World's cities. London

Discuții BREXIT: Statutul copiilor minori ai cetățenilor UE din Marea Britanie

1010
(reînnoit 21:30 13.07.2017)
Unul din Comisarii Uniunii Europene a cerut liderilor UE să se asigure că copiii nu sunt ostatici în timpul viitoarelor negocieri privind Brexit.

BUCUREȘTI, 13 iul — Sputnik. Într-o scrisoare deschisă către Negociatorul Șef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, Comisarul pentru Copii din Marea Britanie, Anne Longfield, a susținut că UE trebuie să adopte "o abordare mai constructivă" a statutului de rezidență al copiilor născuți de cetățenii europeni rezidenți în Marea Britanie, scrie RT.

Potrivit cifrelor elaborate de Oficiul Național de Statistică (ONS), amploarea acestei probleme este semnificativă, deoarece există 588 000 de resortisanți minori din UE care trăiesc în prezent în Marea Britanie, 260 000 dintre ei fiind născuți în Marea Britanie.

În mod similar, există mii de copii britanici care trăiesc în UE, al căror drept de a rămâne în Europa este la fel de nesigur din cauza pozițiilor radicale luate de guvernul britanic și de liderii UE.

Principalul punct de vedere este dacă drepturile de ședere ale copiilor ar trebui luate în considerare separat de chestiunea mai contencioasă a jurisdicției Curții Europene de Justiție, care ar asigura aplicarea acestor drepturi, dar va reduce suveranitatea guvernului britanic.

În scrisoarea sa, Longfield a spus că cele două probleme trebuie separate pentru a realiza progrese mai rapide în ceea ce privește drepturile copiilor și pentru a reduce la minimum efectele negative asupra minorilor.

"Dacă UE vrea cu adevărat să rezolve problema drepturilor de ședere ale resortisanților UE, trebuie să separe cele două chestiuni pentru a permite o negociere cu bună-credință, care să poată oferi certitudinii sutelor de mii de copii și familiilor lor care au fost uitați", a declarat Anne Longfield.

Comisarul însărcinat cu chestiunile privitoare la copii a scris lui David Davies, ministrul Brexit al Marii Britanii, să clarifice poziția oficială a guvernului Theresa May în această chestiune.

În iunie, premierul britanic a făcut "o ofertă corectă și serioasă" liderilor UE, propunând cetățenilor europeni care au trăit în Marea Britanie de peste 5 ani să rămână permanent în țară.

Cu toate acestea, Longfield a susținut că mai multe detalii despre ofertă trebuie să fie făcute publice datorită implicațiilor grave pe care aceasta le poate avea asupra statutului copiilor britanici care trăiesc în Europa.

1010
Tagurile:
Brexit
Тема:
Brexit. Marea Britanie a ieșit din UE (675)
Tematic
„Brexit probabil că nu se va întâmpla niciodată"
Brexit: Australia dejoacă planurile Marii Britanii
A fost publicat proiectul de lege care decide soarta Brexit-ului
Brexit: „Comerţul liber nu va mai exista". UK amenință cu părăsirea negocierilor
Brexit: cum sunt afectate firmele româneşti
Brexit: prelungirea cu un an a negocierilor
Brexit: Drepturile unei categorii de cetăţeni vor fi limitate, avertizează UE
Brexit: Ministru desemnat să negocieze retragerea UK: „UE trebuie distrusă"
Steagul Uniunii Europene și al Germaniei la Berlin

Berlinul a comentat amenințările SUA în adresa companiilor germane

3
(reînnoit 18:59 07.08.2020)
Secretarul de stat al MAE de la Berlin a criticat amenințările expediate de senatorii americani în adresa companiilor germane.

CHIȘINĂU, 7 aug – Sputnik. Secretarul de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Niels Annen, a criticat într-un interviu oferit ziarului Handelsblatt senatorii americani, care au amenințat cu aplicarea unor sancțiuni administrația portului din orașul german Sassnitz, din cauza proiectului Nord Stream 2.

Cei trei senatori din SUA au expediat o scrisoare operatorului portului Sassnitz GmbH, în care se vorbește despre sancțiunile pe care le-ar pregăti autoritățile americane împotriva companiei germane, din cauza susținerii pe care o acordă construcției gazoductului. În special, în adresare se spune că în cazul continuării lucrărilor, portul Sassnitz se va confrunta cu “un dezastru financiar”.

“Politica SUA a sancțiunilor exteritoriale în raport cu partenerii și aliații lor reprezintă un atentat la suveranitatea noastră teritorială”, a declarat Annen.

Potrivit lui, tonul și conținutul scrisorilor care conțin amenințări în adresa companiilor germane sunt inadmisibile. Politica energetică a Germaniei și Europei va fi stabilită “exclusiv în Berlin și Bruxelles, nu la Washington”.

Annen a informat că Germania va profita de președinția țării în Consiliul UE pentru “a consolida suveranitatea europeană” și a adăugat că Europa nu trebuie să cedeze șantajelor.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

3
Tagurile:
Nord Stream 2, Berlin, SUA, Germania
Tematic
Nord Stream – 2: Germania amenință SUA cu tarife la gazul american
Schröder: Germania trebuie să se opună sancțiunilor SUA împotriva Nord Stream - 2
Danemarca a dat undă verde finalizării construcţiei Nord Stream 2
Business-ul german critică sancțiunile SUA împotriva Nord Stream - 2
UE, îngrijorată de sancțiunile SUA împotriva ”Nord Stream-2”
Wood Mackenzie: Nord Stream 2 va reduce semnificativ prețurile gazelor naturale în Europa
Polonia și Ucraina s-au unit împotriva ”Nord Stream-2”
Nord Stream 2: „Inițiativa politică a Washingtonului cere un răspuns politic”
Construcția Nord Stream 2 poate continua, a declarat Agenţia Daneză pentru Energie

Загрузка...
Самолет компании Air India

Accident aviatic o aeronavă cu 191 de pasageri s-a rupt în două!

165
(reînnoit 20:06 07.08.2020)
Conform Russia Today, două decese au fost confirmate și sunt cel puțin 35 de răniți. Unul dintre cei decedați pare a fi un pilot, transmit surse locale.

BUCUREȘTI, 7 aug – Sputnik. O aeronavă Air India Express care zbura pe ruta Dubai în Calicut (Kozhikode), cu 191 de pasageri la bord, a derapat grav la aterizarea pe aeroportul Karipur, depășind pista și căzând într-o râpă.

„Zborul Dubai-Kozhikode de la Air India (IX-1344) a derapat în timpul aterizării”, au transmis polițiștii locali, ratând astfel pista și rupându-se în două.

Conform Russia Today, două decese au fost confirmate și sunt cel puțin 35 de răniți. Unul dintre cei decedați pare a fi un pilot, transmit surse locale.

Aeronava nu a luat foc, fiindcă la finalul cursei  combustibilul era consumat în mare parte – astfel pasagerii au putut fi evacuați.

Dezastrul s-a produs în jurul orei locale 7:00 – 16, ora României - pe fondul ploilor abundente din zonă.

Ministrul de Interne al Indiei, Amit Shah, a scris pe pagina de socialzare  că a fost „tulburat” de incidentul de la Kozhikode și a îndrumat Forța Națională de Răspuns la Dezastre să asiste la eforturile de salvare.

В Индии самолет развалился на части после неудачной посадки
В Индии самолет развалился на части после неудачной посадки
В Индии самолет развалился на части после неудачной посадки
В Индии самолет развалился на части после неудачной посадки

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

165
Tagurile:
Catastrofă aviatică

Загрузка...