Julian Assange

Julian Assange dezvăluie cum a obţinut mailurile compromiţătoare ale lui Clinton

165
(reînnoit 12:03 01.11.2017)
Julian Assange a anunțat că „miile de e-mailuri" ale lui Hillary Clinton publicate de WikiLeaks au fost obținute în mod legal

BUCUREŞTI, 31 oct — Sputnik. E-mailurile fostului candidat american la preşedinţia SUA Hillary Clinton, publicate de platforma WikiLeaks în 2016, nu au fost obţinute în urma unui atac cibernetic, ci în mod legal, de la Departamentul de Stat al SUA, a dezvăluit fondatorul WikiLeaks, Julian Assange.

„Miile de e-mailuri ale lui Clinton pe care le-a publicat Wikileaks nu au fost furate, ci au fost obținute de la Departamentul de Stat al SUA în baza Legii privind libertatea de informare, pe 3 martie 2016", a scris Assange pe Twitter.

În martie 2016, WikiLeaks a publicat o arhivă cu peste 30.000 de e-mailuri trimise către și de la serverul privat de e-mailuri al lui Clinton, în timpul mandatului acesteia de secretar de stat al SUA în perioada 2009-2013.

Mai târziu, tot în 2016, site-ul a mai publicat aproape 20 000 de e-mailuri provenind de la Comitetul Național Democrat din SUA, precum și e-mailuri ale președintelui de campanie al lui Hillary Clinton pentru alegerile prezidenţiale, John Podesta.

Câteva agenții americane de informații au declarat că suspectează că Rusia se află în spatele scurgerilor de informaţii, dar nu au oferit nicio dovadă în sprijinul acuzaţiilor. Moscova a numit aceste acuzaţii de amestec în alegeri ca fiind absurde.

165
Tagurile:
e-mail, dezvăluire, Julian Assange, Hillary Clinton

Загрузка...