Regina Elisabeta a II-a

Monarhia britanică ar putea fi abolită după moartea reginei

100
Monarhia britanică ar putea fi abolită după moartea reginei Elisabeta a II-a, afirmă liderii mișcării pentru instaurarea republicii britanice

BUCUREȘTI, 30 aug — Sputnik. Monarhia și-ar putea înceta existența după moartea reginei Elisabeta a II-a, a declarat, într-un interviu oferit RIA Novosti, Graham Smith, liderul organizației antimonarhiste „Republic".

Uneori totul se întâmplă rapid, mai repede decât se așteaptă oamenii. În prezent, cea mai mare parte a susținătorilor monarhiei sunt susținătorii reginei. Ea are 91 de ani, iar după decesul ei situația se va schimba radical. Monarhia nu va supraviețui regelui Charles, a declarat Smith.

Așa cum scopul final al mișcării Republic este abolirea monarhiei și transformarea Marii Britanii într-o republică, într-o perspectivă apropiată organizația intenționează să determine familia regală să-și desecretizeze arhivele.

"Promovăm campania pentru eliminarea acestei secretomanii din jurul familiei regale, făcând uz de legea cu privire la libertatea accesului la informație, vrem să determinăm desecretizarea arhivelor, pentru a vedea ce se ascunde în spatele ușilor închise. Promovăm această campanie în parlament, lucrăm cu deputați, facem lobby cu persoane importante, lucrăm cu presa", a specificat Smith.

În martie a acestui an, Republic a anunțat o campanie de colectare de fonduri destinată asigurării unui acces larg la arhiva regală.

În prezent, documentele personale și oficiale ale regilor și reginelor din ultimii 250 de ani sunt păstrate în Turnul Rotund al castelului Windsor și nu cad sub incidența legii cu privire la accesul liber la informație. Familia regală a acceptat publicarea doar a unei părți a documentelor, cum ar fi jurnalul reginei Victoria. În opinia lui Smith, toate documentele trebuie să fie transferate în sediul Arhivelor Național din cartier londonez Kew, iar opinia publică trebuie să primească acces conform regulilor existente: documentele mai vechi de 30 de ani trebuie să fie desecretizate, iar specialiștii arhivei trebuie să decidă care acte au un caracter personal sau țin de interesul public.

Antimonarhiștii ironizează faptul că nivelul de secretizare a documentelor monarhiei regale este mai înalt decât cel al serviciilor secrete, care, totuși, au desecretizat pe parcursul anilor anumite documente.

100
Tagurile:
Republica, Abolirea, regina, Monarhia, Regina Elisabeta a II-a, Marea Britanie

Загрузка...