Orarul zborurilor de pe aeroportul din Londra

Brexit: Zborurile dintre Marea Britanie și UE vor fi anulate

56
Toate zborurile dintre Marea Britanie şi UE este posibil să fie anulate în ziua în care se va declanşa oficial Brexitul, a avertizat ministrul britanic al Finanţelor.

BUCUREŞTI, 12 oct — Sputnik. Philip Hammond, ministrul britanic al Finanţelor, a avertizat asupra posibilităţii ca toate cursele aeriene dintre Marea Britanie şi UE să fie anulate în ziua în care va avea loc oficial Brexitul, potrivit uk.businessinsider.com.

Acesta a spus că, deşi anularea zborurilor ar reprezenta „scenariul extrem", acest scenariu nu este imposibil.

„Se poate concepe, teoretic, că, în cazul în care nu va exista un acord, nu va exista trafic aerian între Marea Britanie și Uniunea Europeană pe 29 martie 2019", a declarat Philip Hammond.

Acesta a adăugat totuşi că urmărirea interesului reciproc presupune ca, şi în cazul în care nu va exista un acord, ambele părți să dorească să ajungă la un acord privind serviciile de trafic aerian.

În prezent, zborurile dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană sunt reglementate în baza Acordului privind spaţiul aerian deschis, care ar înceta să se mai aplice dacă Marea Britanie va ieşi din UE fără un acord.

56
Tagurile:
Brexit, Marea Britanie
Тема:
Ieșirea Marii Britanii din UE (217)

Загрузка...