La reine Élizabeth II

Mass-media britanică precizează data abdicării reginei Elisabeta a II-a

2231
Regina Elisabeta a II-a intenționează să abdice de la tronul britanic în favoarea fiului său cel mare, Prințul Charles, la vârsta de 95 de ani, potrivit tabloidului britanic The Mirror.

BUCUREȘTI, 14 aug — Sputnik. Regina britanică Elisabeta a II-a, în vârstă de 91 de ani, a anunțat în cercul său apropiat despre intenția de a părăsi puterea la vârsta de 95 de ani, a declarat revista The Mirror, citând surse din familia regală. 

Această informație a fost confirmată de o sursă a Daily Mail:

„Am vorbit cu un anumit număr de persoane de rang înalt de la curtea [regală] care au precizat că pregătirile de succesiune [a puterii] avansează într-un ritm accelerat”, a declarat aceasta, precizând că Prințul Charles este considerat regent.

„Surse din palat au indicat că regina a declarat unui cerc apropiat că dacă ea rămâne la tron până la vârsta de 95 de ani, acest lucru ar necesita un act legislativ, denumit „Regency Act" care să intre în vigoare pentru acordarea fiului ei mai mare puterea, chiar dacă ea va mai fi în viață, a mai scris Daily Mail.

Palatul Buckingham nu a confirmat, nici nu a infirmat oficial aceste informații, privind data abdicării Reginei. 

Începând cu 9 septembrie 2015, ea este suveranul britanic, care a domnit cel mai lung, depășind durata domniei stră-stră-bunicii sale, Regina Victoria (63 de ani, 7 luni și 2 zile).

2231
Tagurile:
Abdicare, Prințul Charles, Regina Elisabeta a II-a, UK, Marea Britanie
Tematic
(VIDEO) Femeia care îndeplineşte rolul de dublură oficială a Reginei Elisabeta
Cum se trezește Regina Elisabeta a II-a. Tabieturile neștiute ale Reginei
A fost anunțat motivul întâlnirii de urgență la Palatul Reginei Elisabeta II

Загрузка...