Siria

România, în jocul ruso-american din Siria

827
(reînnoit 10:30 06.03.2017)
Sau cum va juca România în Siria, în cazul escaladării unui conflict ruso-american?

BUCUREȘTI, 6 mart — Sputnik. Recent, preşedintele sirian Bashar Al Assad a lansat un atac asupra preşedintelui francez François Hollande, pe care îl acuză de susţinerea terorismului, într-un interviu acordat la Beirut posturilor Europe 1 şi TF1. Assad a declarat că ar prefera în fruntea Statului Francez o persoană care să nu fie un instigator belicos ("warmonger" e termenul folosit de USA Today).

De când îşi permite Assad să spună pe cine ar prefera la conducerea Franţei, mai ales într-un interviu acordat presei franceze?

E interesant că unele canale franceze au suferit o radicală schimbare de atitudine faţă de Bashar Al Assad, în ultima vreme. TV5 Monde, stipendiat de Consiliul Francofoniei şi implicit de Statul Francez, a căpătat de ceva timp un ton moderat-amical faţă de conducerea oficială a Republicii Arabe Siriene.

Un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe Român, din mai 2016, reproduce un mesaj laudativ formulat de Ambasadorul Franţei la Beirut, E.s. Dl. Emanuel Bonne, la adresa Ambasadorului României la Damasc, E.s. Dl. Dan Sandovici. Citez: "Emanuel Bonne a subliniat meritele diplomatului român în cadrul activităţii de reprezentare de către Ambasada României la Damasc a intereselor consulare ale Franţei în Siria." (!)

Franţa nu are ambasada la Damasc. Nimeni nu are. Nu mai are. Din lumea occidentală, anglo-americană, NATO, UE etc. România are o misiune completă în Siria, condusă de Dan Sandovici, un diplomat extrem de competent şi de bine văzut în Orientul Mijlociu.

Republica Arabă Siriană nu mai are misiuni diplomatice deschise în Uniunea Europeană, în lumea occidentală, NATO etc. Dar are un ambasador plin la Bucureşti, după ce, vreme de vreo 20 de ani, a fost reprezentată în România de un chargé d'affaires ad interim. Un ambasador, şi nu orice fel de ambasador, ci unul VIP în Siria. Walid Othman este general, alawit şi socrul lui Rami Makhlouf. Rami Makhouf este vărul preşedintelui Bashar Al Assad şi cel mai bogat om din Siria, cel care face afaceri în numele casei prezidenţiale, al familiei lărgite şi uneori în numele Statului. Familia Ambasadorului Walid Othman face afaceri în România.

România este stat membru NATO, al Uniunii Europene şi partener strategic al Statelor Unite. Statele Unite sunt duşman declarat al regimului Assad. Traian Băsescu şi Klaus Iohannis, ultimii doi preşedinţi ai României, s-au bucurat şi se bucură de sprijin politic american.

Traian Băsescu şi Bashar Al Assad au avut şi au o relaţie bună. Bashar Al Assad a venit în vizită oficială de stat în România, cu prilejul împlinirii a 55 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări, la invitaţia lui Traian Băsescu.

România l-a adus forţat (s-a folosit şi termenul "răpit") pe "teroristul" Hayssam Omar din Siria, acesta fiind cetăţean sirian prin naştere şi în condiţiile în care între România şi Siria nu există un acord de extrădare. Bashar Al Assad nu a protestat.

Hayssam Omar este prieten apropiat al Bouthainei Shabaan, consilier strategic politic al preşedintelui Bashar Al Assad, fost Ministru al Expatriaţilor în guvernul neo-baathist de la Damasc. Bouthaina Shabaan este şi prietenă apropiată a doamnei Bushra Al Assad, sora mai mare a lui Bashar Al Assad.

Traian Băsescu a manifestat o inamiciţie vădită şi agresivă faţă de Hayssam Omar, apropiat al PSD. Băsescu a fost în schimb apropiat de Mohammad Yassin. Yassin este opozant al regimului Assad şi susţinător al organizaţiei Siria Liberă, în război cu autorităţile de la Damasc.

Rusia este un aliat al regimului de la Damasc. Rusia are trupe şi logistică desfăşurate în Siria.

România nu este un simplu membru al Alianţei Nord-Atlantice, ci un aliat direct al Statelor Unite. Când SUA au invadat Irak-ul, fără susţinere NATO şi fără mandat ONU, România a participat benevol, alături de alte ţări, la aşa-numita "Coalition of the Willing".

E total improbabil ca SUA şi Rusia să se angajeze într-un conflict militar direct, una împotriva celeilalte. Dar, nu e imposibil ca România să fie solicitată să se angajeze militar în zonă, la solicitarea Statelor Unite, împotriva unui aliat al Rusiei.

Ce aşteaptă Bucureştiul? Căderea regimului Assad sau revenirea acestuia la un control total al ţării care ţară, odată pacificată, va trebui să reconstruiască dar şi să reclădească relaţii politice şi comerciale cu Lumea Occidentală?

Prezenţa ambasadorului Dan Sandovici la Damasc, în vremuri tulburi, când lumea a rupt legăturile diplomatice cu Siria, poate fi explicată prin aceea că toţi partenerii României au oarecari interese în arie şi că se folosesc de diplomaţia românească, am putea spune că "o bagă la înaintare"…

Prezenţa ambasadorului Walid Othman la Bucureşti poate fi şi ea lesne explicată: dacă Bashar Al Assad îşi consolidează puterea şi îşi legitimizează internaţional autoritatea, Siria va trebui să caute noi relaţii cu UE, de-asta a păstrat un picior în uniune, un avanpost discret politico-economic; dacă Assad cade, Rami Makhlouf va avea o cale de scăpare în Europa, prin România. Pe aici va trece şi averea sa fabuloasă, în încercarea de a se pune la adăpost de pretenţiile următorului regim.

Personal, cred că şi planul A şi planul B sunt sortite eşecului.

Rusia va exploata economic plenar alianţa cu Assad şi va fi marele beneficiar al reconstrucţiei Siriei, dacă aceasta se va face sub actuala putere.

România îi va aresta pe Othman, pe Makhouf, pe orice azilant prieten al regimului înfrânt, şi va încerca să-şi însuşească toată averea tranzitantă. Aşa s-a întâmplat şi când a căzut Saddam Hussein.

Siria mai are şi un plan C: Franţa. Un potenţial prieten, gazdă şi tăinuitor, la nevoie, la fel de nesigur.

Rusia ocupă o poziţie strategică în Orientul Apropiat. Şi este singurul prieten al Siriei dispus să rămână la bine şi la rău.

România e foarte aproape de Rusia, geografic. Foarte aproape de Washington, politic.  Jocul României e foarte complicat. Rămâne de văzut dacă e unul prostesc, unul haotic, determinat de conjuctura în perpetuă mişcare, sau unul genial.

Mihai Antonescu

Mihai Antonescu este jurnalist şi analist politic şi financiar apropiat Spaţiului Arab. Antonescu a dezvoltat, între 1997 şi 2003, Programul Orient, un program de îmbunătăţire a imaginii publice a României în Lumea Arabă şi a ţărilor arabe în România. Mihai Antonescu a coprodus seria de documentare "Călător în Orient" (2001-2002), un serial de 29 de episoade prezentat de Televiziunea Română, între 2002 şi 2013, pe canalele TVR2, TVR Cultural şi TVR Internaţional, devenind astfel cea mai difuzată producţie originală a SRTV.

Români în Liban
© Sputnik / Mihai Antonescu
Români în Liban

Explicaţie foto:

Hamra, Beirut, 2001.Sandrino Gavriloaia, realizator TVR Cultural, Mihai Coman, funcţionar al Misiunii Române în Liban (în prezent, Ambasadorul României la Riyadh), Dan Sandovici, secretar al Ambasadei României (în prezent, Ambasador al României la Damasc) şi Mihai Antonescu. 

827
Tagurile:
Siria, Război, România
Тема:
Războiul din Siria. Tensiunile din provincia Idlib (511)
Медицинский работник наполняет шприц вакциной Sputnik V (Gam-COVID-Vac)

În Cehia se discută despre achiziția Sputnik V

2
(reînnoit 15:56 27.01.2021)
În cadrul guvernului Cehiei se discută activ despre posibilitatea achiziționării vaccinului rusesc Sputnik V, în contextul reducerii livrărilor preparatului Pfizer în Europa.

BUCUREȘTI, 27 ian – Sputnik. În legătură cu reducerea livrărilor a vaccinului occidental împotriva COVID-19 și perturbarea graficului național de vaccinare, în structurile de stat ale Cehiei se discută despre o eventuală achiziție a vaccinului rusesc „Sputnik V”, a anunțat miercuri consilierul pentru Sănătate al premierului ceh, Roman Prymula.

Mai devreme, ministrul Sănătății, Jan Blatný, a declarat că în legătură cu sporirea capacităților de producție la fabrica care produce vaccinul companiei Pfizer-BioNTech, livrările acestui vaccine în Cehia vor fi reduse semnificativ în următoarele săptămâni. În legătură cu acest fapt, prima etapă de vaccinare, în cadrul cărora preparatul urma să-l primească persoanele cu vârsta de peste 80 de ani și medicii, care lucrează cu persoanele infectate, se va încheia nu pe 1 februarie, așa cum era planificat, ci nu mai devreme de 1 martie. Respectiv, celelalte categorii de cetățeni vor fi vaccinați mult mai târziu.

“Acum a fost suspendat procesul de vaccinare și este nevoie de o soluție cât mai rapidă. Dacă nu vom reuși să obținem vaccinurile înregistrate în Europa, ceea ce e puțin probabil, atunci ne rămâne să căutăm vaccinuri în afara Europei. Purtăm dezbateri pe acest subiect, inclusiv cu premierul”, a declarat Prymula într-un interviu oferit ziarului Pravo.

În opinia lui Prymula, dacă Cehia va urma calea Ungariei, care utilizează vaccinul rusesc Sputnik V exclusiv pentru consumul intern, fără exportarea acestuia în alte state, atunci nu riscă niciun fel de sancțiuni din partea UE.

Totodată, consilierul premierului nu susține îndoielile față de siguranța vaccinului rusesc, exprimate în unele state, inclusiv în Cehia. Prymula recunoaște că nu este de acord cu ministrul Sănătății, care respinge orice discuție despre achiziția vaccinului rusesc de către Cehia, atât timp cât acesta nu a obținut toate aprobările necesare.

De asemenea, consilierul premierului a apreciat înalt vaccinul rusesc Sinopharm, însă s-a plâns că obținerea unei reacții imune a organismului, în urma administrării preparatului, este mult mai lentă decât în cazul altor vaccinuri.

În prezent, în Cehia există 98 846 cazuri de COVID-19, iar în ultimele zile au fost confirmate alte 9144 de cazuri. În total, de-a lungul perioadei pandemiei s-au infectat 956,1 mii de persoane, s-au vindecat 841,5 mii, au decedat 15 791 persoane.

2
Tagurile:
Cehia, Sputnik V

Загрузка...

Călătoriile spre Belgia, numai ”în scopuri esențiale”

53
(reînnoit 12:45 27.01.2021)
Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe Român au făcut precizări importante privind condițiile de intrare pe teritoriul Regatului Belgiei, în contextul pandemiei de COVID-19.

BUCUREȘTI, 27 ian – Sputnik. Autoritățile belgiene au anunțat noi măsuri privind condițiile de intrare pe teritoriul Regatului Belgiei, în contextul pandemiei de COVID-19. Noile măsuri intră în vigoare începând de miercuri, 27 ianuarie 202, informează Ministerul Afacerilor Externe român.

Astfel, în perioada 27 ianuarie – 1 martie 2021, sunt permise călătoriile spre Regatul Belgiei numai pentru scopuri esențiale, fiind autorizate doar următoarele tipuri de deplasări: 

1. din motive familiale - decese, căsătorii, regrupare familială, custodia copiilor etc.;

2. din motive umanitare - în scop medical, asistență persoane vulnerabile etc.;

3. pentru studii - cercetători, studenți, stagiari, elevi etc.;

4. deplasările rezidenților transfrontalieri;

5. călătoriile de afaceri sau profesionale;

6. din alte motive urgente - motive juridice, relocări etc.

Așadar, în perioada menționată, nu sunt permise călătoriile în scop turistic sau recreativ, precizează mae.ro.

Totodată, toate persoanele care sosesc în Regatul Belgiei trebuie să prezinte o declarație pe proprie răspundere pentru a justifica motivul deplasării, disponibilă pentru descărcare la: https://www.info-coronavirus.be/fr/

Declarația pe propria răspundere va fi anexată la ”Formularul de localizare a pasagerului” - Passenger Location Form, disponibil la https://travel.info-coronavirus.be - și va trebui să fie însoțită de documente justificative.

Potrivit informațiilor comunicate de autoritățile belgiene, suplimentar obligației de prezentare la intrarea pe teritoriul Regatului Belgiei a unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, persoanele nerezidente în Regatul Belgiei au obligația de a se testa atât la intrarea pe teritoriul belgian - un test PCR sau un test antigen rapid, cât și în cea de-a șaptea zi de carantină - perioada măsurii carantinei fiind modificată la 10 zile. 

Astfel, măsura carantinei poate fi redusă la minimum șapte zile, cu condiția obținerii unui rezultat negativ al testului efectuat, cel mai devreme, în a șaptea zi de la începutul perioadei de carantină.

MAE amintește că testul solicitat la intrarea pe teritoriul Belgiei trebuie să fie efectuat cu maximum 72 de ore înaintea sosirii pe teritoriul belgian, într-un laborator acreditat din statul de proveniență, certificat de un medic sau farmacist biolog și emis într-una din limbile franceză, neerlandeză, germană sau engleză, în format fizic – tipărit - sau electronic - și să poată fi consultat imediat. 

Schimbări începând cu 25 ianuarie 2021

Începând cu data de 25 ianuarie 2021, toate persoanele care sosesc în Belgia din Marea Britanie, Africa de Sud sau America de Sud vor trebui să respecte o carantină de 10 zile și să efectueze un test molecular PCR pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2 în prima, respectiv a șaptea zi de la sosire. 

Toate celelalte măsuri anunțate anterior cu privire la regimul aplicabil persoanelor rezidente în Regatul Belgiei rămân în vigoare. Condițiile de călătorie în Regatul Belgiei în contextul pandemiei de COVID-19 sunt disponibile la următoarea pagină de internet: www.mae.ro/node/51902.
Ministerul Afacerilor Externe amintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Bruxelles: 0032 (0)2 347 5338, 0032 (0)2 345 0040 și 0032 (0)2 344 1658, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice: 0032(0)2 344 0854.

Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: http://bruxelles.mae.ro

53
Tagurile:
Călătorii, Belgia
Tematic
Atac în Belgia, la scurt timp de la cel din Londra: două persoane rănite
MAE anunță repatrierea trupurilor celor doi români împușcați mortal în Belgia
SUA își transferă comandamentul din Germania în Belgia

Загрузка...