit cercetătorilor, limitarea activităților în aer liber, precum şi obligativitatea de a purta măşti în spaţiile deschise, mai ales care nu sunt foarte aglomerate, sunt măsuri contra-productive și fără impact asupra situației epidemiologice.
Principalul membru al KEP a avertizat împotriva utilizării vaccinurilor Johnson & Johnson și AstraZeneca, acestea ridicând „probleme serioase de ordin moral” privind legătura lor cu avorturile, a explicat episcopul.
„Se știe deja că vaccinurile AstraZeneca și Johnson & Johnson se bazează, din păcate, pe o tehnologie bazată pe celule derivate din fetuşi avortaţi (acestea sunt utilizate în procesul de multiplicare a așa-numitului ingredient activ al vaccinului, adică a adenovirusului fără virulență)”, se precizează în recomandare, citată de RT.
Vaccinurile menționate nu conțin celule legate de avort ca ingredient, ci folosesc mai degrabă așa-numitele „linii celulare” în procesul de fabricație. De fapt, aceste linii celulare au legătură cu probe de țesut fetal recoltate în urmă cu aproximativ 50 de ani, probe care de atunci au fost cultivate în laboratoare.
Wrobel a mai spus că credincioșii catolici pot primi vaccinurile menționate mai sus dacă nu sunt disponibile alte opțiuni sau sunt obligați legal să facă acest lucru. Dacă un credincios primeşte vaccinul în astfel de circumstanțe, nu se va considera că încalcă morala religioasă.
Opinia Bisericii Poloneze seamănă cu cea exprimată de episcopii SUA luna trecută. Arhiepiscopia Catolică din New Orleans a criticat Johnson & Johnson pentru „utilizarea pe scară largă a liniilor celulare derivate din avort”, sfătuind credincioșii să folosească în schimb fie Pfizer, fie Moderna.
Biserica Catolică din Polonia s-a opus în mod constant avorturilor, în timp ce țara are una dintre cele mai stricte legi privind avortul din Europa. Lista deja scurtă a motivelor pentru care se poate efectua un avort a devenit și mai scurtă în octombrie anul trecut, când cea mai înaltă instanță a țării a decis că avortul în cazul unor defecte fetale grave este neconstituțional. Hotărârea a interzis aproape în totalitate procedura.