George Soros

Google şi fundaţii finanţate de Soros controlează rezultatele căutărilor online

682
(reînnoit 10:58 26.01.2018)
Google a încheiat un parteneriat cu o organizație finanțată în mare parte de miliardarul George Soros pentru a „verifica" știri, ceea ce ar putea afecta rezultatele căutărilor online pentru anumite agenții de presă.

BUCUREŞTI, 27 oct — Sputnik. Erica Anderson, care lucrează la la Google News Lab ca manager responsabil cu încheierea de parteneriate, a anunțat joi că Google va colabora cu International Fact-Checking Network (IFCN) (reţea de grupuri şi companii care verifică „ştirile false") la Institutul Poynter pentru a „verifica" știrile care apar în motorul de căutare, scrie rt.com.

„Atât de multe informaţii fiind disponibile în permanență, inclusiv pe dispozitive, devine din ce în ce mai important să ne dăm seama dintr-o privire ce este adevărat și ce este fals în mediul online", a declarat Anderson într-un comunicat.

Ea a spus că Google va colabora cu IFCN în trei moduri: pentru creşterea numărului celor care se ocupă cu verificarea informaţiilor prin organizarea la nivel global de „ateliere de verificare" și acordarea de finanţări pentru noi organizații care se ocupă cu verificarea informaţiilor. O a treia modalitate este extinderea Codului de principii al IFCN; și furnizarea gratuită către comunitatea IFCN de instrumente de verificare.

Există 36 de semnatari ai Codului, printre care departamentul de la Washington Post pentru verificarea ştirilor și alte organizații de verificare din întreaga lume.

Institutul Poynter pentru Studii Media este finanțat de Fundaţia pentru o Societate Deschisă a lui George Soros. Miliardarul Soros a sprijinit-o pe fostul secretar de stat Hillary Clinton în timpul alegerilor prezidențiale din 2016.

Soros a fost recent criticat pentru că a transferat aproape 18 miliarde de dolari către fundaţia sa, aceasta devenind cea de-a doua cea mai mare organizație de caritate din SUA, după Fundația „Bill și Melinda Gates". Fundaţia sa a fost acuzată de declanşarea așa-numitelor „revoluții colorate" pentru a instala guverne favorabile SUA.

De asemenea, premierul ungar Viktor Orban l-a acuzat pe Soros că şi-a folosit banii pentru a finanța ONG-uri liberale care au influenţat Uniunea Europeană pentru a o determina să accepte solicitanți de azil pentru a crea o „Europă nouă, mixtă și musulmanizată".

Institutul Poynter mai primește finanțare de la Fundația „Bill & Melinda Gates", National Endowment for Democracy (Fundaţia Naţională pentru Democraţie) și Rețeaua Omidyar, finanţată de Pierre Omidyar, miliardar liberal și fondatorul eBay.

Şi Facebook a intrat în parteneriat cu institutul Poynter, pentru a lansa eticheta care indică ştirile „controversate", etichetă care va fi aplicată ştirilor considerate false de către organizațiile care se ocupă cu verificarea şi care lucrează cu giganta reţea de social media.

Postările marcate de utilizatorii Facebook ca fiind „știri false" sunt transmise acestor verificatori de informaţii. Dacă verificatorii sunt de acord că ştirea este falsă, aceasta va apărea în fluxurile de știri cu o etichetă, împreună cu un link către un articol corespunzător în care se explică de ce ar putea fi falsă.

682
Tagurile:
căutări online, fundație, George Soros
Тема:
Cine este George Soros (123)
Tematic
Soros a transferat 18 miliarde $ - cine primește banii în România și cât?
"Asaltul final a lui Satan", un deputat maghiar denunță sever „planul lui Soros”
"Planul Soros": de ce Viktor Orban îl atacă pe miliardarul american
Barack Obama revine - preia sistemul Soros și vrea să "schimbe lumea"
Zeci de mii de americani cer Casei Albe să-l declare terorist pe George Soros
Tens of Thousands Ask White House to Declare Billionaire Soros Terrorist
Mircea Diaconu: “Soros nu mai știe cum îl cheamă, dar are o armată nevăzută”!
Vaccinul Sputnik V

Cehia va utiliza Sputnik V fără aprobarea UE? „Nu mai e geopolitică, e vorba de sănătate”

62
Aprobarea locală a vaccinului rusesc Sputnik V ar fi suficientă pentru ca Republica Cehă să înceapă să-l utilizeze, a declarat premierul Andrej Babis, sugerând că țara sa nu va aștepta undă verde de la autoritățile de reglementare din domeniul sănătății din UE.

BUCUREŞTI, 1 mart – Sputnik. Vorbind la CNN Prima News, Andrej Babis a confirmat că Praga nu va aștepta ca Agenția Europeană a Medicamentelor (EMA) să aprobe Sputnik V și că o aprobare din partea Institutului de Stat pentru Controlul Medicamentelor (SUKL) din țară ar fi suficientă pentru a începe utilizarea vaccinului.

„Nu putem aștepta [aprobarea] EMA, când Rusia nu a aplicat [pentru aprobare]. SUKL trebuie să examineze documentația și, dacă o aprobă, Ministerul Sănătății trebuie să emită o scutire ... și apoi, oricine doreşte poate fi vaccinat [cu vaccinul rusesc]”, a afirmat Babis, citat de RT. 

La începutul zilei, premierul a vorbit despre opțiunea de a utiliza Sputnik V fără aprobarea EMA, agenţia de presă iDNES.cz raportând o declarație similară.

„Nu este vorba de geopolitică, ci de sănătatea oamenilor și de eforturile noastre de a ne proteja națiunea cât mai mult posibil”, a subliniat premierul ceh.

Comentariile vin în urma dezvăluirilor făcute de președintele Milos Zeman, care a spus că a trimis o scrisoare omologului său rus, președintele Vladimir Putin, în care a cerut o expediere a vaccinului Sputnik V. Zeman a spus că se aștepta ca Putin să aprobe cererea în scurt timp.

Republica Cehă ar putea deveni a doua ţară a UE care va utiliza Sputnik V. La începutul acestei luni, Ungaria a început să își vaccineze cetățenii cu vaccinul fabricat de Rusia, criticând necesitatea aprobării din partea blocului ca fiind o chestiune pur politică.

Republica Cehă a fost puternic afectată de pandemie, înregistrând una dintre cele mai grave rate de infecție și deces din lume. Aproximativ o zecime din populația sa, de aproximativ 10,7 milioane, a fost infectată, fiind raportate peste 1,2 milioane de cazuri confirmate de coronavirus, şi peste 20.000 de decese legate de boală.

Măsurile restrictive, inclusiv închiderea majorității locurilor publice și purtarea obligatorie a două măşti în transportul public, par să nu fi reușit să încetinească răspândirea, iar oficialii țării au avertizat în mod repetat cu privire la un potențial colaps iminent al întregului sistem de sănătate.

Se așteaptă ca autoritățile să restrângă libertatea de circulație, inclusiv să impună interdicții asupra călătoriilor neesențiale în alte țări. Ministrul de Interne Jan Hamacek a declarat că interdicția de călătorie va fi aplicată de militari și poliție.

Se asemenea, creșele și școlile pentru copiii cu dizabilități s-au închis, iar oamenilor li se va interzice să îşi părăsească municipalitățile în alte scopuri decât cele esențiale.

62
Tagurile:
Geopolitica, UE, Cehia
Тема:
Vaccinul Sputnik V

Загрузка...
Donald Trump

Donald Trump se întoarce, discurs exploziv: „Democraţii au pierdut Casa Albă”

214
(reînnoit 07:47 01.03.2021)
Donald Trump a avut un discurs fulminant în cadrul Conferinței pentru acțiunea politică conservatoare (CPAC), un forum anual, organizat anul acesta în Florida de către Uniunea Conservatoare Americană. Trump a promis că „vom continua să luptăm până la victorie”.

BUCUREŞTI, 1 mart – Sputnik. Conferința pentru acțiunea politică conservatoare (CPAC) este un forum anual, organizat anul acesta în Florida de către Uniunea Conservatoare Americană. Sputnik a transmis în direct din Orlando, Florida, unde fostul președinte Donald Trump a susţinut primul său discurs public de la încheierea mandatului său de președinte pe 20 ianuarie.

Donald Trump a continuat să denunțe alegerile prezidenţiale din 2020 ca fiind „fraudate”, precizând că „am primit mai multe voturi decât orice preşedinte din istoria Statelor Unite” (75 de milioane de voturi). Fostul preşedinte a mai spus că „vom continua să luptăm până la victorie” şi „suntem mai puternici decât ei”.

Trump a lăsat să se înţeleagă că ar putea intra în cursa prezidențială din 2024, menționând că „putem chiar decide să-i învingem pentru a treia oară”, făcând aparent referire la victoria sa electorală din 2016 și la rezultatul din cursa din 2020.

„În următorii patru ani, curajoșii republicani din această sală vor fi în centrul efortului de a se opune democraților radicali, mass-mediei bazate pe știri false (...) și vreau să știți că voi continua să lupt alături de voi”, a subliniat Trump.

Nu va fi un nou partid

De asemenea, el a menţionat că „nu voi înfiinţa un nou partid”, dezminţind zvonurile anterioare potrivit cărora ar putea forma un nou „Partid Patriotic”.

„Nu înfiinţez un partid nou (…). Vom face ceea ce am făcut chiar de la început, adică să câștigăm”, a accentuat Trump.

„Au pierdut Casa Albă”

Fostul președinte a mai spus că democrații vor pierde Casa Albă peste patru ani și a repetat acuzațiile de fraudă electorală.

„[Președintele SUA, Joe] Biden a eșuat în funcția sa de primă importanţă în calitate de șef executiv care aplică legile americane. Numai acesta ar trebui să fie un motiv suficient pentru ca democrații să sufere pierderi nimicitoare în mijlocul perioadei [de mandat] și să piardă Casa Albă decisiv în patru ani. De fapt, ştiţi bine că au pierdut Casa Albă”, a spus el.

„America, pe ultimul loc”

Critica lui Trump la adresa democraților a continuat, vizându-l pe Joe Biden în mod specific şi descriind prima lună de mandat a noii administrații drept „dezastruoasă”.

„Deja administrația Biden a dovedit că este anti-locuri de muncă, anti-familie, anti-frontiere, anti-energie, anti-femei și anti-știință. Într-o singură lună am trecut de la «America First» [America, pe primul loc] la «America Last» [America, pe ultimul loc]”.

Trump a criticat în special politica privind imigrația a lui Biden, numind-o o trădare a valorilor fundamentale ale Americii.

Administrația Biden a întâmpinat un val de imigranți care doresc să se mute în Statele Unite în căutarea unei vieți mai bune, după ce președintele democrat a oprit proiectul lui Trump privind zidul de la frontiera cu Mexicul.

Trump a denunțat și alte politici ale lui Biden, cum ar fi decizia acestuia ca SUA să se alăture din nou Acordului climatic de la Paris și susținând că, sub noua administrație, SUA vor depinde mai mult de petrolul importat.

De asemenea, s-a referit şi la unul dintre subiectele principale ale Conferinței, care este „anularea culturii” („cancel culture”), spunând că trebuie să „îmbrățișăm gândirea liberă” și să „ne opunem corectitudinii politice”: „Respingem nebunia stângii. Respingem anularea culturii”.

La finalul discursului său exploziv, Donald Trump a mai spus că „această călătorie e abia la început” şi că „într-un final vom câștiga, iar America va fi mai mare și mai puternică decât oricând”.

Discursul, care a durat mai mult de o oră, a constituit prima apariție publică a lui Trump după ce i-a făcut loc lui Joe Biden la Casa Albă. Fostul președinte nu a participat la inaugurarea lui Biden din 20 ianuarie, plecând în Florida dimineața devreme.

214
Tagurile:
SUA, Donald Trump

Загрузка...
Clotilde Armand

Armand, implicare realistă în problema școlilor

0
(reînnoit 09:20 01.03.2021)
Primarul Sectorului 1 al municipiului București se implică activ în găsirea de soluții pentru unitățile de învățământ supraaglomerate, situație care trebuie rezolvată cât mai rapid, mai ales în actualul context epidemiologic.

BUCUREȘTI, 1 mart – Sputnik. Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 al municipiului București, scrie, într-o postare de pe pagina sa de Facebook, că există o mare provocare pentru unitățile de învățământ care sunt tot mai aglomerate și că își dorește ca, în scurt timp, elevii să poată învăța în condiții civilizate.

Problema unităților de învățământ supraaglomerate este una ridicată frecvent de Sputnik, care a subliniat că ea ”vine la pachet” cu alta: vizele de flotant.

Clotilde Armand a reușit să identifice o soluție pentru descongestionarea școlilor. Edilul propune folosirea sediului Institutului de Studii Avansate a Culturii și Civilizației Levantului, condus de fostul președinte al României, Emil Constantinescu – despre care se întreabă, pe bună dreptate, cu ce se ocupă – pentur o unitate de învățământ.

”Ce face această instituție?! Nimeni nu știe. Se știe doar că instituția plătește salarii anuale de peste 500 de mii de euro. Pentru ce?! Să revenim însă la școli. Având în vedere deficitul unităților de învățământ din Sectorul 1, propun să preluăm noi clădirea în care funcționează în prezent Institutul Levantului și să o transformăm într-o școală”, a scris Clotilde Armand.

Edilul spune că aici poate funcționa Școala Pia Brătianu Nr. 2, unde elevii învață în 3 schimburi.

”Trebuie să investim în viitorul copiilor noștri și să lăsăm la o parte sinecurile din trecut”, a explicat edilul Sectorului 1.

Sediul poate fi folosit, de asemenea, pentru a găzdui clase pregătitoare. Copiii mici au nevoie de mișcare. Să nu uităm că, pentru ei, intrarea la școală a însemnat cursuri aproape exclusiv online. Deci o mare parte din aptitudinile și deprinderile pe care ar fi trebuit să le obțină pe parcursul semestrului întâi au rămas ”de recuperat” pe parcurs, mai exact acum, în a doua parte a anului școlar 2020-2021 când, pentru o parte a elevilor, cursurile s-au reluat în format clasic – fizic.

De asemenea, o sală de clasă pregătitoare presupune o altă organizare față de o sală de gimnaziu, spre exemplu.

Prin mutarea unor clase în sediul Institutului Levantului, nivelul de stres și anxietate al copiilor și cadrelor didactice care, acum, sunt obligate să lucreze alături de cei mici în școli supraaglomerate, va scădea simțitor. Calitatea actului didactic va fi îmbunătățită simțitor.

Iată, deci, că, dacă există viziune, implicare, dorință de a veni în sprijinul comunității se poate.

Rămâne de văzut dacă primarul Clotilde Armand își va putea duce la îndeplinire ideea.

Poate, astfel, vom afla și noi, măcar acum, legătura dintre geologul fost președinte al României Emil Constantinescu și problematica Levantului.

Desigur, dacă edilul Armand va intra în posesia luxosului sediu, domnul Constantinescu va putea să-și continue pasiunea cognitivă pentru problematica Levantului în intimitatea propriei biblioteci…

Copiii Sectorului 1, însă, au nevoie de spații unde să învețe carte și unde să se dezvolte armonios.

0
Tagurile:
Clotilde Armand

Загрузка...