Donald Trump

După discuţia cu Putin, Trump a dat acest ordin

611
(reînnoit 14:35 30.01.2017)
În cadrul convorbirii telefonice de sâmbătă, Donald Trump şi Vladimir Putin au discutat mai multe subiecte de importanţă globală, printre care și cel al combaterii terorismului internaţional

BUCUREŞTI, 29 ian — Sputnik. Preşedintele SUA, Donald Trump, a semnat un ordin prin care Pentagonul trebuie să prezinte un plan de anihilare a grupării Statul Islamic în decurs de 30 de zile.

În campania sa electorală, Trump a promis că într-o lună va anihilarea organizația teroristă "Statului Islamic" şi a sugerat de mai multe ori că motivul pentru care avea loc tergiversarea luptelor consta în diminuarea capacităţile forţelor militare ale SUA.

În cadrul primei sale vizite la cartierul general al CIA, în calitate de președinte, Trump a reiterat că "terorismul islamic radical trebuie să fie eradicat, pur şi simplu şters de pe faţa Pământului".

El a numit de mai multe ori Statul Islamic drept "răul absolut".

611
Tagurile:
Ordin, Terorism, Statul Islamic, Donald Trump, Vladimir Putin
Tematic
Donald Trump a avut prima convorbire telefonică oficială cu Vladimir Putin
Donald Trump

Femeie arestată pentru tentativă de asasinare a lui Trump

223
O inedită tentativă de asasinare a președintelui SUA a fost dejucată – iar autoritățile americane au arestat o suspectă care a acționat din Canada

 

BUCUREȘTI, 21 sept – Sputnik. Nu s-a făcut publicitate, iar serviciile americane au lucrat intens pentru a descoperi cine s-a aflat în spatele unei presupuse tentative de asasinat împotriva președintelui Trump.

Presupusa tentativă a fost una inedită, amintind de celebrul ”Unabomber”, cel care trimitea victimelor scrisori care explodau în momentul deschiderii. De data asta nu a fost un dispozitiv exploziv… otravă! O otravă pe bază de ricină într-o scrisoare adresată lui Trump, personal!

Presa americană a făcut cunoscut sâmbătă că autorităţile au interceptat un plic care conţinea ricină şi îi era adresat preşedintelui Donald Trump. Aceleași surse precizează că scrisoarea ar fi fost trimisă din Canada.

Scrisoarea a fost descoperită în cursul săptămânii trecute, dar înainte de a ajunge la Casa Albă, susține presa din SUA, practic în același timp în care a fost arestat suspectul.

Suspectul este… o femeie care a fost arestată la granița cu Canada. Femeia avea asupra sa o armă de foc. Azi, suspecta va fi trimisă în faţa unui judecător pentru a se decide arestarea sa.

De menționat că otrava din ricină este extrem de puternică, fiind mortală în caz de ingerare, inhalare sau injectare şi nu ar exista antidot.

Desigur, ideea de a-l otrăvi pe Trump în acest fel este stupidă – pentru că nimic nu ajunge la președintele SUA fără a fi atent controlat de mai multe filtre de securitate, alcătuite din specialiști de prim rang din multe domenii.

223
Tagurile:
Donald Trump

Загрузка...

România va efectua zboruri de observare asupra Rusiei

204
România și alte două țări ale UE vor fi parte a unei misiuni de observare asupra Rusiei în perioada 21-25 septembrie

BUCUREȘTI, 21 sept - Sputnik. O misiune comună a Germaniei, Franței și României va efectua zboruri de observare asupra Rusiei de la aerodromul Kubinka în perioada 21-25 septembrie, inspectorii ruși la aceleași date vor efectua un zbor de observație asupra Franței de la aerodromul Orleans-Bricy, a declarat șeful Centrului Național pentru Reducerea Riscurilor Nucleare, Serghei Rîjkov.

"În perioada 21 - 25 septembrie 2020, în cadrul punerii în aplicare a Tratatului internațional privind cerul deschis, misiunea comună a Germaniei, Franței și României va efectua zboruri de observație pe teritoriul Federației Ruse pe un avion de observare românesc AN-30 de la aerodromul Kubinka", a spus el.

Potrivit lui Ryzhkov, specialiștii ruși vor monitoriza respectarea strictă a parametrilor de zbor pe teritoriul rus și vor monitoriza utilizarea echipamentelor de observare prevăzute de acord. Aeronava AN-30 aparține clasei de aeronave care nu sunt destinate utilizării armelor.

Șeful centrului a adăugat, de asemenea, că inspectorii ruși intenționează să efectueze un zbor de observare peste Franța.

204
Tagurile:
Rusia, zbor, România

Загрузка...
Klaus Iohannis şi Ludovic Orban. Guvernului României

Președintele și premierul au ”inaugurat” un proiect viitor

0
Inaugurările la care participă președintele Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban au ajuns în zona absurdului: astăzi, cei doi oficiali au ”inaugurat” trenul Otopeni-București care va fi gata peste câteva luni.

BUCUREȘTI, 21 sept - Sputnik. Disperați după inaugurări în campania electorală, Klaus Iohannis și Ludovic Orban au ajuns să ”inaugureze” proiecte care încă nu sunt gata, promițând finalizarea lor undeva în viitor.

Astfel, cei doi oficiali au prezentat astăzi proiectul legăturii feroviare între Gara de Nord și Aeroportul Otopeni pe motiv că este aproape de finalizare și că va fi pus în funcțiune în scurt timp. Timp care va dura până la sfârșitul anului, conform ministrului Transporturilor, așadar nu era nimic de inaugurat.

„Ideea acestui tronson s-a născut în mandatul meu de ministru al Transporturilor. Sigur că şi aici au trebuie să treacă 13 ani pentru dezvoltarea acestui tronson care va oferi o alternativă pentru cei care vin de pe aeroportul Otopeni. Progresul era puţin peste 11% inainte de a veni guvernul liberal şi iată că lucrarea e finalizată aproape în proporţie de 100%. Această linie e o realitate şi va fi pusă la dispoziţia beneficiarilor în cel mai scurt termen posibil”, a declarat Ludovic Orban, fiind singurul premier care inaugurează un obiectiv care nu este gata.

El a adăugat că obiectivele pe care le are sunt finalizarea modernizării căii ferate de la Constanţa până la Vama Nădlac și că se va semna un contract în cursul acestei săptămâni pentru modernizarea a 34 de kilometri. Așadar, ce s-a inaugurat astăzi, promisiunea semnării unui contract?

”Pe celelalte trasee importante de pe coridorul 9 paneuropean, de la Ploieşti până la Focşnani, de la Focşani până la Roman şi de la Roman până la graniţa de Est sunt semnate contracte deja”, s-a mai lăudat Ludovic Orban.

Ministrul Transporturilor Lucian Bode a declarat în urmă cu o săptămână că linia de cale ferată Gara de Nod-Aeroportul Otopeni ar putea fi dată în folosință în 12 decembrie, odată cu noul mers al trenurilor. El spune că distanța dintre Gara de Nord și Aeroport va fi parcursă în 15-17 minute.

Iohannis dă vina pe greaua moștenire

Klaus Iohannis a rămas în schimb pe linia declarațiilor sale obișnuite, promițând bani europeni, după care a dat vina pe lipsa de voință politică de dinainte pentru că această cale ferată nu a fost finalizată.

"Avem o șansă uriașă să folosim  bani europeni, doar că până acum nu au fost folosiți. Dacă din 2016 până în 2019 s-au construit doar 11 % din proiect, ne dăm seama care este voința și putința politică", a lansat el un atac indirect la PSD.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Ludovic Orban, Klaus Iohannis
Tematic
Tragedia vieții noului ambasador trimis de Iohannis în Rusia
Iohannis promite autostrăzi cu fonduri europene
Iohannis are un nou favorit de premier: nu e Rareș Bogdan

Загрузка...