Cip

Vremuri apocaliptice. Angajaţii unei companii poartă cipuri implantate în mână

183
(reînnoit 15:49 06.04.2017)
Lucrătorii dintr-o mare companie au ales deja să poate microcipuri implantate în mână, în locul purtării ecusoanelor sau a unor carduri cu cip.

BUCUREŞTI, 6 apr — Sputnik. Compania Epicenter din Stockholm, Suedia, a început în ianuarie 2015 să implanteze experimental microcipuri în propriii angajaţi.

Dacă în urmă cu doi ani părea un experiment care nu va avea succes, astăzi s-a ajuns ca un număr mare de angajaţi să aibă acest microcip implantat în mână.

Microcipul este mai mic decât un bob de orez și cu ajutorul lui angajații pot deschide uși, pot să folosească imprimantele din birouri și pot chiar să utilizeze implantul ca un card de credit, pentru a-şi cumpăra cu el mâncare de la cantină.

Mai mult de 100 de companii, cu peste 2.000 de angajaţi, îşi au sediile la Epicenter. În prezent, aproximativ 150 de muncitori de acolo au deja microcipuri implantate.

183

Franţa: jumătate dintre francezi se tem vor sărăci

499
(reînnoit 20:09 30.09.2020)
Secours Populaire a publicat barometrul privind sărăcia, care confirmă primele efecte ale crizei din sănătate asupra populației franceze. Aproape o treime dintre francezi declară că au pierdut din venituri.

BUCUREŞTI, 30 sept – Sputnik. Miercuri, 30 septembrie, Secours Populaire a publicat barometrul sărăciei Ipsos, cifrele indicând o schimbare semnificativă a situaţiei francezilor, mulţi dintre aceştia fiind afectaţi de sărăcie.

Din februarie, începutul crizei din sănătate, o treime dintre francezi recunoaște că a pierdut din venituri, în timp ce 18% şi le-au menţinut.

„43% dintre cei care s-au confruntat cu o scădere a veniturilor lucrează. Unii dintre ei au trecut la lucrul cu program redus, iar companiile nu au compensat pierderea veniturilor”, arată secretarul național al asociației, Jean Stellittano, citat de Sputnik France

Liderii companiilor sunt, de asemenea, îngrijorați, fiind forțați să reducă remunerația pentru a-și salva companiile. Mulți francezi au trebuit astfel să-şi limiteze, uneori drastic, cheltuielile pentru consum. Unii au amânat îngrijirile medicale, în jur de 40% au decis să diminueze calitatea produselor alimentare, 64% sunt obligați să facă acest lucru.

O altă cifră îngrijorătoare: 57% dintre cei chestionați au spus că se tem să cadă în sărăcie. Referindu-se la șomajul parțial și asistența acordată gospodăriilor care beneficiază de ajutoare minime sociale, Stellittano consideră că gospodăriile au reușit, în general, să reziste până acum. „Știm însă că unii au contractat deja împrumuturi de consum sau își pierd locurile de muncă”, a avertizat el.

Numărul celor care recurg la ajutorul Secours Populaire ar trebui să explodeze în 2020, după cum arată cifrele deja publicate de asociație. Aceasta a ajutat 3,3 milioane de oameni în 2019, dar aproape 1,3 milioane au apelat la asociaţie doar în cele două luni de izolare. Dintre aceștia, 45% nu au mai avut nevoie înainte de Secours Populaire.

„Nu am experimentat niciodată o astfel de situație de la cel de-al Doilea Război Mondial și este nevoie urgentă ca toți acești oameni să fie ajutaţi”, a declarat pentru AFP Henriette Steinberg, managerul asociației. „Nu numai că nu mai au de mâncare, dar nu își mai pot plăti chiria sau electricitatea”.

„Familiile monoparentale, persoanele în vârstă, studenții, dar și lucrătorii temporari, lucrătorii independenți, îngrijitorii la domiciliu, meșterii” sunt printre cei care au apelat la asociaţie, potrivit secretarului național, care se teme că vor ajunge mai multe persoane în această iarnă.

Deși asociația a primit 3,3 milioane de euro de la stat în această vară, ea consideră că această sumă nu va fi suficientă pentru a ajuta numărul tot mai mare de beneficiari. „Avem nevoie de un plan real pentru situaţia de sărăcie care să meargă împreună cu planul de redresare”, a mai spus Jean Stellittano.

499
Tagurile:
francezi
Tematic
Sondaj: peste jumătate dintre francezi dezaprobă politica lui Macron
Cercetătorii francezi care vor să testeze vaccinul în Africa, acuzați de rasism
Sub 6% dintre francezi, cu Covid-19 – sunt şanse pentru evitarea unui nou val epidemic?

Загрузка...
Логотип Amazon

Ca în filmele SF: plată contactless prin mișcarea mâinii

56
(reînnoit 19:07 30.09.2020)
Amazon a prezentat o nouă tehnologie biometrică contactless prin care clienţii pot plăti în magazin cu o simplă mişcare a mâinii

BUCUREȘTI, 30 sep - Sputnik. Amazon a introdus tehnologia care permite plata contactless prin mișcarea mâinii, palma fiind folosită în locul cardului bancar.

Serviciul Amazon One care permite folosirea mâinii în locul cardului contactelss va fi disponibil pentru început în două din magazinele de convenienţă Amazon Go din Seattle, unde îşi are sediul compania.

Compania are în plan să introducă această tehnologie şi în alte magazine din SUA, ca de exemplu în Chicago, San Francisco şi New York, pe lângă alte puncte de vânzare din Seattle, dar are de gând să vândă acest sistem și către magazine terţe.

Lanţul de băcănii de top Whole Foods Market, achiziţionat în 2017 de Amazon, ar putea fi de asemenea echipat pe viitor cu acest nou sistem de plată.

 „În majoritatea spaţiilor comerciale, Amazon One ar putea deveni o metodă alternativă de plată sau o opţiune de card de fidelitate cu un dispozitiv la casă alături de sistemul tradiţional de plată”, explică într-o postare pe blog Dilip Kumar, vice-preşedintele pentru vânzări cu amănuntul şi tehnologie al companiei Amazon.

Kumar a informat, de asemenea, că Amazon One ar putea fi utilizat pentru intrarea publicului pe stadioane sau pentru accesul la locul de muncă al angajaţilor.

Descrisă de Amazon drept „rapidă, fiabilă şi sigură”, tehnologia foloseşte algoritmi personalizaţi pornind de la o imagine a mâinii pentru a crea o „semnătură unică cu palma”.

Clienţii care doresc să se înregistreze trebuie să aibă un număr de telefon mobil şi un card bancar, dar nu este necesar să aibă un cont Amazon.

Gigantul comerţului online insistă în special asupra faptului că imaginile palmelor nu vor fi stocate pe dispozitivele Amazon One, ci criptate şi trimise în spaţii ”cloud” securizate.

Utilizatorii vor avea, de asemenea, opţiunea de a solicita ştergerea datelor asociate cu Amazon One direct de pe dispozitiv sau printr-un site web dedicat.

56
Tagurile:
Filme, Amazon

Загрузка...
Școală, profesor

Asalt asupra școlii: profesorii își duc crucea mai departe

0
Din păcate, dascălii tac: știu că nu îi susține nimeni dacă ridică puțin capul din tablete, așa că preferă să rabde și să meargă mai departe.  

Premierul României, Ludovic Orban, ne-a spus, probabil după o gândire îndelungată și o cântărire a situației din țară că tabletele pe care le-au primit elevii ca să facă ore online – bine, acolo unde s-a întâmplat asta – nu sunt ale lor și că, de fapt, statul exercită un control în mod discreționar.

Acesta a cerut autorităților locale și unităților școlare să achiziționeze tablete, pentru că tabletele nu se dau definitiv familiilor.

”Se dau într-o formă de comodat. E posibil ca într-o localitate nivelul de răspândire a virusului să scadă și atunci tabletele pot fi recuperate și pot fi distribuite într-o altă localitate în care crește numărul de infectări și e necesar învățământul online”, a declarat Orban.

Cu alte cuvinte, va fi un adevărat du-te vino cu tabletele. Și dacă ele se strică, pe umerii cui pică răspunderea: pe umerii celui care a semnat inițial contractul? Cum se va face noua distribuție? Se va semna un nou contract de comodat? Dacă situația epidemiologică din localitatea de unde au plecat tabletele se agravează, iar problema se extinde la nivel național, câți copii vor fi efectiv lipsiți de dreptul de a putea învăța?

Nu cumva prin aceste acțiuni se îngrădește au chiar se elimină dreptul copiilor la educație și la instruire?

Acesta ar fi încă un asalt asupra școlii, după o serie întreagă de bâjbâieli și declarații fără acoperire ale ministrului Educației și Cercetării. Timp de câteva luni, de la debutul pandemiei de coronavirus și instituirea stării de urgență în România, Monica Anisie a vorbit despre scenarii la care se lucrează – și pe care nu le-a prezentat niciodată publicului, a dat de înțeles că, după starea de alertă se va putea reveni normal la școală – ceea ce nu s-a întâmplat etc.

De asemenea, Ministerul Educației și Cercetării nu a precizat cum anume se vor derula orele online la clasele primare – în special la clasa pregătitoare și la clasa întâi, acolo unde se pune problema, în special, de adaptare.

Prea multe întrebări au rămas fără răspuns, iar profesorii sunt nevoiți să se descurce așa cum pot.

Cât va mai merge ”și așa” în învățământ?

0
Tagurile:
Profesori, școală

Загрузка...