MacCain

John MacCain consideră SUA și-a pierdut rolul de stat hegemon

61
Într-un interviu pentru CNN, senatorul american John MacCain se arată decepționat de faptul că SUA nu mai pot fi considerate ca hegemon.

CHIȘINĂU, 19 dec — Sputnik. Senatorul american John MacCain consideră că SUA și-a pierdut rolul de stat hegemon, iar drept consecință putem observa cum are loc un "proces de erodare" în ordinea relațiilor internaționale stabilite după cel de al Doilea Război Mondial, transmite RIA Novosti.

Senatorul american a invocat drept argumente situția creată în Siria, capturarea de către forțele maritime chineze a unei drone subacvatice americane și atacurile cibernetice asupra instituțiilor politice în timpul alegerilor prezidențiale.

"Este clar, aceste acțiuni în totalitate subminează rolul SUA ca forță principală în lume", a declarat MacCain.

O săptămână în urmă MacCain, împreună cu alți trei senatori americani, au atenționat opinia publică asupra concluziilor făcute de CIA referitor la "implicarea" Rusiei în recentele alegeri din SUA.

Tot atunci senatorul american își exprima îngrijorarea pe motivul unei eventuale numiri în funcția de șef al departamentului de stat al SUA pe fostul conducător al gigantului petrolier ExxonMobil, Rex Tillerson.

61
Tagurile:
Rusia, SUA, John MacCain, Rex Tillerson, SUA
Tematic
Putin: Interesele profunde ale SUA și Rusiei ne impun o normalizare a relațiilor
Summitul NATO la Bruxelles

Stoltenberg îndeamnă la consolidarea prezenței NATO în Marea Neagră

123
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a încemnat la consolidarea prezenței militare a alianței în Marea Neagră.

BUCUREȘTI, 30 nov – Sputnik. Miniștrii de Externe ale statele NATO vor discuta miercuri, în cadrul unei conferințe video, cu participarea miniștrilor Georgiei și Ucrainei, despre activitatea alianței în Marea Neagră, a anunțat secretarul de stat al NATO, Jens Stoltenberg.

“Regiunea Mării Negre are o importanță strategică pentru NATO, pentru toții membrii. De asemenea, cooperăm foarte strâns cu doi parteneri din această regiune – Georgia și Ucraina”, a spus Stoltenberg în cadrul unei conferințe de presă, susținută la Bruxelles.

Oficialul a acuzat din nou Rusia de “nerespectarea integrității teritoriale a Ucrainei și Georgiei”, remarcând “consolidarea prezenței militare rusești în Crimeea”.

“Trebuie să ne consolidăm în continuare prezența în regiune” a spus secretarul de stat al alianței.

Stoltenberg a susținut conferința de presă la Bruxelles în ajunul Consiliului Alianței Nord-Atlantice la nivel de miniștrii de Externe, care se va desfășura pe 1-2 decembrie în regim de conferință video.

123
Tagurile:
Rusia, Marea Neagră, Jens Stoltenberg, NATO
Tematic
Turcia - despre testele sistemului de apărare antiaeriană S-400
Afirmații demente despre ”atacul Rusiei asupra României”
Lansatoarele de rachete din România, un ”mesaj” pentru Rusia
De ce sistemul HIMARS e un pericol pentru România, nu Rusia

Загрузка...
Proteste la Londra

VIDEO: Proteste anti-lockdown la Londra: ciocniri cu Poliţia

113
În weekend s-a desfăşurat un protest amplu la Londra, având loc şi ciocniri cu forţele de ordine. Peste 150 de persoane au fost arestate, poliţia spunând că protestele sunt „ilegale” și pot răspândi coronavirusul.

BUCUREŞTI, 30 nov – Sputnik. Sâmbătă după-amiază un număr mare de oameni au demonstrat în centrul Londrei, scandând „libertate” și cauzând întreruperea traficului. Potrivit Poliţiei Metropolitane, au fost făcute 155 de arestări pentru încălcarea reglementărilor cu privire la pandemia de coronavirus, informează The Guardian

De asemenea, poliţiştii au interceptat autocare care transportau grupuri de manifestanți la Londra, iar persoanele care nu s-au întors au fost arestate sau amendate. Manifestanţii au strigat către forţele de ordine „Să vă fie rușine!”

Pe Regent Street traficul a fost întrerupt temporar, în timp ce ofițerii au încercat să încătușeze oameni în mijlocul drumului.

„Vă rugăm să vă asigurați accesul la rețelele de socializare pe parcursul zilei, deoarece trebuie să reacționăm în funcție de circumstanțe”, a anunțat StandUpX, un grup anti-lockdown, într-un pliant publicat on-line.

„Aduceți oale, tigăi, fluiere, goarne și orice puteți pentru a vă face auziți”, au cerut organizatorii.

„Incompetența și autoritarismul arătat de Poliția Metropolitană sunt uluitoare. Dreptul la protest este fundamentul oricărei democrații. Pentru mine este clar că există o încercare deliberată de a diminua acest drept și de a denatura legea”, a spus unul dintre protestatari.

„Fără libertate, fără voce”, „Masca afectează sistemul imunitar”, „Libertate, nu frică”, „Nu vaccinurilor obligatorii” sunt câteva dintre mesajele de pe bannerele purtate de protestatari.

Au avut loc ciocniri între poliţie şi protestatari când poliția a ordonat dispersarea mulțimii, avertizând manifestanţii că încalcă regulile de distanțare socială și de purtare a măştii. În imaginile video se vede cum ofițerii au folosit bastoane, în timp ce protestatarii au aruncat cu sticle.

113
Tagurile:
Londra, Marea Britanie
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume
Tematic
La Berlin au izbucnit proteste anti-Merkel
Contra restricțiilor și lockdown-ului: Europa e cuprinsă de proteste
VIDEO: Proteste violente în Franţa faţă de măsurile de lockdown
Proteste la Paris și Leipzig după votarea unor legi controversate
Protestele de la Paris au degenerate în violențe - VIDEO
Fum, flăcări, vitrine distruse: protestele din Paris - Foto

Загрузка...

Imagini incredibile ale erupției vulcanului Lewotolok în Indonesia

0
  • Erupția vulcanului Lewotolok  din Indonesia
  • Erupția vulcanului Lewotolok  din Indonesia
  • Erupția vulcanului Lewotolok  din Indonesia, un stâlp de funingine cu o înălțime de 4 mii de metri
  • Erupția vulcanului Lewotolok  din Indonesia
  • Erupția vulcanului Lewotolok  din Indonesia
  • Erupția vulcanului Lewotolok  din Indonesia
  • Erupția vulcanului Lewotolok  din Indonesia
Imagini incredibile ale erupției vulcanului Lewotolok din Indonesia. Peste 4 mii de persoane au fost evacuate.

Peste 4 mii de persoane au fost evacuate din zonele adiacente locului erupției vulcanului Ile Lewotolok, de pe insula indoneziană Lembata, a anunțat luni presa occidentală, cu trimitere la agenția indoneziană pentru situații excepționale.

Totodată, un stâlp de funingină, provocat de erupție, s-a ridicat la o înălțime de 4 kilometri, motiv pentru care a fost închis aeroportul local.

Zona periculoasă din jurul craterului vulcanului, în care accesul este interzis, a fost extinsă de la 2 la 4 kilometri.

Totodată, autoritățile au sfătuit localnicii să utilizeze măști de protecție, pentru a nu inhala funinginea vulcanică.

0
  • Erupția vulcanului Lewotolok  din Indonesia
    © AFP 2020 / Geological Agency of Indonesia

    Erupția vulcanului Lewotolok din Indonesia

  • Erupția vulcanului Lewotolok  din Indonesia
    © REUTERS / Antara Foto/Aken Udjan

    Erupția vulcanului Lewotolok din Indonesia

  • Erupția vulcanului Lewotolok  din Indonesia, un stâlp de funingine cu o înălțime de 4 mii de metri
    © REUTERS / Muhammad Ilham

    Erupția vulcanului Lewotolok din Indonesia, un stâlp de funingine cu o înălțime de 4 mii de metri

  • Erupția vulcanului Lewotolok  din Indonesia
    © REUTERS / Muhammad Ilham

    Erupția vulcanului Lewotolok din Indonesia

  • Erupția vulcanului Lewotolok  din Indonesia
    © AFP 2020 / Joy Christian

    Erupția vulcanului Lewotolok din Indonesia

  • Erupția vulcanului Lewotolok  din Indonesia
    © REUTERS / Antara Foto/Aken Udjan

    Erupția vulcanului Lewotolok din Indonesia

  • Erupția vulcanului Lewotolok  din Indonesia
    © REUTERS / Muhammad Ilham

    Erupția vulcanului Lewotolok din Indonesia

Tagurile:
vulcan

Загрузка...