parlamentarii britanici

Deputații britanici au susținut inițiativa premierului pentru alegeri anticipate

93
(reînnoit 17:43 19.04.2017)
Parlamentul Marii Britanii a votat în favoarea propunerii Theresei May de organizare a alegerilor generale anticipate pe 8 iunie

BUCUREȘTI, 19 apr — Sputnik. Deputații britanici au susținut inițiativa prim-ministrului Theresa May de organizare pe 8 iunie a alegerilor generale anticipate.

În favoarea acestei propuneri au votat 522 de deputați ai Camerei Comunelor, iar împotrivă — 13 deputați.

Anterior, șeful Cabinetului de Miniștri asigura că nu vor fi organizate alegeri până în 2020. Ulterior, aceasta și-a schimbat poziția, argumentând că e nevoie de consolidarea poporului în ajunul demarării negocierilor pentru ieșirea din Uniunea Europeană.

Conform legii din 2011, parlamentul urmează să fie dizolvat pe 3 mai, iar pe 22 mai va fi termenul limită pentru înregistrarea concurenților electorali.

Potrivit sondajelor, Partidul Conservator ar putea deveni marele învingător, pentru care intenționează să voteze 44-46 la sută din alegători. Laburiștii sunt susținuți de 25 la sută, iar pentru liberal-democrați — 11 la sută. Ideea organizării unor alegeri anticipate este susținută de 68 la sută din britanici.

93
Тема:
Alegerile parlamentare din Marea Britanie 2017 (11)

Загрузка...